Defecte mari de fabricaţie, mai rău ca la Volkswagen: mitingul şi moţiunea PNL, ca şi congresul PSD
Gorghiu şi Dragnea: în partide rivale (însă doar atunci când nu-s împreună la guvernare), dar uniţi de un foarte puternic numitor comun: la fel de tare plini de ei, precum şi dezamăgitori; şi, în realitate, la fel de ineficienţi
În ziua votului din Legislativ în privinţa moţiunii de cenzură, PNL a organizat, la câţiva paşi de Palatul Parlamentului, un miting la care anunţase, în săptămânile anterioare, că vor participa cel puţin „15.000 de oameni”. Ulterior, Alina Gorghiu a redus semnificativ, în declaraţiile sale publice, estimarea privind participarea, până la doar vreo „10.000 de oameni”. În realitate, în Parcul Izvor s-au strâns cu mult mai puţini simpatizanţi ai Opoziţiei: presa oferă cifre foarte diferite, dar toate sunt mici, de 1.000 (ceea ce pare o minciună născută din atitudine ostilă faţă de PNL sau, poate, din prietenie faţă de ceva bănuţi primiţi, la plic) până la cel mult 5-6.000 de participanţi. Mai mult, pare destul de clar că măcar o parte dintre cei ajunşi la mitingul organizat de Opoziţie au fost aduşi mai degrabă aşa, „la kilogram”, fără să aibă nici o legătură reală cu politica. Acesta pare a fi, de exemplu, cazul unor liceeni de la Dărmăneşti, căraţi cu autocarul până la Bucureşti, în loc să fie lăsaţi să meargă la şcoală. Şi, ca un fel de cireaşă pe tort (sau, mai degrabă, ca o bomboană pe colivă, co-preşedinţii PNL nici măcar n-au catadixit să ajungă, măcar pentru un minut, la întrunirea populară organizată de propriul lor partid. Wow!
Imaginează-ţi tu, măcar pentru o clipă, că liderii PNL nu s-ar îndeletnici cu politica, ci ar fi agenţi de vânzări. Trimişi de o firmă producătoare de biscuiţi, să zicem, într-o zonă oarecare a unei pieţe regionale. Şi că ei ar trimite şefilor lor, la început, două estimări complet diferite privind capacitatea regiunii în cauză de a absorbi oferta firmei; şi că a doua estimare, chiar dacă au existat şi timp, dar şi buget pentru promovarea produselor, e cu 33 % mai mică decât prima. Şi că, în final, vânzările reale – altfel spus, capacitatea acestor agenţi de vânzări de a atrage clienţi – ar reprezenta doar 40%, cel mult, din volumul estimat iniţial. Cam câtă vreme, crezi tu, ar mai fi astfel de angajaţi păstraţi în firma respectivă? Un minut, cel mult, zic eu – cam cât durează imprimarea şi semnarea avizului de concediere, pe motiv de ineficienţă clară.
Dar, ce să-i faci, cel puţin la noi, în România, politicienii încă n-au ajuns să priceapă că, înainte de orice, ei trebuie să fie măcar în chip minimal eficienţi. Aşa că PNL continuă să-şi arate nurii (umflaţi artificial cu ghemotoace de vată şi bucăţele de burete), încercând să ne convingă, pe toţi, că merită să ajungă la guvernare şi că, el singur, poate salva ţara. Dar asta-i doar o minciună (sau un vis nătâng). Ceea ce ne poate arăta, în realitate, PNL e doar că nu-i în stare nici să depună o moţiune de cenzură care să doboare guvernul Ponta; nici să strângă 15.000 de oameni la un miting; şi, vai de capul nostru, nici măcar să estimeze, cu minimă precizie, cam câţi oameni vor participa la întrunirea populară organizată în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură. Funny, isn’t it so?
Stânga: tot mascaradă, în loc de discuţii serioase şi de alegeri „pe bune”
Spectacolul absolut lamentabil oferit de ineficienţa Opoziţiei îşi găseşte o aproape perfectă imagine în oglindă în felul (la fel de bizar şi duhnitor) în care PSD îşi pregăteşte Congresul ce va avea loc peste doar câteva zile.
În competiţia pentru conducerea principalului partid din coaliţia aflată la guvernare a rămas o singură persoană – Liviu Dragnea. Prin urmare, ideea de a avea alegeri interne a răposat în PSD, din nou. Aşa cum la fast food-ul din colţ nu poţi alege, atunci când vânzătorul cu bonetă îţi spune „avem decât şaormă mică”, nici PSD-iştii n-au, acum, nimic de ales; ca să aibă o astfel de şansă, ar fi fost nevoie de cel puţin doi candidaţi. Dar, iată, cel mai mare partid din România – dacă vorbim de numărul de membri cotizanţi – nu e în stare (sau, poate, nu doreşte) să găsească în propriile-i rânduri decât un singur candidat la scaunul ocupat, altădată, de Iliescu sau Năstase.
Oh, dar ce candidat! Să nu uităm, Dragnea e un ins condamnat penal. Refuz să cred că partidul acesta nu putea produce, dacă s-ar fi străduit „pe bune” (măcar aşa, niţel) un candidat realmente frecventabil. Refuz şi să cred că întregul PSD e o ceată uriaşă de infractori. Cel mai probabil, exact ca şi la celelalte partide, majoritatea membrilor (poate vreo 95 % din toţi cei cu carnet de de partid) sunt oameni obişnuiţi şi esenţialmente oneşti, ca mine şi ca tine. Dar şi tare molâi, de moment ce se lasă călăriţi, fără oprire, de o ceată de personaje dubioase (în cel mai bun caz, mulţi dintre liderii PSD cei mai vizibili sunt pe punctul de a fi condamnaţi, dacă nu cumva au fost deja!)
Dincolo de chestiunea candidatului unic (şi penal, pe deasupra), care oricum aruncă la gunoi conţinutul noţiunii de alegeri, faptul că Dragnea nu are competitor mai generează încă o consecinţă intens nefastă nu doar pentru stânga politică (căreia nu-i plâng de milă – va avea exact ceea ce a produs; şi exact ceea ce merită), ci şi pentru ţară (care, să fie clar, e nu a politicienilor care ne-au furat-o, ci a celor ca mine şi ca tine, cei care ne-am lăsat fraieriţi în infinit de multe ocazii). Consecinţa în cauză constă în faptul că, de moment ce Dragnea nu are contracandidat, la Congresul PSD nu va avea loc nici măcar un gram de discuţie serioasă despre problemele interne, alegeri, aşteptările electoratului, relaţiile cu Opoziţia. Astfel de discuţii sunt, e limpede, complet inutile pentru Dragnea. De ce ar face el vreun efort – măcar unul mic – de a îmbunătăţi randamentul general al maşinăriei de partid, atâta vreme cât aleargă de unul singur, ceea ce îi oferă garanţia că, orice s-ar întâmpla, nu poate ieşi pe locul doi?
În aceste condiţii, pentru mine şi pentru tine va fi nasol rău, în vremea ce vine: cu o Opoziţie jalnică; şi cu o Putere la fel de jalnică şi care se simte aşa confortabil cu o întreagă diademă de infractori pe frunte, noi doi chiar n-avem (cu aspiraţiile, nevoile şi visurile noastre) nici o şansă. Sau, dacă mai e vreuna, n-ai tu grijă: imediat ne-o papă, ne-o distrug sau ne-o fură PSD sau PNL (sau, mai degrabă, PSD şi PNL).
