O Piaţă exact ca-n bancurile care-i înfurie, rău de tot, pe dacopaţi
O întrebare tristă. Şi FOARTE legitimă, cred eu. Dar tu ce crezi? sau ai “o treabă” şi te deranjez?
Acum câteva zile am spus unui ins aflat într-un grup mai mare, cu care m-am întâlnit întâmplător în oraş, un banc pe care-l ştiu de ani buni. El începe cu daci aliniaţi pe zidurile unei cetăţi mari, din munţi, care văd cu uimire cum, din cer, coboară înspre ei un zeu vânjos şi bărbos, care le spune: „Poporul meu, aveţi grijă, porcii de romani sunt la doar 18 zile depărtare de voi!”. Avertizaţi, dar şi plini de curaj căci, iată, până şi zeii ţin cu ei, dacii se-apucă şi-şi întăresc cetatea încă şi mai mult. A doua zi, zeul revine şi le zice: „Băieţi, grijă mare! Romanii sunt la doar 17 depărtare!”. În dimineaţa următoare, zeul le comunică dacilor, predictibil, că romanii mai au doar 16 zile până vor ajunge sub zidurile cetăţi; şi tot aşa. În ultima zi, zeul apare din nou şi le zice dacilor lui credincioşi şi tare încrezători: „V-am spus eu! Romanii sunt chiar dincolo de păduricea aia şi vin grăbiţi încoace; cred că vor ajunge aici cam în jumătate de ceas. Aveţi grijă de voi, eu acum vă las, că am o treabă! Dar poate mai trec eu pe aici! Pa!”. Dincolo de zbierătele pe care le-a scos dacopatul cu care vorbeam (de unde să ştiu eu că bietul om chiar crede, cu tărie, că dacii, cu barza, varza şi viezurele lor, sunt cei care „au civilizat tot universul cunoscut; şi ei sunt cei care i-au învăţat chiar şi pe romani ştiinţe, şi poezie, şi arhitectură”?), bancul acesta conţine, la final, o concluzie ce descrie, din păcate, o realitate care seamănă, izbitor de mult, cu ce se-ntâmplă acum în Piaţa Universităţii.
Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese
Până acum, manifestanţii din Piaţă n-au obţinut nimic într-adevăr decisiv şi realmente ireversibil. Nu spun că demisiile lui Ponta şi Oprea, ca arestarea lui Piedone nu înseamnă nimic. Spun doar că, dacă miza e într-adevăr schimbarea din temelii a felului în care se face politică şi administraţie în România, util ar fi ca protestele să continue. Măcar pentru a-i oferi, la nevoie, preşedintelui nostru cel mult prea lent (aşa cred eu) un argument suplimentar în confruntarea cu încăpăţânarea, aroganţa şi nesimţirea partidelor parlamentare.
Dar, ce să-i faci, românul mediu statistic simte niţel altfel. Aşa că, în ultimele zile, numărul celor din Piaţă s-a redus simţitor. Aseară eram, cu toţii, atât de puţini, pe la 8 şi jumătate, de exemplu, încât am fi încăput, probabil, în vreo trei sau patru autobuze. Chestia asta l-a şi scos din pepeni, dar rău de tot, pe un băiat care purta pancarta din fotografia ce deschide acest text. Chiar: vouă nu vă pasă? Aşa repede aţi uitat!
Dar, mă rog, pot înţelege, până la un punct. Faceţi şi voi, cei ce staţi acum pe la casele voastre, în loc să ieşiţi în Piaţă, exact ce a făcut şi zeul dac din bancul de mai sus: aveţi „o treabă”. Mai rămâne, eventual, doar să-mi ziceţi şi că, de fapt, sunteţi în pauză, una perfect normală. O pauză lungă-lungă, conform cunoscutei zicale de prin anii 80: „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”. Vai de capul ţării acesteia, cu noi (şi cu voi) cu tot!
