9 martie 1862: USS Monitor versus CSS Virginia, prima luptă între nave cuirasate moderne
Sute de lovituri de tun: duelul naval din Hampton Roads, cu USS Monitor în prin plan, manevrând în jurul mult mai lentei nave sudiste CSS Virginia.
Războiul Civil (sau de Secesiune) din Statele Unite ale Americii, desfăşurat între 1861 şi 1865 a însemnat, între altele, un interval istoric în care tehnologia navală a progresat substanţial şi de asemenea foarte rapid. Cu câteva săptămâni în urmă am descris, pe scurt, modul în care Sudul, cu mult mai slab (economic, dar şi demografic) decât Nordul, a lansat la apă şi a folosit cu succes primul submarin militar pe de-a-ntregul operaţional din istorie, CSS Hunley, care a reuşit să scufunde un sloop nordist.
Competiţie între o improvizaţie eficientă şi un proiect nou, revoluţionar
În şantierul naval de la Norfolk, în Virginia, Sudul a găsit o fregată mare, sabordată intenţionat de nordişti, atunci când aceştia au fost obligaţi, la declanşarea ostilităţilor, să abandoneze poziţiile din acest stat ce a trecut de partea Confederaţiei. Fregata în cauză se numea Merrimack, avea un deplasament de aproximativ 4.500 de tone, precum şi un armament iniţial alcătuit din 40 de tunuri Dahlgren, câte 20 în fiecare bord. Propulsia era asigurată de două motoare cu aburi de câte 600 de cai-putere fiecare. Ridicată la suprafaţă, nava a fost rebotezată CSS Virginia, apoi blindată în pripă – în lipsa unor plăci de cuirasă – cu bucăţi lungi din şină de cale ferată, din care s-a obţinut un înveliş metalic gros de 51 de mm (doi ţoli). Armamentul noii nave era alcătuit din doar şapte piese de artilerie, cu calibre cuprinse între 6 şi 9 ţoli (deci între 153 mm şi respectiv şi 230 mm).
Pentru a face faţă ameninţării constituite de perspectiva ca Sudul să folosească, pentru a sparge blocada, nave protejate de blindaj metalic gros, Nordul a pornit să construiască, în paralel, mai multe nave de acelaşi tip. Un comitet special, numit Ironclad Board, care lucra direct sub conducerea ministrului Marinei (Secretary of Navy) a aprobat proiectul unei canoniere protejate numite Galena, pe acela al navei New Ironsides, cu tunurile instalate în ambele borduri (exact ca la navele tradiţionale de lemn), precum şi pe acela al unei nave de un tip complet nou, numită Monitor. Cu o lungime totală de 172 de picioare şi o lăţime de 41,5 picioare, nava avea bordurile acoperite cu un blindaj metalic gros de 4,5 ţoli (cam 115 mm), alcătuit din plăci nituite, aşezate de un schelet alcătuit din stejar. Pe puntea plată, ea însăşi protejată de un blindaj metalic gros de un ţol (sau un inch, adică aproximativ 2,54 cm) se afla o singură turelă rotativă, înaltă de 9 picioare şi cu diametru de 20 de picioare. Turela, protejată de un blindaj alcătuit din nouă straturi metalice suprapuse, de câte un ţol grosime fiecare (având, deci, o grosime totală de peste 23 de centimetri şi cântărind 140 de tone), adăpostea două tunuri navale de tip Dahlgren, cu ţeava lisă şi cu încărcare pe la gura ţevii, având calibrul de 11 ţoli (cam 280 mm). Turela se putea roti complet, pusă în mişcare de un motor cu aburi auxiliar. Aceste două bastimente aveau să se înfrunte, într-un duel naval vestit, la 9 martie 1962.
Ziua decisivă: manevrabilitatea şi turela rotativă înving
La 8 martie 1862, ne spune E. B. Potter în Sea Power: A Naval History (carte apărută în mai multe ediţii succesive la U.S. Naval Institute Press, la Annapolis), CSS Virginia a ieşit din portul Norfolk, navigând înspre Hampton Roads (cum se cheamă estuarul larg al fluviului James River). Ieşirea înspre Golful Chasepeake de pe coasta Atlanticului era păzită de o escadră nordistă alcătuită din două fregate mari, cu elice, fiecare cu câte 50 de tunuri: USS Minnesota şi USS Roanoke, două fregate cu vele, fiecare cu câte 44 de tunuri – USS St. Lawrence şi USS Congress, precum şi sloopul USS Cumberland, cu 24 de tunuri, plus alte câteva nave mai mici. Înaintând cu o viteză maximă de doar cinci noduri (9 kilometri pe oră), din cauza greutăţii enorme a cuirasei improvizate de şine de cale ferată aplatizate, Virginia a pintenat şi scufundat sloopul Cumberland. Apoi Virginia a atacat fregata Congress, care a luat foc şi a sărit, în final, în aer. Minnesota a lovit un banc de nisip în care a rămas imobilizată. Din cauza pecsajului mare, de peste 23 de picioare, Virginia nu s-a putut apropia prea tare de Minnesota, aşa că s-a retras spre sud, înspre Sewell’s Point, unde a rămas la ancoră, peste noapte. Ziua de 8 martie a însemnat o mare victorie navală a sudiştilor, care distruseseră complet două nave ale Nordului şi scoseseră din luptă peste 250 de marinari inamici. Virginia înregistrase doar 21 de morţi şi răniţi, plus avarii ale pintenului din prova, plus avarii foarte uşoare la două dintre tunurile sale. A doua zi, pe 9 martie 1862, atunci când CSS Virginia a reluat operaţiunile de luptă, a întâlnit în Hampton Roads nava nordistă USS Monitor. Aceasta sosise în Golful Chesapeake încă din după-amiza zilei anterioare, venind dinspre New York, unde inginerul Ericsson o construise într-un interval-record, de doar 101 zile. Virginia şi Monitor s-au angajat într-un duel foarte intens de artilerie. Nici una din nave nu a înregistrat avarii într-adevăr majore, dar Monitor a avut tot timpul un avantaj serios, generat de viteza ceva mai mare şi de manevrabilitatea crescută. În final, neputând trece de obstacolul constituit de USS Monitor, CSS Virginia s-a retras, încă în stare de funcţionare, dar cu avarii consistente ale structurii de rezistenţă de sub blindajul metalic. Prin urmare, Nordul a reuşit să menţină blocada navală, iar Sudul n-a reuşit să o rupă, în ciuda victoriei de la 8 martie. La 10 mai 1862, atunci când nordiştii s-au apropiat de Norfolk, Sudul a decis să arunce în aer nava CSS Virginia, deşi aceasta fusese deja complet reparată. Ceva mai târziu, tot în 1862, şi USS Monitor s-a scufundat, în largul mării, pe vreme foarte rea. O remiză în plan tactic, confruntarea navală din Hampton Roads a fost, totuşi, o importantă victorie cu relevanţă strategică a Nordului, iar navele de luptă cuirasate, cu artileria principală dispusă în turele rotative – al căror strămoş direct a fost USS Monitor – au avut un rol strategic major în perioada următoare, inclusiv în războiul ruso-japonez de la 1904-1905, ca şi în ambele războaie mondiale din secolul al XX-lea.
