Cazul INS Dakar: ce poţi păţi dacă, vai de capul tău, îţi fură cineva totemul protector
Cam aşa arată, aşa să ştii, unul din ochii fiinţelor cu puteri magice şi rol protector, de pe stâlpii totemici sculptaţi în chip desăvârşit de marii meşteri ai tribului Cowichan din partea de sus, aceea dinspre Canada, a Americii de Nord.
Submarinele britanice din clasa T (numite astfel fiindcă purtau, toate, nume ce începeau cu litera T) nu erau deloc nişte nave oarecare. Construite după 1935, ele aveau, fiecare, un deplasament de 1.327 de tone la suprafaţă, precum şi unul de 1.597 de tone în imersiune. Lungi de 84 de metri, late de 8,1 meteri, arau înarmate cu câte 10 tuburi lans-torpilă şi aveau, pe punte, un tun de 4 inci (102 mm). Aveau la bord un stoc de 16 torpile, iar propulsia le era asigurată, la suprafaţă, de două motoare diesel de câte 2.500 cai-putere fiecare, iar în imersiune de două motoare electrice de câte 1.450 de cai-putere. Viteza maximă la suprafaţă era de 16,25 noduri (sau mile marine pe oră), iar în imersiune era de 9,25 noduri. Echipajul fiecărui astfel de submarin avea 55 de oameni.
Performanţe de toată isprava
Un astfel de submarin, Tetrarch, a atacat, în Marea Nordului, în 1940, o navă comercială germană mare, care transporta oameni şi echipament militar pentru invadarea Norvegiei. Atact, la rândul său, de navele germane de escortă, a stat în imersiune, la 120 de metri adâncime, bombardat continuu cu grenade antisubmarin, vreme de 43 de ore, până ce nemţii s-au plictisit. Tally-ho a obţinut un alt record, fiind primul submarin ce-a traversat Atlanticul stând tot timpul în imersiune şi utilizând snorkelul (un dispozitiv tubular prin care era pompat aer proaspăt de la suprafaţă în interiorul submarinului, astfel încât să poată fi utilizate chiar şi în timpul scufundării motoarele diesel). Thorough a fost, la rândul său, primul submarin al Royal Navy care a făcut ocolul lumii: plecat din Marea Britanie, el a navigat spre Australia, prin Marea Mediterană, Canalul Suez şi Oceanul Indian, traversând apoi Pacificul şi ajungând în Atlantic prin Canalul Panama. În februarie 1945, Tantalus a dus la bun sfârşit – ne spune John Parker în The Submarine: an illustrated history from 1900 to 1950, lucrare publicată de Southwater / Anness Publishing Ltd, Londra, în 2008 – cea mai lungă misiune de patrulare şi luptă din întreg războiul a unui submarin britanic: 11.500 de mile marine (adică 21.298 kilometri), o distanţă parcursă în 55 de zile
Bizarul crunt al navei Totem (ulterior INS Dakar)
Echipajul unui submarin din această clasă, numit HMS Totem (construit în 1943 şi lansat la apă la 28 septembrie în acelaşi an), ajuns în Canada, a primit în dar, din partea tribului de indieni nord-americani Cowichan un frumos totem (de fapt un stâlp totemic, nu foarte mare) înfăţişând o pasăre a tunetului, un urs grizzly, o balenă ucigaşă, precum şi pe Zeul Focului. Indienii le-au spus celor de la bord că totemul în cauză „are puteri magice mari” şi că, „atâta vreme cât el se află la bord, nava nu poate păţi nimic rău”.
În 1965, Totem – care fusese reparat şi upgradat la mijlocul anilor 50 – a fost cumpărat, împreună cu alte două submarine de acelaşi tip, de către Marina Militară a statului Israel. Numele navei a fost schimbat, şi ex-Totem, acum INS Dakar (INS înseamnă Israel Navy Ship), a plecat spre Haifa, ieşind din baza navală Portsmouth la 9 ianuarie 1968. La 15 ianuarie intra în Mediterana, trecând prin Gibraltar. Ultimul semnal radio către cartierul general al Forţelor Navale israeliene a fost transmis la 25 ianiarie 1968, la ora 0 şi două minute. Submarinul trecuse deja de insula grecească Creta. Următorul semnal ar fi trebuit transmis şase ore mai târziu. Dar el nu a fost nici lansat în eter, nici recepţionat de israelieni. În dimineaţa zilei de 26 ianuarie 1968, Marina israeliană a început căutări frenetice, fiindcă Dakar nu răspundea la nici un fel de mesaje. Mii de mile pătrate de mare au fost atent patrulate. Căutărilor li s-au alăturat, rapid, şi nave ale SUA, Marii Britanii, Turciei, precum şi chiar nave libaneze. Pe 27 ianuarie, o staţie radio din Nicosia, Cipru, recepţionează un semnal lansat de baliza SOS a navei Dakar (ataşată de navă, această baliză se ridică automat la suprafaţă şi începe să emită semnale radio, dacă submarinul suferă avarii grave în imersiune). Căutările continuă până la 4 februarie, fără nici un rezultat. La 6 martie, Moshe Dayan, la vremea aceea ministru al Apărării, declara în faţa Knesset-ului (Parlamentul israelian) că Dakar a fost pierdut, împreună cu întregul echipaj. Submarinul a fost găsit, după alte 25 de misiuni de căutare, abia în 1999, în mai, la 2.900 de metri adâncime, undeva între Creta şi Cipru, la doar vreo 500 de kilometri depărtare de ţărmurile israeliene. La vremea apogeului conflictului dintre Israel şi Egipt, liderii de la Cairo s-au lădat, ani în şir, că ei l-ar fi scufundat pe Dakar, dar azi ştim că asta-i o simplă bazaconie, o invenţie pur propagandistică, fără nici un temei real.
Ah, am uitat – să zicem – să vă spun: la momentul dispariţiei fără urmă (şi fără vreun motiv clar) a lui INS Dakar, totemul magic, cel cu rol protector, nu se mai afla la bord. Cel original, spun unele surse deschise, fusese furat în împrejurări încă neclare. Iar un al doilea totem – adus la bord după dispariţia celui dintâi – fusese depus, imediat după preluarea de către israelieni a submarinului, la Royal Navy Submarine Museum din Gosport. Aşa că, toate acestea fiind zise, aveţi mare (dar chiar MARE!) grijă de totemul vostru protector, de porte-bonheur-ul vostru, dacă aveţi cumva unul. Nu-l lăsaţi pe undeva şi vedeţi să nu vi-l fure cineva. Asta mai ales dacă aveţi de gând, cumva, să intraţi în imersiune, undeva între Creta şi Haifa.
