O vreme, of, o s-o lăsăm mai moale cu libelulele albastre
Spune tu sincer: dacă-ai avea de ales, pe cine-ai salva, de exemplu, de o tornadă cruntă şi vădit ucigătoare? Pe vreun politician dintre cei care ne tot mint şi ne tot fură fără oprire, sau pe frumoasa libelulă albastră?
În mod normal – şi cred că ştii bine asta – îmi place să scriu despre lumi demult dispărute; sau despre lumi imaginare; sau despre episoade în mod clar exemplare din istoria mai mult sau mai puţin recentă; sau despre întâmplări cu ceva tâlc din viaţa mea. Sau, măcar uneori, despre cai, despre flori, ca şi despre reţetele unor bucate pe care le gătesc, cu mare încântare, atunci când am vreme (şi dispoziţie, destulă, desigur).
De fapt, dac-ar fi după mine, aş scrie mai tot timpul mai ales despre libelule albastre. Cele vii sunt absolut fabuloase: am văzut, de exemplu, acum câteva luni, în “Delta” Văcăreşti, una care, habar n-am cum, reuşea să zboare înapoi (dac-ar fi fost maşină, aş fi zis că mergea în marșariér). Nu numai că zbura înapoi, dar o făcea şi cu o graţie aproape infinită. Dar şi podoabele în formă de libelulă sunt frumoase tare (şi, desigur, dacă-s şi albastre, sunt încă şi mai frumoase!).
Dar, în condiţiile în care – vorba lui Ion Iliescu – “viaţa e complexă”, iar “sinergia faptelor” conţine, în curând, alegeri parlamentare, cred că o să fim nevoiţi – şi eu, şi tu – să luăm, o vreme, pauză de la gândurile şi textele despre libelulele albastre. Ne obligă la acest pas trist – şi pentru mine dureros – disfuncţiile absolut sinistre ale partidelor (toate, inclusiv cele mai noi – să fie clar!), lansate deja într-o campanie electorală, iarăşi plină de minciuni şi tâmpenii, ca şi personajele sinistre (sau în cel mai bun caz groteşti) pe care numitele partide le scot, cu duzinile, în primul plan al vieţii publice.
Prin urmare, în următoarele câteva zeci de zile preocuparea mea şi-a ta pentru libelulele albastre va trebui să treacă, într-un fel, într-un plan secund. Eu, unul, voi scrie – fiindcă n-am încotro – ceva mai mult decât de obicei (şi mult mai mult decât mi-aş dori, în condiţii normale) despre politică şi politicieni. Cu speranţa (plăpândă, dar totuşi încă vie!) că, poate, dacă avem măcar puţin noroc, România de după alegerile din decembrie ar putea fi ceva mai locuibilă, pentru mine şi pentru tine, decât a fost în mulţi dintre ultimii 25 de ani, când cu piciorul pe beregata noastră şi-au tot făcut de cap, în formă continuată, tot felul de infractori, de nătărăi şi de fanfaroni de toate culorile politice. Trăsni-i-ar Dumnezeu pe-aceşti nemernici, deloc puţini şi deloc benigni! Şi, pân-atunci, poate-i mai răreşte niţel şi votul popular.
Acestea fiind spuse, frumoasele şi-atât de graţioasele libelule albastre fi-vor, o vreme, of şi of, într-un fel de pauză. Pentru care n-am deloc de ce să mulţumesc majorităţii membrilor clasei noastre politice.
