CFR-ul, of, nu te poate ajuta: ioc bilete pentru această-ndepărtată destinaţie!
Sper că-i poţi uşor recunoaşte pe cei trei: bagajele, desigur, îs în tren.
„Vânzătorul de Bilete stătea la casă şi vindea bilete, ca totdeauna.
– Doriţi un bilet ca să plecaţi şi să vă întoarceţi sau doriţi unul ca să plecaţi şi să nu vă mai întoarceţi niciodată? întrebă Vânzătorul de Bilete frecându-se la ochi de somn.
– Dorim un bilet ca să ne ducem acolo unde şinele de cale ferată o iau în sus, în înaltul cerului, şi nu se mai întorc niciodată. Trimite-ne atât de departe cât duc şinele de cale ferată, şi încă de patru-zeci de ori mai departe – îi răspunse Dă-mi Securea.
– Atât de departe? Aşa devreme? Atât de curând? întrebă Vânzătorul de Bilete, frecându-se şi mai tare la ochi de somn. Atunci am să vă dau un bilet nou. Adus de vânt. Este un bilet lung, dintr-o bucată de piele galbenă, cu o dungă albastră de-a curmezişul.
Dă-mi Securea îi mulţumi Vânzătorului de Bilete o dată, îi mulţumi a doua oară şi apoi, în loc să-i mulţumească a treia oară, îşi deschise bocceaua şi scoase dinăuntru toţi banii gheaţă pe care-i căpătase vânzându-şi toate: porci, păşuni, culegătoare de piper, furci de fân. Şi plăti biletul cu toţii banii gheaţă pe care îi avea. Şi înainte de a-şi pune în buzunar biletul lung, din piele galbenă, cu o dungă albastră de-a curmezişul, se uită la el o dată, de două ori, de trei ori.
Pe urmă, se sui în tren împreună cu Te Rog Dă-mi şi cu Nu Mă-ntleba Nimic, îi arătă conductorului biletul şi porniră la drum încotro şinele de cale ferată o iau în sus, în înaltul cerului, şi încă de patruzeci de ori mai departe”, ne povesteşte Carl Sandburg în „Cum au pornit-o spre ţara Rutabaga”. Aceasta este, aşa să ştii, doar prima dintre cele „Trei poveşti despre găsirea căii ferate în zigzag, a purceilor cu şerveţele la gât, a cuptoarelor pentru clovnii de circ, a satului Ficat-cu-Ceapă, a satului Bezele-cu Frişcă”. Iar ele sunte textele care, luate împreună, constituie primul capitol volumul dedicat „fetiţelor Spink şi Skabuci” şi întitulat Poveşti din Ţara Rutabaga, traducere de Nina Stănculescu, ilustraţii de Maud şi Miska Petersham reproduse după original, Editura Tineretului, Bucureşti, 1969. Fragmentul citat aici îl găseşti la paginile 16-17.
Toate acestea fiind zise, dragă prietene, mă duc chiar acum să cotrobăiesc prin cămară, poate găsesc şi eu ceva furci de fân şi culegătoare de piper, numai bune să le vând iute, pe bani gheaţă. Zi-mi tu, numai: când ne vedem la gară? Te-ntreb asta fiindcă tare-aş vrea, totuşi, să fac – dacă mai am ceva vreme, desigur – şi nişte şniţele, măcar câte trei şi pentru Te Rog Dă-mi, dar şi pentru Nu Mă-ntleba Nimic.
Sau, poate, îl preferi pe-acest al doilea tren: tu ştii mai bine.
