697 de luni, respectiv fix 21.216 zile

January 14, 2017
Florin Diaconu
Acum câteva zile, într-un loc cu totul special (pe bune!), unde mișună însă, din păcate, cel puțin deocamdată, și tot felul de ființe bipede ABSOLUT îngrozitoare. Dar, vorba domnului Iliescu, “viața e complexă” (LOL și LOL; și iar LOL; și...
Read More

Un mesaj în culori cât se poate de europene. Adică, mai clar, occidentale.

December 26, 2016
Florin Diaconu
Un gând care-i, să fie clar, şi pentru tine: smulge-te, deci, măcar niţel, dintre munţii de sarmale şi feliile groase de cozonac! Mâine, din păcate, coborâm, iar, pentru o vreme, în tranşeele vieţii cotidiene. Dar până mâine mai sunt, de...
Read More

Urare-n prima zi de Crăciun, la 8 şi 12 minute, dimineaţa

December 25, 2016
Florin Diaconu
Numără cu atenţie globurile şi becurile-aprinse, ca să ştii câte dorinţe ţi se vor îndeplini! Îţi urez ca pentru fiecare glob sau luminiţă din bradul meu de Crăciun, acesta pe care-n mod intenţionat ţi-l arăt aici (fotografia la care te uiţi...
Read More

Când munca-i, de fapt, un soi de petrecere, chiar dacă fără taraf :)

December 20, 2016
Florin Diaconu
Câţiva dintre studenţii, colegii şi prietenii mei alături de care am participat, la 14 decembrie, la Conferinţa anuală Understanding, Learning & Teaching International Relations: începând dinspre fereastră, Dan Anicescu (coleg al meu în Centrul Hans J. Morgenthau), apoi Elena Petrescu...
Read More

Un soi de pastel de iarnă: pân’ să cadă noaptea, aşa, peste noi toţi…

December 14, 2016
Florin Diaconu
E aproape jumătatea lui decembrie, ora 05.30 dimineaţa; şi pe zăpada proaspăt căzută se văd ceva urme de paşi şi de maşini care-au plecat deja. Ah, şi să nu uit, cumva: într-o parte, deliberat în afara imaginii, e un paner mărişor, plin cu...
Read More