Despre mine

Home Despre mine

Foarte pe scurt:

Născut în decembrie 1958. Liceul la Caragiale, în Bucureşti. Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Istorie (absolvent în 1985, cu o lucrare de licenţă despre operaţiunile navale în Războiul Peloponesiac). Cinci ani de muncă în învăţământul secundar, la Sfântu Gheorghe (Covasna), între 1985 şi 1990. Membru în CPUN, în 1990, din partea unui partid mic de provincie, ulterior dispărut din peisajul politic românesc. Cam 8 ani de presă, în diverse momente, între 1990 şi 2015. Cinci ani cercetător la un institut al Academiei. Colegiul Naţional de Apărare (promoţia din anul 2000). Doctor în Ştiinţe Politice al Universităţii din Bucureşti (teză despre războiul clasic-limitat şi cel total), în decembrie 2004. Cadru didactic universitar, la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), începând cu 1998-1999. Lector, apoi conferenţiar universitar. Între 2005 şi vara lui 2015, cercetător (CS III şi apoi CS II) la Institutul Diplomatic Român (IDR). Am lucrat pentru (şi cu) mai mulţi oameni politici importanţi (Petre Roman la începutul anilor 1990 şi Teodor Meleşcanu, între 1998 şi 2000). Publicaţii: câteva volume de specialitate, peste 75 de studii şi comunicări, câteva mii de articole de presă. Arii de interes: Relaţiile Internaţionale, Studiile Strategice, Geopolitica. Membru întemeietor şi director pentru activităţi de cercetare ştiinţifică al iniţiativei civice şi academice care se numeşte Hans J. Morgenthau Center (www.morgenthaucenter.org), precum şi membru întemeietor (ca şi director a.i.) al CIESPRISS, un Centru Interdisciplinar de Excelenţă pentru Strategii Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Strategice în cadrul FSPUB. Pasionat de jocuri de simulare politico-militare. Citesc mult, ascult muzică. Am câţiva prieteni foarte buni. Cam atât.