Yucatanul, străvechi pământ românesc: manifest în sprijinul domnului Funar
Cam ce legătură ar putea avea această piatră funerară mayaşă din Palenque cu (of şi of!) politica românescă te lămureşti tu, imediat!
Mi-a căzut sub ochi, aseară, o frântură dintr-un interviu din toamna lui 2014, acordat de Gheorghe Funar celor de la RFI. Marele om ne spune, între altele – dar aşează-te pe scaun şi adu-ţi lângă tine, profilactic, un pahar cu apă şi vreo două folii cu pastile contra durerilor de cap (sigur, poate-ar trebui şi contra râsului în hohote, dar pastile de-astea nu ştiu să existe) – că „noi suntem urmaşii poporului primordial pe planeta Pământ. Toate popoarele de pe planetă au ca strămoşi geto-dacii. Acum o mie de ani, denumirea Suediei şi a Danemarcei de astăzi în istoria lor scrie că se chemau Dacia! Denumirea Germaniei de astăzi, aflaţi ce înseamnă Deutschland. Eu ştiu că înseamnă Ţara Dacilor. Geto-dacii erau extraordinar de avansaţi în toate domeniile. Aveau şi aparate de zbor, au făcut hărţi de deplasare pe planetă la care cei de la NASA se uită şi astăzi şi spun că nu le pot face la nivelul geto-dacilor. Eu am intrat în marea grupă a haiducilor ştiinţifici în domeniul istoriei. Noi, românii, nu ştim că în România avem o mulţime de piramide, iar după modelul piramidelor din România, strămoşii noştri geto-daci au construit piramidele din Egipt” (vezi ştirea completă la http://www.rfi.ro/stiri-politica-53458-gheorghe-funar-interviu-insolit-rfi-piramidele-egipt-au-fost-construite-geto).
Ceva mânie şi mâhnire, şi-apoi hohote de râs, până diseară
Când citeşti asemenea bazaconii, sigur că te-apucă, pe loc, toţi dracii: în ce fel de ţară trăieşti, până la urmă, când omul care-a putut debita asemenea aiureli complet aberante a fost, ani în şir, primar de municipiu important, ca şi o figură de prim-plan (inclusiv candidat în alegerile prezidenţiale) a unui partid care-a fost, la rându-i, ani mulţi, unul parlamentar? Ce fel de ţară e România, pân’ la urmă, de aduce – şi apoi menţine, ceea ce e şi mai grav – în viaţa publică astfel de izvoditori de bazaconii?
Dar, pân’ la urmă, zic eu, Funarul – nu mai e om, e chiar o instituţie (LOL şi LOL) – îi, de fapt, bun şi el la ceva: te face să râzi în hohote, for free, ore-n şir: mai citeşti o dată cele câteva rânduri din declaraţia domniei sale şi iar râzi, până faci febră musculară în toată zona abdominală. De asta şi prefer, spun cu mâna pe inimă, epoca contemporană în raport cu Evul Mediu. Dacă-am fi trăit atunci, cu 1.000 de ani în urmă, am fi putut râde, mult de tot, dar doar dacă-am fi avut bufon ţinut pe lângă casă. Dar, mă gândesc, acela te putea călca şi pe nervi, plus că te costa, la o cumpănită socoteală, o căruţă de bani. Acum, slavă Epocii Contemporane, lucrurile merg cu mult mai simplu; şi cu mult mai ieftin, ceea ce de asemenea nu-i rău deloc: există Funarul.
Încă o porţie zdravănă de râs, de fapt, nu strică
Dar există, împreună cu dânsul, şi destui oameni care-i ţin isonul. Inclusiv în ale politicii (dar, mă rog, hai să n-alunecăm, din nou, în subiecte care-ţi îngheaţă, de îndată şi de tot, râsul). Exact pentru uzul acestora – să-i numim, în chip drăguţ, funarofili – am şi deschis textul de faţă cu fotografia pe care-o puteţi vedea mai sus. Celebra piatră funerară de la Palenque ar putea fi, zic unii, reprezentarea cam barocă a unui aparat de zbor, în plin secol al VII-lea. Dar mai vin cu o propunere de interpretare, care se leagă, oh, atât de bine de spusele Funarului: dacă te uiţi tu mai bine la basorelief, vezi imediat că în partea din faţă a ciudatului obiect pare a fi o bucată de ţeavă cotită. Care, la naiba, n-are ce căuta deloc, nu-i aşa, tocmai în vârful unui aparat de zbor ce-ar trebui să fie cât se poate de aerodinamic. De-aia şi zic: păi nu-i aparat de zbor, e doar un falnic alambic de fiert ţuică, unul chiar mărişor, ce-i aşa greu de înţeles? Unul construit cu gură de vizitare, ca să-l poţi, la nevoie, repara şi curăţa şi pe dinăuntru. Iar asta – şi presupun că până şi Funarul va pricepe, mintenaş, cât de mari sunt consecinţele unei astfel de abordări – se leagă direct de chestia cu aparatele de zbor ale dacilor. Atunci când Burebista a decretat, între altele, abţinerea de la vin, zic eu că o parte din antreprenorii locali, cam şucăriţi de ce se-ntâmplă cu-afacerea lor, şi-ar fi putut muta, de îndată (folosind , nu-i aşa, chiar aparatele de zbor la care se referă Funarul), cazanele de fiert tescovină tocmai în Yucatan, cât mai departe de ochiul ager şi de mânia aprigă a marelui rege. OK, vei zice, şi ce consecinţe poate, totuşi, să aibă o astfel de viziune? Of, vai de capul meu: cum, nu te-ai prins, încă? Acum, Funarul şi ai lui s-or putea strânge ca să răcnească, în cor, un nou şi emoţionant slogan electoral: „Yucatanul, străvechi pământ românesc!”. Sunt tare-tare curios să vedem dacă le şi foloseşte la ceva, mai ales în condiţiile în care (ca o cireaşă pe tort; sau ca un bonus nesperat, cum am zice astăzi) nu-i acolo, în Yucatanul deocamdată mexican, nici picior de ungur (din nou LOL şi LOL, şi-apoi iar LOL!). Spun asta cu gândul că tot vin acum, în 2016, două rânduri de alegeri. După aia vorbim, dacă vreţi, şi despre Guatemala, că şi-acolo au avut mayaşii (daci, cu toţii, cred că-i clar – LOL şi LOL, din nou) nişte oraşe mărişoare….
