14 octombrie: ziua sfârşitului multor lumi; şi al multor mituri şi iluzii
Sfârşitul unei lumi: moartea regelui anglo-saxon Harold, la 14 octombrie 1066, atunci când o săgeată normandă i s-a înfipt cu mare viteză într-unul din ochi, pe câmpul de luptă de la Hastings, a marcat şi prăbuşirea definitivă a Britaniei conduse, secole la rând, de regi saxoni
În anul 1066, exact în ziua de 14 octombrie are loc bătălia de la Hastings, în care regele anglo-saxon Harold al II-lea Godwinson este ucis. Trupele de veterani greu înarmaţi ale lui Harold respinseseră deja mai multe atacuri ale invadatorilor veniţi de peste mare, din Normandia. Spre sfârşitul zilei de luptă, o săgeată normandă lansată pe o traiectorie înaltă îl nimereşte pe Harold, din pură întâmplare, într-unul din ochi, iar regele saxon cade răpus. În acel moment, dorinţa de luptă a supuşilor săi încetează să funcţioneze. La scurtă vreme după aceea, Wilhelm Cuceritorul, ducele Normandiei, devine şi rege al Angliei. Prin urmare, 14 octombrie poate fi considerată, pe bună dreptate, ziua sfârşitului unei lumi. Sau, mai precis, a unei epoci – aceea în care Britania (ex-celtică şi ex-romană) a fost condusă, vreme de mai multe sute de ani, de regi anglo-saxoni.
La 1322, tot în ziua de 14 octombrie, Robert the Bruce al Scoţiei (poate vi-l aduceţi aminte aşa cum apare descris, într-un rol mai degrabă secundar, în relativ recenta superproducţie cinematografică Braveheart) l-a înfrânt în mod decisiv pe regele Edward al II-lea of al Angliei la Byland, obligându-şi astfel inamicul să recunoască – deloc cu bucurie, ci doar pentru că n-avea încotro – independenţa Scoţiei.
La 1529, sultanul Soliman Magnificul abandonează asediul Vienei. Turcii vor ajunge, încă o dată, în preajma actualei capitale a Austriei abia la sfâritul secolului al XVII-lea Episodul demonstrează, foarte clar, că ţelul strategic al turcilor a fost legat, secole în şir, de direcţia strategică spre nord-vest (aceea care duce de la Constantinopolul cucerit la 1453, peste Balcani, prin Belgrad şi Budapesta, către miezul foarte bogat al Europei Centrale). 14 Octombrie 1529 a fost ziua în care o iluzie strategică a Înaltei Porţi – aceea că Europa poate fi cucerită din mişcare şi relativ uşor – s-a frânt definitiv.
Ceva mai aproape de zilele noastre
La 1806, ziua de 14 octombrie este cea în care au loc, concomitent, bătăliile de la Jena şi Auerstädt. Armatele Prusiei sunt groaznic înfrânte de trupele lui Napoleon I, împăratul Franţei. Andre Castelot ne povesteşte cum, în noaptea precedentă, Napoleon şi-a instalat bivuacul sub un frasin care mai există şi astăzi. Francezii victorioşi în ambele bătălii obligă Prusia înfrântă să plătească despăgubiri de război enorme – cam 160 de milioane de franci. Episodul în cauză marchează sfârşitul dramatic al mitului invincibilităţii armatelor prusace, mit consolidat încă din vremea marelui rege şi general Frederic al II-lea. Demoralizarea prusacilor este, după 14 octombrie 1806, atât de completă încât, la 30 octombrie, 700 de militari francezi din cavaleria uşoară cuceresc, fără nici o problemă, puternica fortăreaţă Stettin, cu 5.500 de apărători şi 500 de tunuri. Cum îşi va reveni Prusia, spectaculos, în doar câţiva ani, aceasta este o cu totul altă poveste.
Tot la 14 octombrie, dar în 1834, Henry Blair este primul afro-american care obţine un brevet de invenţie din partea autorităţilor federale din SUA, pentru o maşină de plantat porumb. Vorbim aici de un episod extrem de timpuriu, care vorbeşte despre potenţialul uriaş al populaţiei non-WASP (White, Anglo-Saxon and Protestant) din SUA.
Peste fix 105 ani, la 14 octombrie 1939, ne spune Martin Gilbert în The Second World War: A Complete History, submersibilul german U-47, aflat sub comanda lui Günther Prien, unul dintre viitorii aşi ai războiului submarin, se strecoară în baza puternic apărată de la Scapa Flow, în Scoţia şi scufundă – cu o salvă de trei torpile – enorma navă de linie britanică HMS Royal Oak, 833 dintre membrii echipajului fiind ucişi. Episodul constituie sfârşitul iluziilor Londrei că, pe mare, războiul ar putea să fie, eventual, mai puţin dur decât precedenta conflagaţie mondială. Mai mult, în anii următori, submarinele germane aveau să supună Marea Britanie unei blocade navale de proporţii, provocând pierderi uriaşe navelor comerciale şi militare ale Aliaţilor.
