Dibacele foi de geam dintre cercevele: fereşte-te de bolovan, că viiineeeee!
Imaginează-ţi, măcar niţel, că eşti în grădină, chiar printre pomii aceia înfloriţi. Şi că ţii în mână un bolovan mărişor. Ia zi-mi tu, acum: crezi că frumoasele geamuri chiar se tem de tine?
Se află undeva, în lume, citesc într-o prea frumoasă carte pe care-am regăsit-o (ce bine!) după mulţi ani, o ţară unde, pur şi simplu, „copiii nu se duc la şcoală. Se joacă toată ziua, de dimineaţa până seara, şi dau cu pietre în toate geamurile, fără să-i certe nimeni. Ştiţi cum sunt geamurile în Ţuţy, capitala Ţării de Kuty? Arunci cu un bolovan şi, în loc să se spargă, geamul prinde bolovanul şi ţi-l aruncă îndărăt: să vezi atunci cum te fereşti, ca să nu te nimerească geamul pe tine. Sticla era ca apa şi ca piftia, înghiţind pietrele. Ca o traistă, fără să se găurească, le dă drumul numaidecât. Vasăzică, vezi de ce se cuminţesc copiii. Ca să nu le spargă geamurile capul”.
Tot acolo, „şi pomii sunt ca nelumea. Vrei să te sui într-un gutui, îţi alunecă piciorul, şi pomul se trage mai înnapoi, ca un cal. Apuci să te sui în pom, pomul o ia cu tine din loc. Sari după o gutuie, şi gutuia sare şi ea mai sus, ca să nu o prinzi” (Tudor Arghezi, “Tablete din Ţara de Kuty”, în Scrieri, vol. 14, Proze, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967, p. 52).
