Ce-i aia Europa: un fel de Bacalaureat pentru UE, proba practică
Crezi tu că femeia asta prăpădită încearcă, cu disperare, să intre în UE ca să pună bombe sau să-ţi taie ţie gâtul? Eu nu cred asta!
Un val crescând de oameni veniţi nu doar din Orientul Mijlociu, ci şi din multe alte regiuni ale lumii năvăleşte, acum, înspre Europa: în medie, câteva mii de persoane în fiecare zi, ceea ce înseamnă – fără nici o îndoială – cam un milion de inşi pe an. În legătură cu acest tsunami uman, alcătuit din refugiaţi, din imigranţi şi din diverse alte categorii de persoane am auzit, în ultimele zile, nesfârşite nerozii. De care m-am cam săturat. Şi-atunci aş dori, chiar dacă am la dispoziţie doar mijloace realmente minuscule, să pun nişte puncte pe i, cu privire la măcar două dintre temele foarte intens discutate, în spaţiul public, de-a lungul ultimelor săptămâni.
Mitul malign al străinului vinovat de toate relele din lume
Unul din raţionamentele – să le zicem aşa, deşi în româna populară unor astfel de gânduri şubred întocmite şi cu damf duhnitor li se zice tâmpenii – cel mai des vehiculate în ultimele săptămâni este următorul: Europa (ca şi oricare ţară, regiune sau localitate de pe continent sau din UE) nu are de ce să-i primească pe aceşti refugiaţi, mai ales fiindcă printre ei se află, în mod sigur, numeroşi radicali islamici – trimişi de ISIL sau de alte organizaţii teroriste – care, cum vor ajunge printre noi, vor începe, de îndată, să pună bombe sau ne taie gâtul.
În mod clar, aici vorbim despre o eroare logică. Dacă trăieşti în spaţiul UE, poţi fi ucis sau schilodit nu doar de islamişti radicali: faci, pur şi simplu, o excursie prin Vaslui şi, dacă ai niţel nenoroc, poţi prinde momentul în care localnicii te violează în grup, susţinuţi fiind de întreaga comunitate; sau, dacă preferi Nordul, te duci până-n Norvegia, unde ai şansa să găseşti, negreşit, pe câte unul ca Breivik, care trage în tine şi-n copiii tăi cu o armă de asalt. Aş putea continua lista asta pe vreo 500 de pagini, fără nici un fel de osteneală. Dar nu cred că-i cazul, sunt convins că ai prins deja ideea.
Sunt absolut convins şi că printre refugiaţi şi imigranţi se află şi destui terorişti trimişi în Europa; cu treabă, ca să zic aşa. Dar asta nu înseamnă că miile de disperaţi din lume, care se înghesuie acum la graniţele Europei, nu merită ajutor. Şi nu înseamnă deloc că musulmanii ar fi, prin definiţie, vreo întruchipare a răului absolut. Dimpotrivă. Dacă ai chef să discutăm în chip deschis, răspunde-ţi, rogu-te (ţie, în faţa oglinzii, ca să vezi mai bine când şi dacă roşeşti), la următoarele întrebări: de câte ori te-au furat la cântar, în piaţă, concetăţenii noştri români, în ultimul an; şi de cîte ori ai păţit asta în magazinele arăbeşti de cartier? De câte ori te-ai simţit, pe stradă, în metrou sau tramvai, în primejdie din cauza concetăţenilor noştri; şi de cîte ori din cauza turcilor, arabilor sau a altor musulmani care trăiesc la noi?
Pe mine, unul, românii mă tot fură – sau, de fapt, măcar tot încearcă asta – la piaţă. Şi tot românaşi de-ai noştri (creştini cu pielea mai albă sau mai puţin albă, nu contează) ne agresează, individual sau în grup, pe stradă sau prin mijloacele de transport în comun, pe mulţi dintre noi, mai în fiecare zi. Românaşi şi creştini de-ai noştri, nu musulmani. Nu ţi se întâmplă şi ţie, de fapt, la fel?
N-avem resurse destule? Ei, aş!
Un alt „raţionament” intens vehiculat în ultimele săptămâni este următorul: Da, miile astea de oameni care sosesc la graniţa Europei în fiecare zi or fi tare necăjiţi, dar suntem cu mult prea săraci ca să putem avea grijă de ei. Altă tâmpenie, desigur. Presa demonstreză, din plin, asta, cu date şi cifre clare. Anul trecut, chiar în ziua de Crăciun, Digi 24 publica o ştire care ne spunea că „Europa este responsabilă pentru risipă a 90 de milioane de tone de bunuri de consum” în fiecare an, precum şi că „România, una dintre cele mai sărace ţări din Uniune, îşi permite luxul de a renunţă anual la 5 milioane de tone de mâncare încă bună pentru consum”. Mai recent, la sfârşitul primei jumătăţi a lui august a.c., o altă sursă deschisă relata că „locuitorii Uniunii Europene risipesc anual circa 22 de milioane de tone de mâncare, se arată într-un studiu recent, comandat de Bruxelles”. Din aceeaşi ştire de presă aflăm că „Marea Britanie conduce topul ţărilor risipitoare”, precum şi că „potrivit datelor obţinute de cercetători, aproximativ 80 de procente din cantitatea de hrană aruncată ar putea fi ‘salvată’. Alimentele aruncate la gunoi frecvent şi în cantităţi mari sunt în principal cele cu ‘viaţă scurtă la raft’, precum fructele, legumele şi cerealele, la care se adaugă produsele din carne” (vezi ştirea completă la http://mediascop.ro/europa-arunca-zeci-de-tone-de-mancare-la-gunoi/).
Ce zici, în condiţiile astea chiar crezi, şi tu, că are vreun sens să ne plângem că „vai, n-avem resurse”?
Bilanţ onest (chiar dacă incomod)
Pentru mine, lucrurile sunt foarte clare: prăpădiţii şi disperaţii ăştia care vin, cu miile în fiecare zi, din toate colţurile lumii, TREBUIE ajutaţi. De urgenţă, căci în curând încep ploile şi frigul. Asta NU înseamnă, desigur, că m-aş bucura să mă trezesc cu vreo moschee la mine-n cartier. Sau să nu pot ieşi din casă de frica găştilor de musulmani radicali. Dar astfel de riscuri sunt strict ipotetice (sau, oricum, tare îndepărtate). În timp ce foamea şi disperarea miilor de refugiaţi ce vin, zilnic, din întregul Orient Mijlociu sunt cât se poate de imediate, de reale şi de acute.
Dacă Europa (şi UE) chiar sunt ceea ce pretind ele că ar fi (adică o oază de civilizaţie şi de lumină, un fel de Camelot pe deplin funcţional într-o lume predominant barbară, lipsită de omenie şi de valori), atunci urmarea practică AR TREBUI să fie una singură: ajutor, urgent şi suficient, pentru toţi oamenii aceştia necăjţi care bat acum la porţile Europei.
Ca şi o intervenţie masivă – şi, la nevoie, chiar de foarte lungă durată – pentru a alunga de la putere, în întreg Orientul Mijlociu, regimurile criminale (cum este, în Siria, cel al lui Bashar Assad). Fiindcă, în absenţa unei astfel de măsuri politico-militare, sursa reală principală a disperării valului de refugiaţi va continua să existe.
Mulţumesc mult pentru atenţie; şi aştept comentarii.
