Ziua în care, norocul nostru, a răposat secretul Zmeului
Sistemul foarte complex de rotoare al maşinii de criptat Enigma a fost, o vreme, un avantaj enorm pentru Germania; dar asta doar până când criptanaliştii britanici de la Bletchley Park s-au pus serios pe treabă.
La 2 ianuarie 1942, adică acum exact 74 de ani, era descifrat, la Bletchley Park, unde cam 1.500 de matematicieni din Imperiul Britanic munceau, la vremea aceea (ulterior ei au ajuns să fie mai mulţi, cam 7-8.000) ca să spargă secretul sistemului german de comunicaţii codate numit Enigma, unul din codurile folosite de Berlin: cel numit de criptanaliştii britanici Kite (Zmeu – în sensul de jucărie), utilizat, chiar la acel moment, pentru comunicaţiile între înaltul comandament al Wehrmacht-ului şi Frontul de Est. Cu doar o zi înainte (ne spune Martin Gilbert în The Second World War: A Complete History, Henry Holt and Company, New York, 1989, p. 287) fuseseră descifrate alte patru coduri – Pink (Roz), folosit de Luftwaffe pentru a transmite mesajele cele mai importante şi cele mai secrete, ca şi Gadfly, Hornet şi Wasp, utilizate de trei dintre corpurile de aviaţie germane.
E dificil de imaginat cum s-ar fi sfârşit Al Doilea Război Mondial în absenţa succesului deplin – şi relativ timpuriu, să nu uităm asta – al Aliaţilor de a intercepta şi descifra (în final, în timp real) o parte foarte importantă dintre mesajele codate ale Reich-ului, fără ca nemţii să ştie că, în realitate, comunicaţiile lor secrete ajung în mâna inamicului. Există, însă, în deja bogata literatură constituită de istoriile alternative, construite în jurul întrebării ce s-ar fi întâmplat dacă…., un text care ne lămureşte, până la un punct, cum ar fi putut arăta lumea dacă secretul comunicaţiilor prin Enigma n-ar fi fost spart, unul din paşii decisivi fiind întreprins chiar la 2 ianuarie 1942. Textul în cauză se numeşte Peace In Our Time: Memories of Life at Führer Headquarters şi e scris de Charles Vasey, finanţist şi specialist în proiectarea de jocuri de simulare pe teme strategice (el a creat, pe parcursul mai multor ani, mai multe board games legate de momente foarte diferite, cum ar fi bătălia de Mars-la-Tour, din 1870, bătălia de la Tsushima, în timpul Războiului ruso-japonez de la 1904-1905, ca şi Războiul Civil din Anglia, în care s-au confruntat, la sfârşitul primei jumătăţi a secolului al 17-lea, armatele Parlamentului şi cele ale Regelui) şi a apărut în volumul Peter G. Tsouras (editor), Hitler Triumphant: Alternate Histories of World War II, Frontline Books, Skyhorse Publishing, 2011.
Cea mai distopică variantă a istoriilor alternative
Vasey imaginează, în chip absolut credibil, o istorie în care nemţii află, cumva (din simplă întâmplare, dar nu asta contează), că
Generalul Guderian, în timpul campaniei din Franţa, în 1940, într-o maşină de transmisiuni înzestrată cu sistemul Enigma
secretul Enigma a fost spart; iar Aliaţii nu mai au, prin urmare, absolut nici un avantaj în domeniul muncii de intelligence. Ca urmare, ne spune autorul, Germania câştigă războiul: chiar dacă ea mai comite erori, Aliaţii nu mai află nimic despre ele, fiindcă nemţii îi intoxică, premeditat, cu informaţii false. În vara lui 1944, ruşii pierd îngrozitor de multe trupe într-o ofensivă avortată, în Bielorusia, iar debarcarea din Normandia eşuează şi ea (anglo-americanii reuşesc să se retragă, cu greu, din vestul Franţei la jumătatea lui iulie, abadonând însă, pe plaje, cantităţi uriaşe de echipament şi armament). Înţelegând că nu poate nicicum învinge, Stalin acceptă, fiindcă n-are încotro, să încheie pace cu Berlinul. Apoi, în noiembrie, şi America iese din război. Rămasă singură, şi Marea Britanie e obligată să ceară pace (asta după ce Churchill e asasinat de partizanii unei înţelegeri cu Germania), dar pierde India, ca şi ţinuturile din Wales şi Scoţia, care – cu ajutor german – îşi proclamă rapid independenţa. Apoi, în 1948, Germania deja victorioasă testează prima sa armă nucleară, ajungând astfel la paritate cu SUA, care fabricase de asemenea bombe atomice. Apoi, Franţei i se restituie câteva departamente din nord, prin 1949 şi primeşte, în plus, şi ceva foste colonii britanice. În lume e pace, dar una în care libertate şi democraţie există doar în câteva ţări: în rest, planeta-i stăpânită, mai toată, de totalitarismul nazist şi de cel sovietic (unul în care, spre disperarea ruşilor, Beria ajunge şeful statului şi calcă până la capăt pedala de acceleraţie a atrocităţilor).
Cum toate astea ar fi putut, de fapt, să se întâmple, transformând istoria contemporană în cel mai crunt coşmar posibil, nu-i rău deloc – dar chiar deloc – că la Bletchley Park s-a întâmplat, la 2 ianuarie 1942, aparent măruntul episod despre care scriam la începutul acestui text cumva aniversar.
