Cum? N-ai avut niciodată patine cu rotile? Of, habar n-ai ce-ai pierdut!

Florin Diaconu
Când prinzi ceva viteză, doar aripile-ţi lipsesc; dacă le-ai avea şi pe-acestea, de îndată-ai decola, ca un avion; sau măcar ca un bondar.

Când prinzi ceva viteză, mai ales în josul unei pante, doar aripile-ţi lipsesc; dacă le-ai avea şi pe-acestea, de îndată-ai putea decola, ca un avion; sau măcar ca un bondar tare frumos colorat.

Ziua de 4 ianuarie e, spun unii, un moment important în istoria lumii mai ales pentru că, în 1843, exact la data aceasta avea loc, la Paris, premiera operei Don Pasquale a lui Gaetano Donizetti. Pentru alţii, 4 ianuarie îi o zi ce merită luată în seamă întrucât, în 1847, Samuel Colt reuşea să vândă o primă tranşă de revolvere guvernului federal al SUA. Tot la 4 ianuarie, dar în 1884, a fost zărită, pentru ultima dată în istorie, o pumă în statele din Estul SUA (dacă îţi place data, dar nu şi felinele mari, tot la 4 ianuarie 1884 era înfiinţată, la Londra, Fabian Society, o asociaţie de stângişti moderaţi care detestau violenţa revoluţionară şi doreau progres paşnic, întreprins doar prin guvernare locală eficientă şi pe calea organizării sindicale; George Bernard Shaw a fost, între altele, unul dintre fabienii cei mai cunoscuţi; H.G. Wells a fost – chiar dacă mult mai tânăr, un alt fabian notoriu). Dacă secolul al XIX-lea nu ţi se pare, totuşi, într-adevăr priincios, putem să călătorim înapoi, în timp: până în anul 871, de exemplu, când regele Ethelred al Wessex-ului bate, la 4 ianuarie, o

Anytime, anywhere: merg şi cu uniforma militară, şi cu rochia de mireasă!

Anytime, anywhere: merg, după cum se vede, şi cu uniforma militară, şi cu rochia de mireasă!

mare armată de invazie venită, peste mare, tocmai din Danemarca. Dacă secolul al IX-lea e, cumva, prea departe în timp şi prea sălbatic (şi exact aşa şi e, de altfel), putem sări în 1970, când, fix la 4 ianuarie, cei de la Beatles făceau ultima lor înregistrare, în studiourile EMI (sau, dacă te interesează mai mult politica, sărim în 1944, atunci când Ralph Bunche devenea primul afro-american numit într-o funcţie într-adevăr importantă în cadrul Departamentului de Stat al SUA).

Dar, de fapt, toate astea pălesc, chiar luate împreună, în faţa unui alt moment: unul petrecut în secolul al XIX-lea (din care tocmai am plecat acum vreo două minute). La 4 ianuarie 1863, James Plimpton din Massachusetts (alţii spun că el era din New York) inventa patinele cu rotile, în varianta lor cea mai stabilă – aceea cu patru roţi dispuse, două câte două, pe două osii independente. Dacă-ai avut, vreodată, patine cu rotile, ştii bine despre ce vorbesc; şi ştii, la fel de bine, şi cât de importante sunt, şi nu doar pentru tine, mai sus numitele patine cu patru roţi măiastre. Dacă, dimpotrivă, n-ai avut niciodată patine cu rotile, viaţa ta e cu mult mai săracă, desigur, decât ar fi fost de dorit; dar nu contează, mai ai, totuşi, destulă vreme să recuperezi această atât de întristătoare lipsă. Asta-i, deci, istoria zilei de 4 ianuarie, dincolo de faptul că, iată, tocmai s-a terminat vacanţa şi a căzut, în sfârşit, prima ninsoare şi în Bucureşti :).

Comentează acest articol:

comentarii