20 ianuarie 2018: scurt discurs despre Centenar
La Universitate, 20 ianuarie 2018, orele 18.40: Doar aparent amuzant, textul pe care ţi-l arăt aici ne priveşte, de fapt, pe toţi. Fie că ne place sau nu, asta-i situaţia. Aşa că…
Te salut, prietene! Aşa cum ţi-am spus încă de acum câteva săptămâni, vă urez, tuturor, ţie şi totodată celor dragi ţie, să aveţi parte, cu toţii, de un 2018 cu mult mai bun decât ni-l imaginăm noi acum! Până să se împlinească însă astă mândră urare, n-ar fi rău să reflectezi şi tu, prietene, măcar un pic, la sensul şi ritmul în care s-a mişcat România – ţara mea şi-a ta – în ultimul secol. Mă gândesc că, una peste alta, un bilanţ contabil scurt şi lesne de înţeles ar putea fi, nu-i aşa, util pentru noi amândoi. Pe cale de consecinţă, am scos din sertar, chiar înainte de a pleca la mitingul din după-amiaza aceasta, care a început la Piaţa Universităţii, penultima coală de carton pe care o aveam în casă. Şi-am scris pe ea un text pe care unii l-au găsit cumva amuzant (deşi, de fapt, el e tare amar); un bun prieten al meu m-a fotografiat la puţină vreme după ce am ieşit din metrou, pe la 18.40, pe când îi aşteptam, împreună, pe alţi amici de-ai noştri (mă bucur că ne-am strâns, până la urmă, măcar 50.000). Fotografia în cauză nu-i foarte clară, aşa că reiau, aici, întreg textul în cauză: “100 de ani de la 1918. În ultimul secol, România a progresat mult! Săracu’ Brătianu habar n-avea că Pakistanul şi Iranul sunt ţări europene… Dar, iată, Viorica ştie!”.
