Avertisment pentru cei cu nasul pe sus: nu ne puteţi face, pe toţi, să stăm veşnic în rigolă!
Trebuie să existe, cred, un soi de flit foarte puternic, unul care să poată alunga defintiv, din decor, nu doar gândacii şi şobolanii, ci şi politicenii care ne tot mânâncă zilele; şi nervii; şi nădejdile. Aşa sper, cel puţin. Iar istoria zilei de 27 octombrie confirmă, în bună măsură, optimismul meu
Octombrie 27, 1939: pe zidurile oraşelor din Polonia apărea – ne spune Martin Gilbert – în The Second World War: A Complete History – o listă de zece porunci pe care, pretindeau noii stăpâni germani, „nesimţiţii de polonezi” trebuiau să le respecte cu sfinţenie. Când se întâlneau pe stradă cu un german, polonezii erau obligaţi „să lase imediat trotuarul liber”, adică să coboare în rigolă., fiindcă „strada aparţine cuceritorilor, iar nu cuceriţilor”. La piaţă şi în magazine, reprezentanţii autorităţilor germane, precum şi etnicii germani locali trebuiau să fie serviţi primii, ca nu cumva să fie obligaţi să stea la rând; iar „cei cuceriţi vor aştepta cât e nevoie”. Bărbaţii polonezi adulţi erau obligaţi să-şi scoată pălăria de pe cap pentru a saluta astfel toate „personalităţile importante de stat, din Partid şi din forţele armate” de ocupaţie. În plus, „orice deranjează în vreun fel, sau încearcă să intre în vorbă cu fete sau femei germane va fi pedepsit exemplar”, iar femeile de naţionalitate poloneză „care vorbesc cu, sau îi deranjează în vreun fel pe germanii etnici vor fi de îndată trimise să lucreze în bordeluri”. Toate aceste monstruozităţi se întâmplau la fix o lună după ce, la 27 septembrie 1939, Varşovia, încercuită de trupe germane şi bombardată crunt, din aer, capitula. 140.000 de miliari polonezi se predau, iar Polonia înceta – pentru o vreme – să mai funcţioneze ca stat. La sfîrşitul lui octombrie 1939 părea, deci, într-un fel – chiar şi pentru observatorul cel mai optimist al realităţilor istorice – că întunericul a coborât, definitiv, peste lume.
Un plan care, de la un an la altul, scârţâie tot mai rău, până se împotmoleşte definitiv
Dar, tot la 27 octombrie 1939, generalul canadian H.D.G Crerar ajungea la Londra, stabilind acolo primul nucleu al unei viitoare structuri de comandă pentru trupele trimise către Europa de Canada. Canadienii urmau să aibă un rol important în eliberarea Europei, peste doar câţiva ani. Un an mai târziu, la 27 octombrie 1940, generalul de Gaulle – aflat la momentul acela în Africa Ecuatorială Franceză – îi chema „la luptă şi la sacrificiu” pe toţi francezii din colonii, îndemnându-i să se alăture, de îndată, Forţelor Franceze Libere. Planul lui Hitler de a obliga întreaga populaţie a planetei să coboare în rigolă, atunci când pe stradă trece chiar şi numai un singur german, începea să cam scârţîie.
Un an mai târziu, la o zi după 27 octombrie 1941, germanii erau opriţi din înaintarea lor la Volokolamsk, cam la 75 de mile depărare de Moscova. În aceeaşi zi, la Borodino, trupele naziste erau contraatacate violent de primele unităţi aduse, în grabă, din Extremul Orient şi din Siberia. Planul lui Hitler de a obliga întreaga populaţie a planetei să coboare în rigolă, atunci când pe stradă trece chiar şi numai un singur german, scârţâia deja îngrijorător de tare.
La 27 octombrie 1942, germanii erau înfrânţi definitiv la El Alamein şi începeau să se retragă, în grabă, către vest, înspre Libia. În doar cinci zile de lupte grele, ei pierduseră practic toate tancurile pe care le aveau în Africa, 2.300 de morţi şi aproape 28.000 de prizonieri. Doar cu o zi mai târziu, generalul Löhr, comandantul trupelor germane din Balcani, dădea ordin trupelor sale să îi trateze pe partizanii capturaţi „cu cea mai brutală duritate”. Cu o Africă pierdută, şi cu Balcanii înţesaţi de partizani, planul lui Hitler de a obliga întreaga populaţie a planetei să coboare în rigolă, atunci când pe stradă trece chiar şi numai un singur german, scârţâia deja îngrozitor, dând semne că se va opri, în curând, cu totul. Ceea ce s-a şi întâmplat, aşa cum ştim. La 27 octombrie 1944, Aliaţii – care debarcaseră, în iunie, în Normandia – ajunseseră deja în Olanda, ca şi la graniţa franco-germană. Iar japonezii constatau, şocaţi, că în bătălia de la Leyte pierduseră, în ciuda speranţelor lor, nave cu un tonaj total de 300.000 de tone, în timp ce americanii nu pierduseră decât vreo 37.000 de tone.
Care-i morala
Aşa cum spuneam încă din titlu, ziua de 27 octombrie (aşa cum v-am descris-o aici) este, dacă vreţi, un avertisment, direct şi foarte sever, pentru toţi cei care sunt cu nasul pe sus. Şi care-şi închipuie că pot face orice, oricând şi cu oricine. Un avertisment pentru inşi ca Putin, de exemplu, care-şi imaginează că poate cuceri toată Europa, dacă doreşte. Sau pentru un Bashar Assad care, când se plictiseşte, mai dă cu nişte gaze neuroparalizante pe vreun cartier nevoiaş; aşa, să vadă cum îi mor compatrioţii, cu sutele, înt-o secundă. Un avertisment şi pentru jeguri mai mărunte – cum ar fi, la noi, ghinărarul izmenelor, cel care-şi imaginează că va putea grohăi, la nesfârşit, despre interesul naţional; sau nu fost fotomodel, ajuns ulterior premier, care ne râde-acum îm nas, zicându-ne că nu-i e clar nici cine sunt vinovaţii şi nici care sunt vinovăţiile pentru morţii şi schilodiţii din 13-15 iunie 1990.
Mai devreme sau mai târziu o să vă iasă pe nas, măi băieţi, toate planurile astea ale voastre: şi toată îngâmfarea voastră duhnitoare! Nu puteţi ţine, la nesfârşit, o lume întreagă în rigolă, aşa cum dorea Hitler să-i ţină pe polonezi, numai pentru că voi vă credeţi infinit superiori. O să aflaţi, de fapt, curând asta, chiar pe pielea voastră. Şi nici măcar în rigolă n-o să mai fie, de fapt, loc pentru voi. Poate, cel mult, în canalele cu dejecţii, de sub rigolă. Marş de-aici, acolo e locul vostru!
