Cei patru prieteni înaripaţi: early morning coffee, 1 ianuarie 2016
Aşa, deci: două avioane nemţeşti dintre care unul e triplan, unul franţuzesc, plus un cocoş metalic, cu creastă imensă, din Portugalia, cu trei inimi: una în capul pieptului, plus câte una pe fiecare latură.
Revelionul a fost, să fie clar, o minune fără egal; şi fără-de-cusur: am aflat, între altele, în formă continuată şi cu toate amănuntele de rigoare, că în apartamentul de deasupra locuieşte o viitoare mare campioană la alergări. Campioană olimpică, cred eu, chiar dacă acum are doar vreo trei sau patru anişori – de-aia nici n-am avut nimic de zis atunci când a tropăit, fără oprire, cu nişte ghetuţe speciale (sau, te pomeneşti, i-or fi luat ai ei pantofiori cu elemente metalice pe talpă, cum îs aceia folosiţi la dansurile irlandeze), de la pe la nouă seara până la două noaptea.
După ce copila în cauză a mai obosit niţel, oricât mi-ar fi făcut mie prăjiturile ardeleneşti cu ochiul, am decis că pot dormi câteva ore. Când m-am trezit, mă aşteptau, pentru prima cafea a zilei, patru prieteni înaripaţi, pe care îi vedeţi aici: un triplan Fokker Dr.I, colorat în roşu, exact cum era, la vremea sa, cel pilotat de baronul von Richthofen (motor de 110 cai putere, viteză maximă 185 kilometri pe oră şi viteză ascensională mare, pentru vremea Primului Război Mondial – 5,7 metri pe secundă) ; un Albatros D.V, tot nemţesc, de vânătoare (avea motor Mercedes de 200 de cai putere, zbura cu 186 de kilometri pe oră şi putea urca cu 4,17 metri pe secundă); apoi un SPAD S.XIII (franţuzesc, tot de vânătoare, cu motor Hispano-Suiza cu 8 cilindri dispuşi în V, de 220 de cai putere, cu o viteză maximă de 218 kilometri pe oră şi o viteză ascensională micuţă, de doar doi metri pe secundă); şi, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, un cocoş pictat, cu creasta uriaşă, din Portugalia (pe care l-am primit de la nişte prieteni, în chip de succesor al unui alt cocoş, mai mic, ce s-a făcut mii fărâme, căzând pe pardoseală; acesta de aici e făcut cu totul şi cu totul din metal, aşa că, slavă Domnului, riscul transformării-n cioburi nu mai există nici măcar cât negru sub unghie).
Cea mai tare combinaţie cromatică din lume 🙂
Cel mai tare îmi place, dintr-o anume perspectivă, Albatrosul, care-i vopsit în aşa fel încât zici că-i chiar cel al lui Paul Bäumer, din Jagdstaffel 5 (nu eroul principal din Pe Frontul de Vest nimic nou, ci pilotul de vânătoare, cel care-a existat în realitate: născut în 1896, el a fost mai întâi asistent într-un cabinet de stomatologie, apoi şi-a luat brevetul de pilot în 1914 şi-a devenit, în anii următori, unul din cei mai eficienţi şi mai decoraţi piloţi de luptă din Primul Război Mondial, cu nu mai puţin de 43 de victorii confirmate): aripa superioară a avionului e vopsită în mov şi verde, o combinaţie cromatică pe care, dacă-o priveşti mai mult, te ia, inevitabil, cu dureri de cap. Am mai văzut mov şi verde, împreună, doar pe unele dintre blocurile vopsite, acum câţiva ani, de Vanghelie, cititorul de almanahe, în Rahova. Mi-am zis, la vreme-aceea, că-i încă o dovadă – una desăvârşită – de prost gust, cu carul. Şi dacă, totuşi, numitul Marean o fi auzit, cine ştie cum, cine ştie de unde, de felul în care era vopsit avionul lui Bäumer (LOL şi LOL; şi LOL!)?
Acestea fiind zise, mă duc acum să-mi pun, imediat, o a doua cană de cafea: de deasupra se aud deja nişte chiote tare voioase; s-a trezit, e clar, micuţa campioană, aşa că-n curând începe, din nou, antrenamentul la alergări! La mulţi ani, tuturor! Şi să aveţi parte, cu toţii, de-un 2016 really fine, cu multe bucurii!
