Faceţi ceva, acum! Altfel vom avea iar sânge pe străzi pân’ la burta calului, exact ca la căderea Ierusalimului!
Astfel de opinii complet exagerate – exprimând în egală măsură panică şi iritare – bântuie cu tot mai multă furie, în ultimele zile, în toată Europa. Pe stradă se simte deja miros de violenţe iminente, de mari proporţii. Doar măsuri politice (şi strategice) masive şi rapide pot opri haosul care se profilează tot mai clar, cred eu.
Aseară m-am întâlnit, câteva minute, după ce-am terminat cursurile, cu un prieten bun al meu. Om perfect aşezat, cu familie şi două facultăţi. Şi perfect întreg la minte, zic eu. Acesta mi-a zis, brusc, precum şi foarte serios, că europenii, cu toţii, ar trebui să contribuie, benevol, „măcar cu doi-trei euro fiecare”, aşa încât să „putem cumpăra multe drone bine înarmate şi să le-arătăm noi ălora din Orientul Mijlociu cum e să te vâneze şi să te omoare cineva pe stradă, când îţi bei cafeaua”. I-am răspuns, simţind un fior uluitor de rece pe şira spinării, că aşa cruntă monstruozitate n-am auzit niciodată până acum şi că, după mintea mea, atacurile înfăptuite de Statul Islamic la Paris nu justifică, în nici un chip, un eventual val de violenţă dezlănţuit contra arabilor şi a altor musulmani. Nu părea deloc să fie de acord cu o astfel de interpretare şi îmi tot zicea că „ăştia trebuie făcuţi să înţeleagă că Europa e doar pentru creştini, nu poate să fie azil chiar pentru toată lumea”. Nu mi-e în nici un fel clar cam cum vede lucrurile prietenul meu: poate, aşa cum mi-a mai spus, apoi, ar vrea măcar „să-i vârâm pe toţi musulmanii ăştia care vin acum spre Europa în nişte lagăre mari, unde să fie sub pază strictă, bine hrăniţi şi decent cazaţi, dar să nu-i lăsăm niciodată în libertate până ce nu trec, cu toţii, la creştinism”.
Singura alternativă la haos: intervenţia masivă în Orientul Mijlociu
Ca să-l scot cumva din ale lui, i-am spus prietenului meu că, decât să construim lagăre de tranzit imense, mai bine UE decretează, chiar de mâine dimineaţă, că singurul punct de intrare în Europa pentru toţi musulmanii e, de exemplu, la Negreşti-Oaş, unde fiecare credincios în Allah care vrea să ajungă pe continentul nostru va fi îndopat, aşa, de pornire, cu juma’ de kilogram de slănină de porc şi juma’ de litru de palincă din cea mai tare, din prune sau gutui. S-a amuzat niţel, şi-apoi am putut schimba subiectul.
Reacţia acestui om – repet, unul perfect normal la minte – mi se pare absolut ilustrativă pentru ce se petrece acum în mintea multora din cei peste 500 de milioane de europeni. Statul Islamic, cel direct responsabil de masacrul de la Paris, a promis deja că va întreprinde noi atentate; probabil că va şi face asta, în curând (eu, unul, mă aştept să lovească şi în marile oraşe din Europa de Est, acolo unde statele sunt mai fragile, mai puţin eficiente şi unde, probabil, cu resurse puţine poţi organiza uşor dezastre de mari proporţii, cu riscuri şi eforturi mult mai mici decât în Vest). Între timp, numărul celor care mor în urma atacurilor de la Paris creşte continuu (sunt acum peste 130). Iar lumea occidentală nu pare să facă, la nivel oficial, prea mare lucru: Franţa, de exemplu, a lansat, ca măsură de pedeapsă, 20 de bombe mari asupra „capitalei” Statului Islamic, ne spune presa. Dar 20 de bombe înseamnă, la naiba, doar câte una pentru fiecare 6 morţi, ceea ce omului obişnuit i se pare, pe bună dreptate, excesiv de puţin.
În aceste condiţii, am de spus următoarele: dacă UE şi NATO nu întreprind ceva într-adevăr serios, foarte rapid, pentru a stăvili şi înfrânge acţiunile islamului radical, opinia publică o va lua complet razna. Amicul meu, care la final mi-a zis „doar nu credeai că eu personal aş fi dispus la violenţă”, se va radicaliza în continuare, împreună cu multe milioane de europeni. Dacă cumva mai are loc, în zilele următoare, încă un atac al ISIL de mari proporţii, această radicalizare anti-musulmană a Europei va fi nu doar masivă, ci şi cvasi-instantanee. N-aş vrea deloc să văd pe străzi grupuri de vigilantes, cu bâte şi topoare, cerând trecătorilor să spună Tatăl Nostru şi smintind în bătăi sau spânzurând de felinare pe cei care nu pot sau nu doresc să facă asta. Nici n-aş dori să-l văd linşat, într-o zi, pe iranianul mărunţel din colţ, acela care face chei. Nici pe şaormarul egiptean care nu uită să-mi ureze, în fiecare decembrie, deşi el e cât se poate de musulman, Crăciun fericit!
Ca nu cumva astfel de monstruozităţi să se întâmple, există o singură soluţie: o intervenţie masivă şi imediată a Occidentului în Orientul Mijlociu, pentru a frânge pe câmpul de luptă voinţa criminală a Statului Islamic. Acum, Occcidentul numără, cu totul, cam 850 de milioane de oameni (peste 500 de milioane în Europa, plus peste 350 de milioane de locuitori din SUA şi Canada). Dacă NATO şi UE decid să trimită, rapid, măcar unu la mie din potenţialul uman al Occidentului într-o misiune de lungă durată, menită să pacifice şi să stabilizeze Orientul Mijlociu, asa ar însemna cam 850.000 de oameni. Mai mult decât suficienti, cred eu (probabil că, de fapt, poate şi mult mai puţini, să zicem 250 sau 300 de mii, ar fi de ajuns). Ar fi de luat în calcul, cred, şi situaţia în care Siria – şi, poate, şi Irakul – să redevină, pentru o vreme, exact ca acum câteva decenii, teritorii sub mandat, în care Occidentul, cu sau fără mandat de la ONU, să aibă rol de tutore, până la maturizarea politică şi administrativă a societăţilor locale.
Toate acestea ar costa, desigur, mulţi bani. Dar vorbim despre un preţ care trebuie urgent plătit. Fiindcă altfel europenii vor continua să moară prin cafenele şi săli de concert, ucişi de radicali musulmani (fie aceştia localnici sau trimişi de ISIL în Europa); iar mai apoi, şi musulmanii vor muri, cu miile, ucişi în chip de răzbunare de mulţimile ce-s deja în stare de fierbere (chiar dacă încă mocnit).
Avertismentul meu pentru liderii NATO şi EU (dacă-or avea domniile lor ochi să-l vadă şi urechi să-l audă) e, deci, unul extrem de simplu şii de clar: Faceţi ceva, chiar acum! Altfel, foarte serios, am putea avea în curând sânge mult pe străzi, valuri de sânge înalte pân’ la burta calului, exact ca atunci când a fost cucerit Ierusalimul, în vremea Cruciadelor! Faceţi ceva: rapid şi decisiv!
