Pune-ţi, iute, trei dorinţe: da’ chiar acum, cât peştişorul de aur e încă aici!
Habar n-am cum a reuşit să intre în becul acesta cu fasung mare, cu tot cu apă destulă, ca să aibă unde să respire; dar, dacă tot e aici, să-i dăm posibilitatea să ne arate tot ce poate face.
Mai întâi, deşi stau la etaj, eu aş vrea un balcon imens, dar plasat cumva mai jos, la cel mult o jumătate de metru de pământ, ca să pot ţine acolo un cal, cu tot cu nutreţ destul pentru el. Nu cred că aş putea pleca vreodată de la bloc (deşi, uneori, vecinii mă terorizează rău de tot: ba cu bormaşina, ba cu răcnetele, ba cu manele puse exact – wow! câtă precizie! – atunci când încerc şi eu să dorm, măcar o oră, după masa de prânz). Dar nici de cal, de fapt, nu mă pot lipsi. Aşa că această primă dorinţă reconciliază, pe cât se poate, statul la bloc (fiţi liniştiţi, atunci când chiar nu mai suport ce-mi fac vecinii le pun şi eu, în replică, până ce se satură, cu totul, şi îi bate gândul să emigreze, de îndată şi definitiv, Henry Purcell dat la maximum, de exemplu; sau, şi mai bine, pe Roger Voisin cântând, la trompetă, foarte scurta Sinfonia da Guerra a lui Monteverdi; sau, la fel de bine, Jean Michel Jarre, The Concerts in China, CD-ul realizat de Disques Dreyfus în 1982 şi reeditat în 1997) şi ideea de a avea un cal (care, zic eu, e mai bun prieten al omului decât câinele; şi, în plus, mănâncă şi mere, ceea ce câinele nu prea poate face, săracul, oricât ţine la tine).
O zi ceva mai lungă, te rog…
Dorinţa numărul doi, acum: aş vrea, peştişorule de aur, ca ziua să aibă vreo 80 de ore, iar mie să-mi ajungă, exact ca şi acum, doar vreo cinci sau şase pentru a dormi. Aşa aş avea la dispoziţie, pentru mine, 74 de ore zilnic. Trei le-aş consuma cu orele de la facultate, plus încă una pe drum, până acolo şi înapoi. Şi mi-ar rămâne 70. Aş putea citi, în aceste condiţii, cel puţin o carte întreagă, mai grosuţă, în fiecare zi (20 de ore, să zicem); aş putea vedea măcar vreo 10 filme (alte 20 de ore, cu tot cu pauzele de făcut sandwich-uri), m-aş plimba prin oraş şi prin magazine mult mai mult decât acum (măcar vreo 10 ore; cred că, la limită, atât mi-ar putea fi de ajuns); 15 ore aş scrie (la ritmul de o pagină pe oră – unul ce poate fi susţinut, fără probleme, chiar şi pe termen lung – asta înseamnă, ţine-te bine, câte o carte de 300 de pagini la fiecare 20 de zile!), iar 5 ore aş găti, aş face cu aspiratorul (cineva trebuie să facă şi asta, nu?) şi aş căuta, pe Internet, fotografii frumoase pentru blogul meu din care şi tu citeşti, chiar acum.
Maşină de recompensat sau pedepsit fix 100 de oameni
Dorinţa numărul trei ar fi să am o baghetă fermecată, cu exact 100 de încărcături. Iar fiecare din acestea să poată transforma orice persoană în orice altceva, după voia mea. Am un amic cu casă la curte, nu departe de Braşov şi, cred eu, el ar putea ţine acolo, dacă îl rog frumos, într-un ţarc pe care mă oblig să-l amenajez chiar eu, şi măcar vreo 10 porci (lista oamenilor – să le zicem aşa, din simplă comoditate – pe care îi pândeşte o astfel de condiţie, mult mai potrivită, cred, pentru metaboliosmul şi gândurile lor nu este, deocamdată, publică). Dar sunt şi oameni pe care i-aş putea transforma în fiinţe mult mai frumoase decât porcii: peşti tropicali, păuni, pinguini imperiali sau inorogi; sau chiar dragoni. Ultima încărcătură aş ţine-o, asta să fie clar, pentru mine, şi m-aş transforma în albatros (sau în orcă). Aşa aş putea pluti, cu lunile, deasupra (sau sub suprafaţa apei, dacă aş fi killer whale) oceanelor îndepărtate (în oricare din aceste două situaţii ar fi fain de tot, eu oricum mă dau în vânt după peştele de mare din care aş mânca, dacă-aş putea, cu tonele).
Mă rog, dacă s-ar putea – dar ştiu că nu ţine, fiindcă peştişorul de aur îţi îndeplineşte doar trei dorinţe – aş vrea şi o cutie micuţă de tot, cu doar două butoane (unul de dus şi unul de întors înapoi) cu care să călătoresc, după voie, în timp (îţi dai seama cum ar fi, de exemplu, să-i pot duce lui Alexandru cel Mare un casetofon cu baterii şi cu toate melodiiile pe care le cânta, cu ani în urmă, Naste din Berceni: alea de tipul Stau în unitate sau S-a mărit armata?).
Cam astea sunt, acum, dorinţele mele. Dar ale tale care sunt, dear friend?
