HMS Victory: frumoasă rău, de-ţi taie răsuflarea. Pe bune!
Chiar dacă ţinută acum într-un doc uscat, miroase încă intens a mare, a pulbere, a ghiulele grele. A really fine ship-of-the-line
Victory, nava de linie construită din lemn de esenţă tare, cu trei punţi şi 100 de tunuri şi de la bordul căreia amiralul britanic Horatio Nelson a condus bătălia de la Trafalgar (în octombrie 1805, adică acum aproape 210 ani) are 56,7 metri lungime (adică exact 186 de picioare), o lăţime de 15,8 metri şi un pescaj (partea corpului navei care se află sub linia de plutire) de 6,5 metri. Deplasamentul său e de 2.162 de tone, iar echipajul era, în formulă completă, de 850 de oameni.
Construcţia navei a început în 1759, la şantierul naval Chatham. Lansată la apă în 1765, Victory a intrat în serviciul activ al Marinei Regale (Royal Navy) abia la 1778, când Marea Britanie s-a văzut confruntată cu alianţa dintre rebelii din America de Nord (care luptau pentru independenţă) şi Franţa. Vreme de trei ani, Victory a fost nava-amiral a Flotei Canalului (sau Mării Mînecii), cea care proteja în mod nemijlocit Anglia. În decembrie 1781, Victory a capturat un convoi de nave franţuzeşti. Un an mai târziu, bastimentul era nava-amiral a flotei conduse de Lordul Howe, cel care a salvat Gibraltarul, asediat de inamici. Ulterior, între sfârşitul Războiului de Independenţă al SUA şi 1792, Victory a stat amarată la chei, cu ofiţerii trimişi acasă, cu jumătate de soldă. Dar primejdia uriaşă constituită de consecinţele geostrategice ale Revoluţiei Franceze a făcut ca nava să reintre în serviciul activ. Ea a fost trimisă în Mediterana, unde a devenit bastimentul de comandă al escadrelor comandate de amiralii Hood şi Sir John Jervis.
Victorii după victorii: în Atlantic, dar şi în Mediterana
În 1797, Victory a participat la bătălia din largul Capului St. Vincent, unde britanicii conduşi de Jervis au distrus o întreagă flotă spaniolă. Victory a scos din luptă, atunci, nava spaniolă Principe de Asturias. Revenită la bază, în Anglia, în 1798, Victory a fost, o vreme, navă-spital. Între 1800 şi 1803 a trecut printr-un proces masiv de reconstrucţie şi modernizare. La 18 mai 1803, gata să reintre în luptă şi comandată de căpitanul Hardy, Victory a devenit nava-amiral a Lordului Nelson. Între 1803 şi octombrie 1805, când Nelson a învins la Trafalgar, amiralul britanic a stat aproape continuu (cu excepţia a doar 25 de zile) la bordul lui HMS Victory. La Trafalgar, Victory a condus una din cele două coloane de nave britanice care au rupt linia de şir franceză. Aflată vreme de 45 de minute sub tirul întregii flote franceze, Victory a fost serios avariată, dar a reuşit, totuşi, ca dintr-o singură salvă devastatoare să scoată din luptă o mare parte din echipajul bastimentului Bucentaure, nava amiralului francez Villeneuve. Apoi, Victory s-a apropiat de nava de linie franceză Redoutable, iar un puşcaş francez aflat sus, în arboradă, l-a nimerit pe Nelson cu un glonţ de calibru mare, rănindu-l mortal pe amiralul britanic. Nelson a răposat pe la 16.30, cam la două ore după ce Victory fusese obligată să iasă din luptă, ştiind însă că a dobândit o victorie clară, de proporţii gigantice (care a şi făcut, de altfel, ca Marea Britanie să rămână, până spre Primul Război Mondial, stăpâna de necontestat a Oceanului Mondial). Grav avariată în luptă, Victory a fost remorcată până la Gibraltar, apoi a navigat spre Anglia, având la bord corpul neînsufleţit al lui Nelson. La 5 decembrie 1805, Victory ajungea la Spithead. Apoi, până în 1812, nava a patrulat în Marea Baltică. Retrasă din serviciul activ în 1812, nava a rămas, pentru mai bine de un secol, în Royal Naval Dockyard din portul Portsmouth. Între 1921 şi 12 ianuarie 1922 ea a fost reparată minuţios, fiindcă ajunsese într-o stare absolut îngrozitoare. Apoi a fost adusă în Docul uscat nr. 2, unde se află şi astăzi. Dacă ajungeţi cumva la Portsmouth, nu rataţi şansa de a vedea cu ochii voştri această navă extrem de frumoasă, construită după planurile celui mai bun inginer navalist britanic din secolul al XVIII-lea, Sir Thomas Slade, Surveyor of the Navy.
