Prieteni, eu m-am decis: la locale, cel puţin, voi vota, vă spun de-acum, cu Yoda
Pe omul ăsta, pe cât ţin eu minte, l-a convins. Acum m-a convins şi pe mine. Tu eşti la rând, dacă-am socotit eu într-adevăr bine.
Şi stai, prietene, să-ţi şi zic, mintenaş, de ce. Mai întâi şi mai întâi, e cât se poate de clar că Yoda ăsta, chiar dacă-aşa verde şi cam micuţ, îi de la noi, deşi nu-i deloc uşor să zici, din prima, cam din ce cartier. Când, de exemplu, ne spune, prin filme, “Feel the force!”, nu se poate să nu-nţelegi, cât se poate de clar, că ştie el foarte bine-a se purta chiar şi cu Dorel-cel-de-prin-reclame, acela care, pe când sapă şanţuri, între două ţoiuri veşnic pline, tot nimereşte, cu târnăcopu-i, doar cabluri electrice sub tensiune (şi-anume, totdeauna, din alea foarte groase).
Motive chiar serioase: tu ce zici?
Dar, dincolo de faptul că Yoda-al nostru (of, sper să nu se supere prea tare domnu’ Iliescu, dar asta e: i-am confiscat – din evidente şi legitime raţiuni de-utilitate publică – strigătura zilei care, iată, poate fi, prea bine, Yoda-al nostru apare, / Soarele răsare!) îi chiar de-aici, dintre noi, pentru noi (mai ţii tu minte? – LOL) şi, deci, poate candida, zic eu, el, numitul Yoda, are şi câteva certe calităţi, absolut deloc de lepădat. Are, ceea ce ştii şi tu, în primul rând o grămadă de experienţă („For eight hundred years have I trained Jedi”), adică, în mod clar, ceva mai multă decât vreo 20 de-alde Buşoi sau de-alde Gabi Firea, la un loc. Îi şi foarte harnic Yoda ăsta, pe care ţi-l propun acum (“Early must I rise. Leave now you must!”), ceea ce iar nu poate fi uşor ignorat. Ştie, şi-ncă bine, şi realităţile de prin Bucureşti (ca şi din toată România, în sens mai general); ştie, de exemplu, cum nu funcţionează sistemul sanitar (“Death is a natural part of life. Rejoice for those around you who transform into the Force. Mourn them do not. Miss them do not”); ştie, zic eu, şi care-i singurul lucru ce mai ţine-n viaţă, ca prin minune, sistemul public de învăţământ, acela care n-are, niciodată, de nici unele (“Truly wonderful the mind of a child is”). Mai ştie, în plus, Yoda-acesta – şi noi ştim că el ştie, mai ales dacă ne-aducem aminte, măcar niţel, toate scenele care se petrec în mlaştina de pe planeta Dagobah – cum îi să locuieşti într-un loc unde nu-i deloc asfalt, exact ca pe multe dintre străzile de la periferie, acelea cu noroiul până-n gât şi de care nu se ocupă, niciodată, nici un primar (“Mudhole? Slimy? My home this is!”). Mai mult, cred eu că Yoda ar şti ce să zică şi clanurilor (de toate culorile politice şi tegumentare) care, tot mai limpede, pun mâna tot mai zdravăn pe oraş (“Powerful you have become, the dark side I sense in you”), ca şi hoardelor de angajaţi venali şi hrăpăreţi din Primărie (“You must unlearn what you have learned”). Că ştie bine cum îi cu Bucureştii şi cu bucureştenii care n-au dat, încă, de tot bir cu fugiţii din acest loc unde corupţia-i cu mult mai letală decât toate radiaţiile de la Cernobîl, îi foarte clar şi-atunci când acelaşi Yoda spune, răspicat, cui vrea să-l audă: “Around the survivors a perimeter create!”.
Încă un stat de probe foarte clare că Yoda chiar merită votat
Mai contează, desigur, (şi-ncă mult!) şi faptul că numitul Yoda nici nu te-abureşte, vreodată, cu valuri de promisiuni despre nu ştiu ce viitor absolut grozav, unde orice câine va avea nu una, ci măcar două cozi pline de covrigi (“Difficult to see. Always in motion is the future” sau “The dark side clouds everything. Impossible to see the future is”). Contează, desigur, şi că ştim că Yoda-aista nu-i vreun sfânt: are, şi el, păcatele lui. Dar, la naiba, nu cere comisioane-însumate de sute de milioane de euro, ci doar o lanternă amărâtă, una pentru care, e drept, se ia şi la trântă cu R2-D2, în deja amintitele smârcuri de pe Dagobah (“Mine, or I will help you not!”). Contează, cred, şi că Yoda ştie foarte clar ce are de făcut dacă, vai de capul nostru, se-opreşte cumva,cu noi toţi, metroul între staţii şi rămânem, acolo, în întuneric după ce cade, de tot, curentul (“In a dark place we find ourselves, and a little more knowledge lights our way”). Mă bucură, de fapt, şi că avem de-a face cu un ins care nu poartă o mască făcută special ca să dea bine; şi nici nu încearcă să pară altceva decât este: când se bucură, se bucură (“Good biscuits!” – tot pe Dagobah), iar când îi sare muştarul, îţi spune verde-n faţă, până pricepi (“Ow, ow, OW! On my ear you are!”). Mă încurajează, mult, şi faptul că îi ştie pe unii care locuiesc într-un loc cu pomi mari şi flori multe; şi, deci, poate-aduce de acolo, mă gândesc, palmieri şi panseluţe ceva mai ieftine, pe kilogram, decât metalele preţioase (“Good relations with the Wookiees, I have”).
O singură reţinere am, totuşi, una chiar serioasă: mi-e teamă, într-un fel, doar să nu-i găsească cei de la ANI vreo incompatibilitate d-aia babană, căci, aşa cum ştii, mai are-o funcţie (publică, să-i zicem aşa) Yoda, cel despre care îţi vorbesc aici (“Secret, shall I tell you? Grand Master of Jedi Order am I”).
P.S.:Am auzit şi eu, desigur, dragă prietene, de teoria votului util: n-are nici un sens, ne spune aceasta, să vâri cumva în urnă un buletin în favoarea unui partid prea mic (sau a unui candidat independent, cum e Yoda, de exemplu, care n-are-n spate nici o maşinărie politică foarte zdravănă, nici mormane de parale cu miros în cel mai bun caz incert, dar foarte mari), fiindcă oricum acesta nu câştigă; şi-atunci, nu-i aşa, votul tău e inutil irosit. Dar, ce să-i faci, nici partidele noastre politice cele mari, de acum, alea atât de pline de penali, de minciuni, iar de penali, ca şi de nesfârşite nerozii, NU sunt o soluţie. Şi-atunci?
Şi-atunci, eu unul aştept deja, cu evidentă voioşie, petrecerea cea mare, după ce Yoda câştigă, sper, alegerile (iară cetele de penali de toate culorile politice, sper, le pierd). O să fie, wow!, una cu dans mult, până dimineaţa (“A warrior who cannot dance? Clumsy in both war and peace he is”), asta-i deja cât se poate de clar…
