Pentru o cât mai bună utilizare a lui Sean Penn: pui şi tu nişte bani să-l aducem încoace?
Cu fumatul ar putea să fie, poate, o problemă. Dar, dacă aduce domnul Penn destul ghinion cât să ajungă, în porţii mari, pe săturate, pentru măcar 1.600 de bandiţii din viaţa politică de la noi, rezolvăm cumva, pun pariu, şi cu locul de duhănit!
Actorul Sean Penn s-a întâlnit în octombrie anul trecut – scria New York Times ieri – cu Joaquín Archivaldo Guzmán Loera, mai cunoscut ca „El Chapo”, un mare traficant mexican de droguri. Guzmán „a evadat din închisoare în iulie” anul trecut, ne spune publicaţia din care cităm şi se ascundea undeva în junglă, atunci când s-a întâlnit cu Penn. „Marele dealer de droguri a fost arestat vineri, iar autorităţile au sugerat că există o legătură între capturarea sa şi întâlnirea pe care a avut-o cu actorul”, ne mai informează New York Times.
Viaţa iarăşi bate filmul: şi încă, de fapt, cu-n scor mai rău ca la baschet
Povestea completă e chiar fabuloasă – „El Chapo” dorea cu tot dinadinsul, înainte de a evada, să se facă un film care să-i prezinte viaţa. Şi-atunci el a contactat-o, prin avocaţii săi, pe o actriţă mexicană numită Kate del Castillo, în care dobândise ceva încredere, probabil după ce ea postase, prin 2012, pe contul său de Twitter, un mesaj în care-i arăta regelui drogurilor o anumită cantitate de simpatie. Doi ani după întâlnirea cu avocaţii în cauză, Kate şi „El Chapo” au început să corespondeze. După aceea, a evadat, dar dorinţa de a avea viaţa povestită într-un film nu l-a părăsit, se pare. Aşa că frumoasa Kate s-a întâlnit cu Penn „la ceva vreme după evadarea” lui Guzmán, la Los Angeles, prin „intermediul unor prieteni comuni care se implicaseră deja în proiectul filmului”. După o discuţie serioasă, Penn şi Kate „au ajuns să creadă” că un film despre Guzmán „ar fi imposibil de făcut dar, la sugestia domnului Penn, s-au gândit la varianta unei poveşti publicate în presă”. Aşa că Penn a şi plecat să-i ia un interviu lui „El Chapo”: a zburat pe şest până în Mexic, a ajuns pe un aeroport prăpădit, cu pistă de pământ bătătorit, a fost urcat acolo „într-un avion mic, dotat cu tehnologie de
Ca să fie reţeta într-adevăr completă ar trebui, de fapt, s-o aducem şi pe Kate del Castillo, nu-i aşa?!
bruiere a radarului”, a zburat iar, „vreme de două ore”. A aterizat într-o zonă muntoasă, apoi a călătorit, „cu maşina, vreme de alte şapte ore până ce-au ajuns într-un luminiş, în junglă, unde erau mai multe cabane”. Acolo, Penn l-a şi întâlnit pe Guzmán, ca şi pe nişte localnici care le-au pregătit bucatele pentru cină. Tot timpul le-au fost prin preajmă, la vedere, „câteva zeci, nu multe” dintre oamenii lui „El Chapo”, iar alţi „cam 100” se aflau „undeva pe-aproape”, cum i-a zis lui Penn traficantul de droguri. Interviul din junglă a durat alte şapte ore. Sâmbăta trecută, Penn a şi publicat articolul pe care l-a scris, în revista Rolling Stone (textul în cauză se numeşte El Chapo Speaks şi poate fi găsit la adresa de internet http://www.rollingstone.com/culture/features/el-chapo-speaks-20160109). Mai ştim, tot din New York Times, că autorităţile mexicane susţin acum, foarte ferm, că tocmai interviul realizat pe Penn „a dus la arestarea lui El Chapo”. Mexicanii spus că vizita lui Penn în ţara lor a fost atent „monitorizată”, precum şi că „întâlnirea domnului Penn cu domnul Guzman a dus la un raid întreprins împotriva bazei din statul Durango unde se afla traficantul de droguri, acesta reuşind să scape, chiar dacă rănit la picior şi la faţă”. La 9 ianuarie, spune New York Times, însuşi procurorul general al Mexicului a confirmat că „autorităţile au fost capabile să-i dea de urmă, în final, domnului Guzman deoarece acesta s-a întâlnit cu actori şi producători”, iar la 10 ianuarie, alte surse oficila ale din Mexic au declarat că procurorul general „s-a referit chiar la domnul Penn” şi persoanele care-l întovărăşeau pe acesta.