În 1943, ziua de 14 octombrie e aceea în care au loc două evenimente într-adevăr importante: În primul dintre ele, 600 de evrei încearcă să fugă, în urma unei revolte de amploare, din lagărul de concentrare de la Sobibor, în Polonia (răsculaţii reuşesc să ucidă nouă militari germani din trupele SS, precum şi cel puţin doi paznici din trupele auxiliare alcătuite din ucrainieni; doar 300 dintre participanţii la revoltă reuşesc să treacă dincolo de incinta de sârmă ghimpată, iar 200 dintre aceştia sunt ucişi în timp ce fugeau spre o pădure din apropiere; episodul demonstrează, foarte clar, că politica de genocid dusă de Germania nazistă nu a putut distruge, în ciuda eforturilor, conştiinţa naţională şi voinţa de libertate a popoarelor din Europa); În al doilea episod important petrecut în acceaşi zi, aviaţia de bombardament a SUA (mai precis U.S. 8th Air Force) pierde nu mai puţin de 62 de cvadrimotoare de tip B-17 în timpul unui raid întreprins împotriva marii uzine de rulmenţi de la Schweinfurt. Numărul total al avioanelor americane implicate în acel raid întreprins ziua (şi fără ca bombardierele să fi fost escortate de avioane de vânătoare) a fost de 228, ceea ce înseamnă că atacatorii au pierdut peste 27 % din efectivele implicate în această misiune. După doar trei luni, Schweinfurtul a fost din nou bombardat, în numeroase ocazii, dar raidul de la 14 octombrie 1943 a dovedit cât de costisitoare pot fi atacurile întrepinse de bombardiere, ziua şi fără escortă puternică.
După Al Doilea Război Mondial
La 14 octombrie 1947, pilotul american Charles Elwood “Chuck” Yeager realizează primul zbor supersonic din istorie, la bordul avionului Bell XS-1. Viteza atinsă cu acea ocazie, în zbor orizontal, este de 1,015 Mach (1 Mach = 340,3 m/s sau 1.225 km/h). Yeager, care şi-a sfârşit cariera cu gradul de general de brigadă, a fost nu doar un excelent pilot de încercare, ci şi un as al aviaţiei de vânătoare. La 12 octombrie 1944, de exemplu, a reuşit să doboare, într-o singură misiune, desupra Franţei, cinci avioane inamice. Revenind la chestiunea depăşirii vitezei sunetului, amintesc aici faptul că, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, doar avionul britanic Tempest reuşise, în unele ocazii, să atingă viteze supersonice, dar doar în picaj (atunci când puterea motorului se combina cu acceleraţia gravitaţională) şi pentru foarte scurtă vreme. Dezvoltarea ulerioară rapidă a motoarelor capabile să atingă viteze mai mari decât a sunetului a modificat uluitor de mult atât războiul aerian, cât şi transportul de pasageri pe calea aerului. Zborul din 14 octombrie 1947 a fost, de fapt, slujba de îngropăciune pentru avioanele de tip tradiţional, cu elice şi viteze modeste.
În 1962, tot la 14 octombrie, fotografii făcute, de la foarte mare altitudine, de avioane de cercetare şi spionaj americane de tip U-2 au dovedit, în chip incontestabil, faptul că ruşii instalaseră deja mai multe rampe de lansare pentru rachete balistice în Cuba. Aceste rampe de lansare erau puternic protejate de piese de artilerie antiaeriană de diverse tipuri, iar mai multe cargouri sovietice se aflau în marş spre Cuba, având la bord rachete cu focoase atomice. În acel moment începe aşa-numita Criză din Marea Caraibilor, cea care a adus lumea în pragul războiului nuclear între cele două superputeri – Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii (pentru o scurtă prezentare a contextului crizei vezi, de exemplu, Martin McCauley, Rusia, America şi Războiul Rece, Polirom, 199, pp. 72-74). Episodul a însemnat, între altele, sfârşitul definitiv al iluziilor legate de invulnerabilitatea strategică absolută a teritoriului american (vreme de mai multe secole, începând de la Independenţă, decidenţii şi strategii din SUA luaseră în calcul că nimeni nu poate provoca în mod direct prea mult rău teritoriului SUA, având în vedere imensitatea Atlanticului şi Pacificului).
Prea destule evenimente cruciale pentru o singură zi în istorie, cred eu; dar voi ce ziceţi?
