Diaconu, duşmanu’ poporului: câteva scurte precizări, la zi
Am încercat, cât am putut, să găsesc o fotografie care să spună ceva realmente semnificativ despre instituţia de stat numită CNCD; sau măcar despre actualul vicepreşedinte al CNCD, doamna Tatiana Veronica Sandu, fostă şefă a organizaţiei de femei a PSD din judeţul Teleorman (domnia sa s-a ocupat în mod nemijlocit de cazul meu, pe cât ştiu eu, inclusiv din înscrisuri); negăsind însă astfel de fotografii, am zis să merg, până la urmă, chiar pe mâna CNCD; şi am ales, prin urmare, fotografia acestui tare frumos pinguin, care domină reversul copertei Raportului de activitate al CNCD, în limba engleză, pentru anul 2016. Nice bird, really 🙂
La 22 februarie 2018, CNCD (pentru cine nu ştie, asta înseamnă Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) a dat publicităţii un comunicat (vezi textul integral al acestuia la adresa de internet http://cncd.org.ro/2018-02-22-comunicat-de-presa-referitor-la-hotararile-adoptate-de-colegiul-director-al-cncd-in-edin-a-din-data-de-22-02-2018) în care afirmă că, într-o şedinţă de lucru a Colegiului Director al Consiliului, acesta a decis, cu referire directă la „afirmaţiile… împotriva persoanelor care poartă vălul islamic în instituţii publice (precum universităţile)” pe care le-aş fi făcut, că respectivele afirmaţii „reprezintă discriminare”. Această formulare face trimitere, presupun (presupun doar, pentru bunul motiv că nu am primit încă, la momentul în care scriu aceste rânduri, textul oficial şi complet al hotărârii) la un set de opinii publicate de mine, pe blogul meu, la data de 12 octombrie 2017, discutând în principal despre nevoia menţinerii caracterului laic (sau secular, altfel spus) al statului român (vezi textul în cauză la adresa de internet https://florindiaconu.com/fara-burka-niqab-sau-hijab-in-institutiile-de-stat-din-romania/).
Lăsând la o parte faptul că afirmaţiile NU sunt, în mod normal (şi nici nu prea pot fi) „împotriva”, ci doar „despre” ceva sau „referitoare” la cineva sau ceva (dar, la dracu’, de ce am pretinde de la o instituţie de stat, nu-i aşa, să aibă, în reală stare de funcţionare, simţul preciziei în exprimare), precum şi faptul că în textul în cauză NU am folosit termenul de „instituţii publice”, ci pe acela de „instituţii de stat” (ceea ce, în chip firesc, e niţel altceva, şi nu doar în termeni de nuanţă), precizez, în chip firesc, că, după ce m-am consultat cu avocatul meu, am decis să contest în justiţie hotărârea Colegiului Director al CNCD. Precizez că o asemenea reacţie e, în mod vădit, în litera şi în spiritul legii – vezi articolul 20, alin. 9: „Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii”, din ORDONANŢA nr. 137 din 31 august 2000 (republicată) privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare; textul acestei Ordonanţe poate fi găsit, în format .pdf, la adresa de internet http://cncd.org.ro/2016-10-24-ordonanta-nr-137-din-31-august-2000).
Am – şi accentuez asta – motive cât se poate de serioase să contest în instanţă decizia Colegiului Director al CNCD: atât unele legate de chiar derularea investigaţiei pe care a efectuat-o CNCD, cât şi destule care privesc chiar fondul problemei (respectiv măsura în care textul la care mă refer, ca şi schimbul de replici la care fac trimitere, în chip cu totul secundar, în el conţin – sau nu – ceea ce legea defineşte ca fiind discriminare). Ca să simplific (voi reveni cu precizări atunci când voi afla care-s şi câte-s, de fapt, argumentele pe care se întemeiază decizia CNCD), mi se pare cel puţin bizar (aşa, ca să mă exprim delicat) să fiu găsit vinovat de discriminare pentru un text în care vorbeam, între altele, despre faptul „că România, ca şi orice altă ţară civilizată, are a fi cât se poate de tolerantă cu toate religiile, inclusiv cu cele ale minorităţilor şi ale refugiaţilor sau azilanţilor, oricare şi oricâte ar fi ele”, precum şi despre faptul că „cred cu tărie – iar datele demografice mă forţează, şi ele, să fac asta – că România are nevoie (mare nevoie, de fapt) şi în continuare de imigranţi, inclusiv de aceia sosiţi din Orientul Mijlociu (că doar n-o să vină aici oameni care caută cu disperare să-şi facă un rost, valuri-valuri, din Suedia sau din Statele Unite)”.
