Ce se întâmplă când ieşi din hibernare: scurt ghid practic
O vreme – de prin martie anul acesta, ca să fiu mai exact – n-am mai scris pe-acest blog. Unii dintre prietenii mei de pe Facebook (pe câţiva dintre ei îi ştiu şi-n carne şi oase, dar pe alţii nu; oricum, le mulţumesc tuturor pentru grijă şi vorbele bune) m-au întrebat, luni în şir, dacă am păţit ceva. Nu, le-am zis, dar îmi trebuie o pauză, până mi se încarcă iar bateriile. Aşa că, le-am mai spus, o vreme voi fi, într-un fel, într-un fel de ‘hibernare’. Sau în pauză de refacere, cu sforăituri. Iată, însă: brusc, azi dimineaţă, pe la 10.00, ‘hibernarea’ s-a terminat. O să ne vedem, deci, din nou de-aici încolo, foarte des, chiar dacă nu neapărat în fiecare zi.
Cu bucurie vă salut pe toţi – mă rog, pe toţi cei la care am motive reale să ţin, într-un fel sau altul – şi, ca probă foarte clară că ‘hibernarea’ mea chiar s-a terminat, vă trimit fotografia de mai sus: un autoportret în mijlocul toamnei, pe care mi l-am făcut pe la miezul zilei, pe când încercam să dau de raţele de pe Dâmboviţa, ca să le îndop cu pâine (ceea ce fac, aşa cum unii dintre voi poate îşi mai amintesc, la fiecare sfârşit de săptămână – of, desigur, raţele-şi capătă prânzul, din păcate, decât atunci când pâinea mărunţită cu grijă nu-i prinsă, încă din zbor, de pescăruşi, care-s mulţi, vădit mai rapizi decât raţele şi aproape la fel de lacomi şi agresivi ca şi politicienii noştri de toate culorile).
Acestea fiind zise, mă bucur tare mult că ne întâlnim din nou. Really!
P.S.: Hm! Văd că, deocamdată, nu pot încărca aici – orice-aş face, vai şi vai! – fotografia în cauză (s-o fi modificat ceva în WordPress, de-a lungul ultimelor luni, mă gândesc; sau, poate, vrea şi notebook-ul meu să hiberneze niţel – LOL şi LOL!). Aşa că pun autoportretul direct pe Facebook şi, când mă lămuresc ce şi cum, o să ataşez fotografia şi textului de-aici, pe blog.
