Fundamentalism obtuz la vârful Bisericii Ortodoxe Române
Episcopul de Giurgiu, un soi de mullah Omar ortodox
„Bine ar fi să nu ne lase mintea, cugetul nostru românesc. Nu se poate construi moschee în ţara voievozilor”, le-a spus credincioşilor Prea Sfântul Ambrozie, episcopul ortodox de Giurgiu, în cadrul slujbei de Adormirea Maicii Domnului, care a avut loc ieri la Putna.
Aceste câteva rânduri, deja intens citate şi comentate, cu diverse accente, de multe dintre publicaţiile şi agenţiile de presă din România, radiografiază cu mare precizie o componentă clar malignă a discursului public al BOR. E vorba de ceea ce am denumit, în titlu, folosind sintagma fundamentalism ortodox, deloc exagerată, cred (şi o să vă explic imediat de ce).
Ideea centrală în acest mini-discurs programatic al unuia dintre liderii instituţionali importanţi ai BOR este aceea că România ar trebui să rămână, în vecii vecilor, o oază rezervată exclusiv trăirii ortodoxe a românilor etnici; şi că orice altă credinţă religioasă decât cea ortodoxă, precum şi orice altă etnie decât cea română nu şi-ar avea, de fapt, deloc locul aici. O astfel de idee este, în mod limpede, chiar dacă aparţine unui foarte înalt prelat, o tâmpenie de mari proporţii. Şi anume una complet intolerabilă, la o evaluare ceva mai atentă.
Un prim argument că PS Ambrozie bate câmpii
Pentru a susţine o astfel de afirmaţie, argumentele nu lipsesc. În primul rând, enunţul înaltului prelat este vădit anticonstituţional. „Cărticica aceea micuţă” (cum îi mai zic, din când în când, unii dintre studenţii mei) ne spune clar, în Articolul 4, că „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie (sublinierea mea, ca să înţeleagă mai bine până şi fruntaşii BOR, dacă pot şi dacă doresc asta), de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială” (vezi textul la adresa de Internet http://www.constitutiaromaniei.ro/art-4-unitatea-poporului-si-egalitatea-intre-cetateni/). Tot Constituţia României vorbeşte şi despre faptul că „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (Art. 29, primul alineat), precum şi despre faptul că „în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă” (acelaşi Art. 29 – vezi textul, la http://www.constitutiaromaniei.ro/art-29-libertatea-constiintei/). Altfel spus, cred eu (susţinut de chiat textul Constituţiei), dacă ortodocşii au dreptul la credinţa lor, precum şi tot dreptul să aibă şi să-şi folosească liber lăcaşurile lor de cult, şi cei cu orice altă credinţă relogioasă recunoscută de statul român (inclusiv cei care cred în Allah, fie că asta ne place nouă sau nu) au exact aceleaşi drepturi.
Desigur, PS Ambrozie pare a avea o cu totul altă părere în această chestiune. Înaltul prelat giurgiuvean ne spune, aproape direct, că România e doar a etnicilor români ortodocşi (of, în tâmpenia mea absolută, eu credeam că ţara asta este a tuturor cetăţenilor ei, indiferent de faptul că ei sunt ortodocşi, de origine italiană sau cehă, evrei, catolici, români etnici, greco-catolici, brazilieni, reformaţi, rromi, chinezi, de religie mozaică, unguri, budişti, arabi, neoprotestanţi, norvegieni, tahitieni sau atei).
Din perspectiva refuzului net al diversităţii etnice şi religioase, ca şi din aceea a incapacităţii (una individuală? sau instituţională?) de a înţelege că trăim, cu toţii, în secolul XXI (când realităţile sunt „niţel altfel” decât în secolul al XIII-lea, de exemplu), nu-i deloc prea mare diferenţă între PS Ambrozie şi talibanii din Afganistan. Înaltul prelat ortodox şi odioşii războinici ai lui Allah de prin Asia Centrală se pot ţine de mână, cred, fără nici un fel de probleme. Cântând, împreună, o litanie multilingvă de negare şi mare afurisire a faptului – perfect normal, oriunde în lumea modernă şi civilizată – că nu toţi suntem la fel; şi că avem, fiecare dintre noi, dreptul să nu fim o simplă copie xerox a unui model uman unic, considerat perfect doar pentru că e tare plăcut cugetului PS Ambrozie şi al altora ca dânsul, fie ei din fruntea BOR sau din fruntea altor alcătuiri instituţionale dominate de intoleranţă şi fundamentalism.
P.S. Desigur, toate acestea nu înseamnă că proiectul marii moschei ce ar putea fi ridicată, în curând, la doar câţiva paşi de centrul Capitalei nu ridică destule semne mari de întrebare. Dar acestea pot fi formulate, cred, şi în termeni absolut moderni, perfect normali, precum şi lipsiţi de orice încrâncenare fundamentalist-talibană. Despre aceste multe şi mari semne de întrebare, dar şi despre alte argumente care infirmă cu putere ceea ce ne spune PS Ambrozie, într-una din zilele următoare.