Câteva răspunsuri fireşti – şi utile, cred eu – la două reacţii deja publice
La scurtă vreme (mai precis, la 5:38 PM, în ziua de 22 februarie a.c.) după ce CNCD a publicat, pe site, comunicatul pe care l-am amintit deja, Claudiu Tufiş, cadru didactic în învăţământul superior (precum şi prodecan, chiar la facultatea în care lucrez; dar, ca să fie clar, nu despre universitarul Tufiş vorbesc aici, ci despre alte dimensiuni şi valenţe ale domniei sale) a postat, pe Facebook, un text în care spune: „Am zis că vă ţin la curent cu ce se mai întâmplă în cazul colegului Florin Diaconu, cel care a avut de comentat cu privire la hijabul unei studente”, precum şi că „aveţi mai jos decizia CNCD în acest caz”. În continuare, domnia sa vorbeşte despre „greşeala” (am citat textual) pe care aş fi făcut-o, ceea ce indică, destul de clar, că e de acord cu punctul de vedere al CNCD. Altfel spus, domnul Tufiş dă semne că, hotărând că aş fi comis o discriminare, CNCD ar fi procedat, nu-i aşa, în chipul cel mai potrivit cu putinţă. So fine! Problema constă, în acest caz, că exact acelaşi Claudiu Tufiş afirma, tot pe pagina sa de Facebook, la data de 13 septembrie 2017, referindu-se la alegerea, ca vicepreşedinte al CNCD, a unei doamne cu consistentă carieră politică în PSD Teleorman (doamna Sandu, aceea pe care o amintesc şi în rândurile ataşate fotografiei din deschiderea textului de faţă): „Contabil din Turnu Măgurele ales vicepreşedinte la CNCD. Pe lângă voce şi talent o recomandă, desigur, şi apropierea de Dragnea. Stat capturat până în măduva oaselor”. În aceeaşi postare, tot domnul Tufiş intervenea, răspunzându-i unei interlocutoare, spunându-i acesteia, cu referire tot la CNCD: „Nu aş zice că instituţia e inutilă. Doar că nu funcţionează cum ar trebui să funcţioneze. Sunt multe instituţii aşa în România”. Aşa, deci, dacă e să facem un scurt bilanţ de etapă: atunci când CNCD decide că eu aş fi vinovat de discriminare, CNCD e, iată, cât se poate de OK pentru domnul Tufiş. Asta chiar dacă domnia sa are, de fapt, despre instituţia în cauză, o părere de o cu totul altă natură, de moment ce descrie CNCD ca fiind „stat capturat până în măduva oaselor”, precum şi ca instituţie care „nu funcţionează cum ar trebui”. În această situaţie, înainte de a continua orice eventuală discuţie cu domnul Tufiş, simt nevoia – legitimă, sper că eşti de acord, prietene, oricine-ai fi – să-mi zic, în barbă, dar suficient de clar cât să audă măcar prietenii adevăraţi: Coerenţa logică şi consecvenţa atitudinii să trăiască şi să prospere, în veci! Desigur, dacă pot; şi dacă au unde! 🙂
A mai scris despre mine, tot în termeni pe care îi consider cel puţin bizari, şi un alt domn, care de asemenea lucrează în învăţământul superior: profesorul Mircea Kivu. Dar nu despre cadrul universitar vreau să vorbesc acum, ci despre alte valenţe ale domnului Mircea Kivu. Domnia sa opinează, ca răspuns la postarea din 22 februarie a domnului Tufiş şi referindu-se în mod evident la mine: „Mă tem că, din păcate, domnul respectiv nu va înţelege nimic din decizia CNCD. Iar suporterii lui îl vor considera o victimă a statului paralel, soroşiştilor2 etc”. În legătură cu această opinie, înţeleg că domnul Kivu e convins, nu-i aşa, că CNCD chiar funcţionează bine, adoptând, în cazul meu, o decizie potrivită. Dar, surpriză, acelaşi domn Kivu formula, la 5 februarie 2018, ora 1:05 PM, următoarea întrebare (care probează că, dimpotrivă, domnia sa crede că CNCD, în diverse ocazii, nu funcţionează deloc cum ar trebui): „CNCD s-a autosezizat în legătură cu manifestarea discriminatorie prin care ieri, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, a fost întreruptă o manifestare artistică?”. În cazul de faţă, reiau zicerea în barbă din paragraful anterior. Precizez însă şi altceva: sigur că „înţeleg ceva” din decizia CNCD (înţeleg multe, de fapt, după cum se va şi vedea, în diverse feluri, în perioada ce urmează). Şi pot, în diverse ocazii, învăţa multe (ceea ce şi fac, continuu, de altfel, învăţând inclusiv de la studenţi, care au adesea idei extrem de interesante); şi am, de asemenea, dispoziţia de a primi sfaturi şi critici de la diverse persoane; consider însă că, oricând, mă pot lipsi cu desăvârşire de sfaturile de viaţă şi mai ales de pildele morale pe care mi le oferă, (culmea!) un domn care se autodefineşte (vezi postarea domnului Mircea Kivu din data de 17 mai 2017, pe Facebook) ca fiind nimic altceva decât colaborator benevol al fostei Securităţi, „sub numele de cod Mihai”. Afirm aceasta întrucât n-aş spune că am de ce să găsesc vreun reper moral şi vreun model comportamental realmente credibile şi demne de urmat, tocmai la un domn care scrie, despre el însuşi, cu referire la momentul în care a semnat, acum destui ani, angajamentul de colaborare cu Securitatea: „nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea”; şi, cu referire la întreaga perioadă în care a fost „colaborator al Securităţii”, că „aş fi vrut să uit acest episod, de care îmi e ruşine”. Nu ştiu dacă l-a uitat; dar, iată, s-a apucat, în chip mai degrabă grotesc, să dea lecţii de morală altora…
