Mare grijă: premierul francez anunţă că teroriştii ar putea lovi Europa cu arme chimice sau bacteriologice!
Civili ucişi de gaze de luptă neuropalalizante, la Halabja, în 1988: cam la fel ar putea arăta, oricând, şi oraşele din întreaga Europă, ne avertizează acum premierul francez Manuel Valls.
Ieri dimineaţă, cam cu 45 de minute înainte de amiază, BBC transmitea, sub un Breaking News ca supratitlu, imens şi roşu, că premierul francez Manuel Valls le-a spus parlamentarilor de la Paris, care tocmai dezbăteau prelungirea strării de urgenţă, că teroriştii islamişti ar putea lansa atacuri cu arme chimice sau bacteriologice. Câteva minute mai târziu, Reuteres prelua – împreună cu multe alte agenţii de presă şi publicaţii – această informaţie. Manuel Valls le-a spus parlamentarilor francezi – care au şi votat, de altfel, prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă – că „imaginaţia macabră a celor care planifică astfel de atacuri e una fără limite”, precum şi că „nu trebuie să excludem nici o posibilitate; vă spun asta cu toată precauţia necesară. Dar ştim şi trebuie să avem în minte faptul că există şi riscul de a fi utilizate arme chimice sau bacteriologice”.
Ce este realmente îngrijorător în afirmaţia lui Valls
În ceea ce a declarat ieri premierul Valls pot fi lesne identificate mai multe motive foarte serioase de îngrijorare. Primul e constituit de chiar responsabilităţile lui Valls în viaţa publică franceză: într-o ţară normală, cum e Franţa, pe prim-miniştri nu-i ia gura pe dinainte. Ei nu bat câmpii. Altfel spus, dacă Valls spune că există un asemenea risc, atunci el chiar ne ameninţă. Poate nu în chip iminent, dar ne ameninţă. Pe noi toţi, în întreaga lume occidentală, de la San Francisco la Botoşani, Tecuci şi Mangalia, trecând prin Londra, Berlin şi Viena.
În al doilea rând, nu ar trebui să uităm faptul că în Siria şi Irak – adică exact în ţările unde Statul Islamic stăpâneşte deja regiuni întinse, cu populaţie masivă – au avut loc deja mai multe atacuri cu arme chimice. La 21 august 2013, de exemplu, mai multe zone din suburbia Damascului numită Ghouta, zone aflate la vremea aceea sub controlul celor ce se opun cu legitimă înverşunare regimului dictatorial lui Bashar Assad, au fost ţinta unui atac cu rachete având încărcătura de luptă alcătuită din gaz sarin, o substanţă neuroparalizantă (o singură picătură minusculă care îţi ajunge pe piele sau în sistemul respirator te omoară în câteva secunde). În acest atac, regimul Assad a ucis cel puţin 281 de oameni (iar unele estimări vorbesc chiar despre 1.729 de victime). La mijlocul lui septembrie 2013, ONU a confirmat că în atacul din zona Ghouta a fost utilizat sarinul, trimis la ţintă cu rachete sol-sol.
Iar la 16 martie 1988, regimul lui Saddam Hussein a folosit gaze de luptă – inclusiv neuroparalizante, dar şi din categorii mai puţin sofisticate – împotriva oraşului Halabja, din sudul Kurdistanului irakian. Localitatea tocmai căzuse în mîinile trupelor iraniene, ajutate, pe cât ştim, şi de formaţiuni militare kurde. În atac au murit între 3.200 şi 5.000 de oameni, iar între 7.000 şi 10.000 de persoane au fost groaznic afectate (cu precizarea că majoritatea celor decedaţi sau grav îmbolnăviţi erau civili de ambele sexe şi de toate vârstele). Alte câteva mii de persoane au murit, în anii următori, din cauza unor complicaţii medicale legate în mod direct de atacul de la Halabja, care e considerat a fi un genocid (unul din cele mai mari de după Al Doilea Război Mondial).
Repet: o intervenţie militară masivă contra ISIL e urgent necesară
Desigur, aceste atacuri par a nu fi direct legate de ceea ce ar putea întreprinde acum teroriştii din ISIL. Dar dacă ISIL a reuşit cumva să recupereze, în folosul său, priceperea profesională a unor chimişti care au lucrat la programele militare siriene şi irakiene, atunci chiar avem o problemă. Una care, probabil, nu e deloc o incertă ipoteză. Şi aceasta fiindcă ştim, inclusiv de la martori oculari, că anul trecut, unele din coloanele de atac ale ISIL care au capturat, din mişcare şi cu extremă lejeritate, mai multe oraşe mari din Irak erau conduse de foşti ofiţeri superiori din armata lui Saddam. Într-o asemenera situaţie, întrebarea e simplă: îţi poţi tu imagina că ISIL a fost în stare să integreze în rândurile sale foşti militari de carieră irakieni, dar că nu e în stare să găsească şi să plătească şi ingineri specializaţi în producerea de gaze de luptă, ca şi specialişti în producerea şi stocarea de agenţi patogeni ce pot fi folosiţi în atacuri de diverse tipuri?
Răspunsul la o asemenea întrebare e unul singur: cu maximă probabilitate, ISIL i-a recuperat deja măcar pe unii dintre specialiştii irakieni şi sirieni în război chimic şi bacteriologic. Iar aceştia, cu siguranţă, nu s-or fi apucat, zic eu, de cântat muzică celtică sau de dansuri irlandeze. Nici nu s-au apucat de pictură sau de poezie. Ei nu pot face acum decât ceea ce ştiu să facă, fiindcă asta-i meseria lor: să producă arme chimice şi bacteriologice. Pentru ISIL, pe lângă care criminali ca Saddam sau Bashar par, prin comparaţie, aproape frecventabili. Toate acestea fac, zic eu, cu atât mai necesară o acţiune a Occidentului cum e aceea despre care am vorbit, tot aici, pe blog, şi acum câteva zile: o intervenţie masivă şi rapidă – dar şi de lungă durată – în Orientul Mijlociu, pentru a frânge, cât mai iute, gâtul ISIL. Cu speranţa că, eventual, substanţele chimice de luptă sau cantităţile de agenţi patogeni letali pe care ISIL le-ar fi putut găsi în Irak şi Siria (sau le-ar fi putut produce, dacă i-a recuperat pe specialiştii în chimie sau în război bacteriologic la care m-am referit deja) nu au ajuns deja în Europa.