Propunerea, acum: pe scurt şi clar, în doar trei puncte, plus o invitaţie
Să facem niţică ordine în tot noianul acesta de informaţii. Unu: avem o ţară numită Mexic, unde se află, între altele, una bucată bandit de mare calibru, numitul „El Chapo”. Doi: Sean Penn se întâlneşte cu „El Chapo”, discută vreme de 7 ore, iau chiar cina împreună, apoi Penn revine în SUA. Trei: la doar câteva luni după întâlnirea cu Penn, „El Chapo” – care, repet, e un bandit odios – e capturat de poliţie şi închis (cu mai mult succes, sper, de data aceasta).
Exact de la această succesiune în timp a elementelor mai sus listate pleacă şi propunerea mea. Bandiţi, slavă Domnului, avem şi noi, în România. Cam la fel de odioşi ca „El Chapo”, de fapt, chiar dacă, bănuiesc eu, o parte dintre ar putea avea maiourile ceva mai curate decât acela-n care apare îmbrăcat, în mai multe fotografii, regele mexican al drogurilor. Dacă e să facem o rapidă socoteală a bandiţilor din viaţa politică, sunt măcar vreo 500 de-ăştia în Parlament (vedeţi, sunt, iar, excesiv de optimist: scriu, cu propria-mi mână, că peste 100 de deputaţi sau senatori poate nu fură chiar pe rupte, deci nu apar aici), plus măcar 100 în diverse guverne anterioare, plus măcar 1.000, să zicem, prin judeţe (adică o medie de 20 pe judeţ, plus încă vreo 200 în Bucureşti unde, fiind „caşcaval” mai mult, şi numărul de bandiţi politici e mai mare). După cum se vede, până acum nu prea am putut scăpa de ei. E drept, DNA a înhăţat, anul trecut, cam două duzini de infractori cu înalte funcţii publice (cifra exactă o găsiţi, în primele zile ale anului, pe mai multe agenţii de presă), dar un astfel de ritm nu-i de ajuns, cred eu: dacă el se păstrează, ne-ar trebui cam 70 sau 80 de ani (dacă-am socotit eu bine) ca să scăpăm de toţi bandiţii de talie mare care parazitează viaţa publică în România.
Şi-atunci, cum e foarte clar că întâlnirea cu Sean Penn i-a cam adus ghinion lui „El Chapo” (şi cum ştim că acelaşi Sean Penn a mai adus, în mod la fel de clar, ghinion şi altora – vezi CNN, care spune, de exemplu, că Penn s-a întâlnit de mai multe ori cu Hugo Chavez, după care acesta a murit în 2013 – vezi textul la adresa de internet http://edition.cnn.com/2016/01/10/americas/sean-penn-latin-america/index.html – aşa, uşurel, cam ca o muscă turtită de parbrizul maşinii care-aleargă, pe şosea, cu 230 la oră), propun să-l folosim pe domnul Penn pentru ceea ce ştim deja că el ştie să facă.
Ce-ar fi, la o adică, să-l invităm pe domnul Sean Penn în România, să facă nişte interviuri, aşa cum ştie el mai bine, cu toţi bandiţii ăştia pe care i-am enumerat aici (repet: măcar vreo 500 în Parlament, plus măcar 100 în diverse guverne anterioare, plus măcar 1.000 prin judeţe). În mod normal, în cel mult câteva luni, primele consecinţe ar trebui, nu-i aşa, să se producă deja: fie numiţii bandiţi (de care m-am cam săturat, îţi mărturisesc cu mâna pe inimă) se duc, ca şi Chavez, spre ceea ce indienii nord-americani numeau „veşnicele plaiuri ale vânătoarei” (ceea ce n-ar fi rău, se mai întremează niţel şi industria produselor de lux din lemn, cu atâtea coşciuge), fie îi înhaţă, pe toţi, dacă se poate, mâna zdravănă a legii, aşa, ca pe „El Chapo” (nici asta n-ar fi rău, de fapt).
Ce zici, prietene, de-această idee? Pân’ la urmă, acestea toate fiind zise, pui şi tu un bănuţ, să-l aducem aici, în România, pe cheltuiala noastră, măcar pentru vreo lună, pe Sean Penn, cu tot cu ghinionul crunt pe care-l aduce, măcar din când în când, penalilor şi criminalilor de toate soiurile? Eu zic că merită să-ncercăm, zău aşa (cu-atât mai mult cu cât, să nu uităm, România îi, la fel ca şi Mexicul lui „El Chapo” şi Venezuela lui Chavez, tot o ţară latină – şi poate asta chiar i-ar putea menţine domnului Penn un randament înalt al consecinţelor întâlnirilor pe care am putea, fără excesivă osteneală, să i le-organizăm)! Bine, bine, nu te grăbesc prea tare; te las să te gândeşti în tihnă; până mâine dimineaţă e bine, ce zici, prietene? Ai, până atunci, tot timpul să te uiţi în portofel!