Alt soi de reacţii, alt soi de răspunsuri
Mă raportez, desigur, în cu totul alt chip la alte postări şi reacţii legate de recenta hotărâre referitoare la mine a Colegiului Director al CNCD. De exemplu, la aceea a lui Gelu Duminică, profesor universitar şi cunoscut activist pentru drepturile minorităţilor. Domnia sa – inclusiv, presupun, în calitate de prieten al meu pe Facebook – m-a anunţat, încă de la începutul lui noiembrie anul trecut (atunci când Iusein Ibram, un deputat cunoscut în spaţiul public, între altele, ca fiind negaţionist al genocidului armean, a fost cel care depus la CNCD o sesizare referitoare la mine) următoarele: „din punctul meu de vedere, profesorul Florin Diaconu a greşit”. Îi mulţumesc pentru că mi-a spus în faţă ce gândeşte (ceea ce mi s-a părut în egală măsură foarte decent şi cât se poate de util, chiar dacă, desigur, nu sunt de acord cu punctul de vedere al domniei sale, întrucât, în realitate, NU am discriminat pe nimeni). Acum, mai precis la 23 februarie 2018, domnul Gelu Duminică a postat pe Facebook un text în care spune: „În nebunia politică românească, a trecut aproape neobservat faptul că ieri CNCD s-a pronunţat în speţa generată de o discuţie dintre profesorul doctor Florin Diaconu…. şi o studentă de religie musulmană. Astfel, CNCD a considerat, în unanimitate, acţiunea domnului profesor ca fiind discriminatorie…”. Nu am ce să-i reproşez acestui om la care ţin în continuare, între altele tocmai pentru n-are mai multe feţe: şi-a exprimat fără rezerve punctul de vedere; dar, atunci când relatează, nu pune etichete. Şi nici nu se crede, ca destui alţii, posesor privegiat şi unic al adevărului absolut, ci foloseşte doar formularea „din punctul meu de vedere”.
Înţeleg şi ce scrie (şi de ce s-a implicat în discuţie) fosta mea studentă Amana Ferro. Domnia sa, după ce scrie (într-un comentariu la postarea lui Gelu Duminică din 23 februarie 2018, la care am făcut deja trimitere în rândurile de mai sus) că „domnul Diaconu îmi este cel mai drag profesor pe care l-am avut vreodată”, spune de asemenea că nu e deloc de acord cu mine: „am fost în ferm dezacord cu el despre poziţia asupra însemnelor religioase în spaţiul public”. Îi mulţumesc Amanei pentru opiniile spuse pe faţă, fără ocolişuri, chiar dacă, aşa cum e lesne de înţeles, nu prea sunt de acord cu ele. Îi mulţumesc şi pentru faptul că încheie prin a spune „aş vrea să înţeleg ce s-a întâmplat”, de fapt. O să ne lămurim, în timp, şi eu, şi Amana, şi cum stau lucrurile cu petiţia depusă la CNCD (reiau, ce interesant: tocmai de un deputat, Iusein Ibram, ce neagă adesea genocidul armean), şi pe ce argumente e întemeiată hotărârea CNCD; şi, desigur, ne vom lămuri şi dacă respectiva hotărâre va fi confirmată, în final – sau nu – de justiţie.
Înţeleg, de altfel, şi de ce scrie, tot pe Facebook, o altă fostă studentă a mea, Claudia Ispas, referindu-se chiar la hotărârea CNCD despre care discut aici (şi anume răspunzând în mod direct postării din 22 februarie a domnului Tufiş): „Domnule profesor, CNCD este o instituţie controlată politic. Şi acest lucru spune multe despre decizia luată în acest caz”. Nu am comentarii de făcut, prietene: te las pe tine să decizi dacă – şi câtă – dreptate are Claudia Ispas (cu precizarea că, încă din noiembrie 2017, cel puţin 60-70 de oameni, inclusiv destui foşti şi actuali studenţi, m-au atenţionat, pe diverse căi şi cu diverse accente, asupra naturii strict politice a acestui caz de aşa-zisă discriminare).
În legătură cu toate acestea (ca şi cu multe altele) vom mai discuta, cu maximă probabilitate, pe parcursul procesului meu, în instanţa de contencios administrativ, cu CNCD; căci, repet, consider recenta hotărâre referitoare la mine a Colegiului Director al CNCD ca fiind vădit nefondată, drept care intenţionez, aşa cum am precizat deja, să atac în instanţă respectiva hotărâre. Nice weekend to you all!
