Un soi de pastel de iarnă: pân’ să cadă noaptea, aşa, peste noi toţi…
E aproape jumătatea lui decembrie, ora 05.30 dimineaţa; şi pe zăpada proaspăt căzută se văd ceva urme de paşi şi de maşini care-au plecat deja. Ah, şi să nu uit, cumva: într-o parte, deliberat în afara imaginii, e un paner mărişor, plin cu mere şi portocale.
În prima dimineaţă de după duminica alegerilor, relativ devreme, m-am întâlnit, nas în nas, cu un prieten vechi, tot fumător, ca şi subsemnatul. Ceva mai în vârstă ca mine, omul în cauză are în general instincte foarte bune, care-l păcălesc rar. Foarte rar, ca să fiu corect. S-a schimbat vizibil la faţă când l-am întrebat, la a doua ţigară, ce zice, totuşi, despre uriaşa diferenţă dintre rezultatele parţiale, deja publicate la ora aceea, ale alegerilor şi sondajele de opinie din octombrie şi noiembrie, mai toate. Când am terminat întrebarea, omul despre care vă vorbesc arăta, una peste alta, ca şi cum ar fi trecut tramvaiul (unul plin cu luptători de sumo, ţin să precizez) peste el şi la dus, şi la întors. Cu ultima picătură de vlagă – atunci s-a şi sfârşit, de fapt, conversaţia noastră, după care fiecare dintre noi a plecat la ale lui – omul în cauză mi-a zis, aproape în şoaptă: „Cade noaptea peste noi, să ştii! Vine noaptea…”. Din cum mi-a zis asta, estimez că vorbea despre o noapte cam lungă (de vreo patru ani, mă gândesc). Şi nasoală, da’ nasoală rău.
Dar, pân’ să cadă peste noi noaptea cea lungă, a căzut deja, iată, prima zăpadă mai consistentă peste Bucureşti (nu pun la socoteală, aici, cei doi-trei fulgi pe care i-am văzut cu câteva zile în urmă). Ce vezi tu aici e o fotografie făcută ieri, pe la 05.30 dimineaţa, din balcon. Câteva ore mai târziu, albul curat devenise un jeg odios, o mâzgă infernală. Care arăta absolut sinistru în plină lumină a zilei, câtă poate fi ea în plin decembrie. Aşa că, iată, ca să scăpăm cumva de imaginea cruntă şi tristă a fostei zăpezi transformate-n mocirlă, tare bună-ar fi, pân’ la urmă, chiar şi noaptea ce cade curând peste noi. Asta, desigur, până la un punct.
P.S.: Rândurile de mai sus NU sunt DELOC un text „cu cheie”, o aluzie alambicată la politică. Vorbesc chiar despre zăpadă; şi doar în plan secund despre alegeri, şi asta doar ca să pot construi, în doar câteva cuvinte, un contrast cât mai consistent şi mai viu între căderea nopţii negre ce vine peste noi, curând, şi căderea albei zăpezi. Crede-mă, prietene, chiar aşa-i! Am şi o probă clară în acest sens, pe bune! Dacă m-aş fi decis să scriu, acum, în chip uşor învăluit, despre alegeri şi politică, puneam, nu-i aşa, o fotografie relevantă pentru o astfel de temă. Una cu viitorul premier, de exemplu. Vezi tu aşa ceva aici? LOL şi LOL.
