Bucureştiul-cel-fabulos: o pogorâre de la Academia Militară pân’ la Operă
Un apus în Cotroceni, la-nceput de decembrie: marilor pictori japonezi de-acum câteva secole le-ar fi plăcut, cred eu, nuanţele-acestea ale cerului şi norilor, toate-toate…
Bucureştiul îi, de fapt, un oraş mai degrabă urât. Foarte urât, chiar, în tare multe ocazii. Nu prea are ce să-ţi placă, de exemplu, la zecile de kilometri de bulevarde pline de gropi, având pe ambele părţi blocuri cenuşii. Dar, măcar uneori, posomorâtorul peisaj urban, ca şi mormanele babane de gunoaie (bravo-bravo, doamna Firea!) dispar complet, măcar câteva clipe, sub presiunea directă a unui tip special de magie. Răsăritul poate fi, adesea, într-adevăr tare frumos, chiar şi-n Bucureştiul cel intens urât. Ca şi apusul – tot frumos, uneori de-ţi taie, pur şi simplu, răsuflarea. Şi luminile ce se aprind, după ce se-nserează, parcă nasc un cu totul alt oraş, construit nu din betoane, ci din străluciri şi umbre-ca-de-catifea. La 7 decembrie, după ce am fost, toată ziua, la o conferinţă internaţională, la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp), am coborât, pe la 5 ceasuri, imediat înainte de căderea întunericului, dinspre Academia Militară (cum se numea pe vremuri UNAp) înspre Operă, traversând oblic o parte măricică din cartierul Cotroceni. Îţi povestesc şi ţie, prietene, ce-am reuşit să văd pe drum, în seara aceea: un apus chiar de poveste, plus o Dâmboviţă desprinsă din basme (sau măcar din reclamele despre alte oraşe, din cu totul alte ţări). După aceea, of şi of, vraja s-a risipit, brusc, la fel cum se şi-nfiripase. Dar, iată, bătrânul meu aparat de fotografiat ţine minte – cinste lui! – că, măcar uneori, Bucureştiul nu-i deloc un burg mare, trist şi tare urât, ci poate fi, chiar dacă numai pentru câteva minute, un tărâm cu-adevărat fabulos.
Soarele coborâse deja în spatele clădirilor oraşului; dar el lumina, încă, avionul aflat în zbor, ca şi dâra lungă de condensare lăsată de aeronava aflată la kilometri buni deasupra Bucureştilor.
Dâmboviţa-n pragul nopţii; mai că-ţi vine să mai rămâi, o vreme, în Bucureşti.
