„I want the fairy tale!”: Cum ar arăta lumea fără Julia Roberts
Dacă acest zâmbet n-ar exista; şi dacă n-ar fi nici poveşti cu zâne – vezi replica din Pretty Woman – am avea, cu siguranţă, o planetă tare posomorâtă; şi nici măcar vreo sută vrăjitori iscusiţi, capabili să-i transforme pe toţi politicienii noştri în broaşte frumos colorate şi tare săltăreţe, n-ar fi de ajuns să înlocuiască bucuria ce-o ai când o vezi pe Julia Roberts
S-a născut la 28 octombrie 1967 şi, când era mică, îşi rodea unghiile într-o veselie (declaraţie pentru Movieline, în 2002). La nunta sa cu Danny Moder au fost în meniu grămezi de hot dogs, hamburgeri şi floricele proapete, încă fierbinţi. Iar desertul a fost alcătuit (în proporţie de 80 %!) din prăjituri enorme cu cremă de lămâie, decorate cu figurine reprezentând diverse zeităţi indiene, inclusiv pe Ganesh, divinitatea cu cap de elefant ce trăieşte sus, în ceruri (şi funcţionează ca protector al înţelepciunii şi al învăţăturii, dar şi ca ocrotitor al celor ce se confruntă cu obstacole). Călăreşte cu plăcere la ferma sa din Taos, în New Mexico; şi-şi conduce caii, în galop, zigzagând printre butoaie de plastic. Atunci când era mică, butoaiele erau de tablă, iar ea îşi aminteşte că „genunchii mei erau, amândoi, nişte ruine; dar eu eram tare mândră de ei”. Cu părinţii profesor de actorie (tatăl) şi agent imobiliar (mama), ea s-a mutat, pe când avea patru ani, de la Atlanta la Smyrna, în statul american Georgia. De acolo a şi plecat, în 1985, la New York, ca să se apuce de actorie (plan care, zic eu, i-a reuşit, din plin). La 19 ani – adică în 1987 – a jucat în muzicalul rock Satisfaction. Criticii n-au fost însă deloc încântaţi; în acelaşi an, ea a început să se întâlnească cu partenereul său de platou de filmare, Liam Neeson, care avea la vremea aceea cam 35 de ani. Cei doi s-au şi mutat la Veneţia (nu cea din Italia, ci cea din California), dar s-au despărţit după doar un an. La 23 martie 1990, Pretty Woman începe să facă furori; pentru rolul jucat alături de Richard Gere, ea şi fost nominalizată, în anul următor, la Oscar (categoria cea mai bună actriţă). Filmul a fost şi un mare suuces financiar. A costat, cu totul, cam 14 milioane de dolari, dar a făcut, până acum, încasări de peste 463 de milioane şi 407 mii de USD. În 1993 filmează The Pelican Brief, cu Denzel Washington. În 2000 îl întâlneşte pe actualul ei soţ, cameramanul Danny Moder, în vreme ce filma pentru Mexicanul. În 2001 cîştigă Oscarul pentru cel mai bun rol feminin, pentru rolul său din Erin Brockovich. Câteva luni mai târziu, iubitul de care tocmai se despărţise o descrie ca fiind „exact ca o muscă din aceea care nu te lasă în pace, ca un ţânţar ce-ţi bâzâie în ureche chiar atunci când tu încerci să dormi”. Devine, cam tot atunci, şi prima actriţă care primeşte 20 de milioane de dolari pentru o singură peliculă. La 28 noiembrie 2004, exact în ziua în care împlinea şi 37 de ani şi o lună, naşte doi gemeni – pe Phinnaeus Walter şi pe Hazel Patricia. La 6 decembrie, cei doi copii născuţi (prematur, zice presa, precum şi tare micuţi, de nici două kilograme fiecare) ajung acasă. Din 2005, în mai, ea începe să joace din nou în filme, declarând celor de la People: „Pur şi simplu aveam nevoie de muncă”. În 2006 debutează pe Broadway, într-o piesă pentru care câştigă, trei luni la rând, în jur de 35.000 de dolari pe săptămână. Declară că „am emoţii până în vârful unghiilor, până şi-n cel mai mic oscior”. Criticii de teatru din presa scrisă nu-s însă deloc încântaţi, afirmând că este „cam ţeapănă, din cauză că-i mult prea conştientă de sine”. Dar tot cei de la New York Times recunosc – nu fiindcă au un acces de bunăvoinţă, ci doar fiindcă n-au încotro – că ea este „atât de profund şi de deranjant de frumoasă încât nu vrei deloc s-o laşi să iasă din raza ta vizuală”.
Tocmai pentru acest ultim motiv, plus rolurile sale cele grozave din atât de multe filme, cred că lumea ar fi, fără Julia Roberts, un loc cu mult mai mohorât decât e acum. Îţi recomand şi ţie, prin urmare, terapia mea secretă pentru „umplut bateriile, cu vârf şi rapid”, dimineaţa: măcar câte cinci minute de Pretty Woman, în fiecare zi. Asta înseamnă, nu-i aşa, că poţi vedea tot filmul – care are fix 119 minute – în 24 de zile, adică de aproape 15 ori pe an. Ceea ce nu-i rău deloc, zic eu.
