Urare de Crăciun chiar pentru tine, prietene!
Dragă prietene, exact cum zice colindul, “Cerul şi pământul în cântări răsună. Îngeri şi oameni cântă împreună. Hristos Se naşte, Domnul coboară”. Dar, totuşi, nu despre Naşterea Domnului vreau să-ţi vorbesc acum…
Nu te teme, prietene! N-o să-ţi doinesc acum, şi eu, tot despre fericire, belşug, linişte, sarmale, iar fericire, sarmale reloaded şi-apoi cozonac, plus spiritul Crăciunului, toate astea cu carul. O să-ţi spun, în schimb, în mod direct, ceva care mai c-o să-ţi taie brusc cheful, zic eu, şi de şpriţ, şi de cârnaţi, şi de colinde, ca şi de orice altceva. România, care-i ţara mea şi-a ta, trage să moară. Să nu ne iluzionăm: acum, sub ochii noştri, cu o Putere absolut sinistră şi adesea complet iresponsabilă, precum şi cu o Opoziţie lovită continuu de impotenţă (desigur, atunci când n-are destul sânge-n instalaţie ca să facă puzderie de blaturi cu Puterea, căci tare frumos mai foşnesc, nu-i aşa, bănuţii-n buzunare), ţara noastră horcăie agonic. Aşa că, să fie clar: teamă mi-e că astăzi nu sărbătorim Naşterea Domnului, ci mai degrabă facem un fel de repetiţie generală pentru propriul nostru parastas, ca naţiune. Şi teamă mi-e, având noi doi parte doar de numita Putere şi de numita Opoziţie, c-o să avem parte de un 2018 mai rău, de fapt, decât Marea Ciumă care-a pustiit Europa toată, acum câteva secole.
Pătruns de spiritul Crăciunului, pe cât mă ţin curelelele, îţi urez, prietene, un singur lucru: să NU am DELOC dreptate în ce-am scris în rândurile anterioare. Doamne ajută, prietene: ce mult m-aş bucura, de fapt, să fi greşit grozav, măcar în scurtul exerciţiu de forecasting pentru anul ce vine!
