Niţel bodybuilding: bilanţ complet onest
Tot felul de gânduri îţi pot trece prin cap, mai ales de la o vârstă-n colo, atunci când meditezi, eventual aşezat în lotus, pe-o piatră, chiar în mijlocul apei.
„În fiecare seară / Strâng de prin vecini / Toate scaunele disponibile / Şi le citesc versuri. // Scaunele sunt foarte receptive / La poezie, / Dacă ştii să le aşezi. // De aceea / Eu mă emoţionez, / Şi timp de câteva ore / Le povestesc / Ce frumos a murit sufletul meu / Peste zi. // Întâlnirile noastre / Sunt de obicei sobre, / Fără entuziasme / De prisos. // În oorice caz, / Înseamnă că fiecare / Ne-am făcut datoria, / Şi putem merge / Mai departe.” (Marin Sorescu, Poeme, Editura Albatros, Colecţia “Cele mai frumoase poezii, 1976, pp. 34-35).
Am cumpărat cartea asta în decembrie 1976, la doar cam o lună după ce-a apărut pe piaţă: adică acum aproape 40 de ani. Şi, una peste alta, fac în fiecare zi exact ce-aşa minuţios descrie-această poezie. Asta înseamnă, dacă-am socotit eu bine, la o medie de, să zicem, 15 scaune pe zi (chiar şi din acelea mai mici, de bucătărie, cu doar trei picioare şi nu neapărat foarte grele), un număr total de 219.000 piese de mobilier (şi asta fără să pun la socoteală şi anii bisecţi, ca să nu mă complic cu mărunţişuri). Ce zici: am făcut ceva muşchi în tot timpul ăsta, nu-i aşa?!
