Ziua de Crăciun: lista completă de dorinţe nesecrete
În cutia aceasta roşie, aşezată cuminte sub pomul de Crăciun, e loc destul, spre groaza unora, pentru suficiente liste cu dorinţe. Ai şi tu una, prietene?
„Crăciun fericit alături de cei dragi! Aveţi grijă cu sarmalele şi alte bunătăţi!” – îmi scrie un om la care ţin mult, trimiţîndu-mi, pe Facebook, alături de acest mesaj, o scenă într-adevăr minunat pictată, cu Naşterea Domnului. Mă mişcă, foarte pe bune, grija cu care sunt îndemnat să nu fac, acum, de sărbători, prea mari excese. Dar, ca să fiu cinstit, m-aş bucura enorm să pot comite, începând chiar de azi (dacă se poate!) câteva excese grozave, pe care iute ţi le şi descriu.
M-aş bucura, de exemplu, să am un magnetofon cu măcar vreo 300 de boxe uriaşe (deşi 500 ar fi încă şi mai bine), cu care să pot da muzică „la tot cartierul”. Pe alese, şi în porţii mici, măcar la început, ca nu cumva să le dăuneze celor nu prea obişnuiţi cu astfel de meniu pentru ureche: aş începe, de exemplu, cu câte 5 minute la fiecare oră din muzicile pentru trompetă pe care le cânta Roger Voisin: bunăoară, Concerto for Seven Trumpets and Timpani al lui J.E. Altenburg, sau Symphony from „The Fairy Queen”, a lui Henry Purcell (deşi, of, asta-i cam lungă, are peste 6 minute şi 50 de secunde). Apoi, tot la fiecare oră, aş pune şi câte 5 minute de Queen. Iar, de sărbători, Helene Fischer, interpretând Little Drummer Boy (tare îi mulţumesc prietenului meu Liviu Dăscălescu pentru acest clip, pe care nu-l ştiam!).
Apoi, aş vrea să am măcar vreo 500 de tone de lemn cu totul şi cu totul special, din acela din care se fac baghetele magice cele mai puternice. Le-aş ciopli de unul singur, măcar câte 100 pe zi, şi le-aş face mai zdravene, cam de vreo trei livre fiecare (mă gândesc că poate ajunge), ca să fiu sigur că se află-n ele loc pentru destule vrăji din cele mai dibace, imposibil de risipit sau de evitat. Şi aş da primele 6 baghete astfel fasonate următorilor prieteni: Melania Cincea (pe care o ştiu doar din scris, dar mi se pare suficient ca s-o pun prima pe această listă), Dan Anicescu (un prieten bun al meu, pe care-l ştiu de vreo 20 de ani), Crenguţa Roşu (pe care o ştiu de când scria la Tinerama), Ovidiu Bozgan (cu care am lucrat vreo 10 ani şi împreună cu care am băut multe tone de cafea), Ioan Teutsch (un om cu totul şi cu totul special, în sensul cel mai luminos al cuvântului, şi despre care poate voi mai scrie) şi Sanda Budiş (mama Sandrei Pralong şi care-i o femeie absolut minunată, cu o energie pe care o invidiez în mod constant; Sanda e – ceea ce chiar merită amintit aici – şi singurul om pe care-l cunosc şi care plânge des, la propriu, de grija României). A şaptea baghetă aş ţine-o, cu voia dumneavoastră, chiar pentru mine. Dacă numitele baghete magice ar avea o cadenţă de lansare a vrăjilor măcar cât mitralierele Maxim, (care trăgeau în jur de 600 de gloanţe pe minut), pot face pariu că, după doar vreo 15 secunde, România ar arăta cu totul altfel decât acum (spre groaza unora, dar şi spre mulţumirea majorităţii naţiunii, inclusiv a ta).
Pentru ultimul exces pe care vreau să ţi-l descriu aici aş avea nevoie, cred, de vreo 2.000 de catapulte mari, plus de câte 10.000 de camioane zdravene, tixite cu bancnote proaspăt tipărite, pentru fiecare dintre numitele maşinării de aruncat. Aş aştepta cuminte, împreună cu toţi prietenii (între care şi tu, desigur), mâncând cumpătat felii de cozonac, până s-ar întoarce la lucru minunaţii noştri parlamentari. Apoi aş începe să bombardez, metodic, Casa Poporului cu toate teancurile de bani din numitele camioane, până ce clădirea ar fi acoperită cu totul, pe vecie, cu un strat gros (de 15 sau 20 de metri) de hârtii foşnitoare şi frumos colorate. Cred că-s bani destui, zic eu, în această a treia dorinţă, pentru toate pensiile speciale pe care şi le tot votează, cu nesimţire şi în draci, minunaţii noştri aleşi ai poporului.
Mai am, desigur, şi alte dorinţe, cam la fel de excesive. Dar pe-acelea le ţin doar pentru mine, ele find, cel puţin deocamdată, heavily classified. Dar nu-i bai, cred: pentru o completă şi definitivă asanare a Romîniei, zic eu că acestea trei sunt, la o atentă şi cumpănită analiză, absolut suficiente. Crăciun fericit, prietene!
