Război total contra nemerniciei statului! Vino ŞI TU în primul regiment de voluntari! #schimbalegea39delei
V pentru Victorie, desigur. Victorie, cel mai probabil în justiţie, într-un caz foarte-foarte concret, contra nemernicilor care colcăie prin toate instituţiile statului şi-şi bat joc, continuu, şi de tine, şi de mine. #schimbalegea39delei
Salut, prietene, şi #schimbalegea39delei! Lucrurile stau în felul următor: ieri seară (vineri, 20 octombrie 2017), când am ajuns acasă, întorcându-mă de la cursuri, am deschis Facebook-ul. Şi chiar a doua postare pe care am văzut-o a fost una a Corinei Băcanu (un om la care ţin mult, deşi n-o cunosc, în realitate; ţin mult la ea pentru că totdeauna spune lucrurilor pe nume – chiar dacă, uneori, în chipuri care mai că te lasă fără aer). În postarea în cauză, Corina spunea (şi citez textual, ca să îţi fie ŞI ŢIE mai clar), următoarele: „Doamnelor, domnilor, se pare că ei au învins. Nu m-am gândit niciodată să plec din România. Niciodată. Dar se pare că ăștia chiar trebuie să rămână fără sursa lor de furt. Marcica Belearta Mononoke e bolnavă de scleroză multiplă. Primeşte de la Statul Român pensie de handicapat 39 de lei pe lună. Atunci când poate, scrie poezii. O editură a decis să îi publice poeziile. Din vânzarea cărții, prietena mea a avut un profit de 260 de lei. Azi a primit hârtii acasă că pensia ei de 39 de lei se suspendă pe 3 ani fiindcă a încasat ilicit bani din vânzarea cărții. Această țară a devenit prea greu de suportat”. Marcica Belearta Mononoke este numele de pe Facebook pe care şi l-a ales o doamnă care se numeşte, în realitate, Florescu Ioana Laura. Ca să te lămureşti că postarea Corinei nu-i vreo glumă, iată aici şi copia foto a înscrisului primit de Ioana Laura Florescu de la Casa de Pensii (vezi imaginea inserată în text). Cu privire la propriul ei caz, Ioana Laura Florescu spune şi că nu înţelege
Iată ce îi comunică, deci, “minunatul” nostru stat Ioanei Laura Florescu (cea care pe Facebook e Marcica Belearta Mononoke), “vinovată” că a scris poezii…. #schimbalegea39delei
cum instituţiile statului au decis că boala ei nu mai merită să fie încadrată decât la un nivel inferior de invaliditate, ca şi cum, eventual, ea s-ar vindeca (şi iar citez textual): „Io-s curioasă cum o decis ei că scleroza multiplă, un tip mai puțin invaziv al sclerozei laterale amiotrofice – se vindecă de la un an la altul. Pentru că mi-aș dori să pot să le dau sfaturi oamenilor care mor în 4-5 ani”. Pentru amănunte suplimentare legate de acest caz absolut revoltător, vezi textul autobiografic, scris de Ioana Laura şi care e accesibil la adresa de internet http://www.sereniti.ro/viata-cu-scleroza-multipla/. Aseară, imediat după ce m-am lămurit despre ce e vorba, i-am scris Corinei următoarele (şi-mi menţin, desigur, şi acum opiniile exprimate atunci): „Corina Băcanu, asta e cea mai hidoasă mizerie de care am auzit până acum, vreodată. Pe bune. Cum adică, să scrii poezii e activitate profesională incompatibilă cu pensia de invaliditate grad II? Şi statul – statul ăsta de rahat, care nici nu clipeşte când unii fură cu miliardele de euro, cu premeditare – n-are altceva de făcut decât să recupeze, prin neplata pensiei, “uriaşa” sumă de 520 de lei, obţinută din scris poezii? Înţeleg, deci, că, în mintea idioţilor ăştia de la Casa Judeţeană de Pensii, scrisul de poezii e un soi activitate infracţională? În fine, dacă se ajunge la proces, pot ajuta şi eu, cât pot. Ar merita, de fapt, să ne strângem 1.000 sau 2.000 de oameni, să angajăm (punând bani, împreună, într-un cont destinat acestui scop) cel mai bun avocat care există în România şi să-i urmărim, în justiţie, pe toţi nemernicii vinovaţi de mizeria asta, în toate instanţele posibile, ani în şir – indiferent câţi. Eu aşa zic”.
Ce îţi propun ŢIE, în termeni concreţi
Marţi, 24 octombrie, începând cu orele 14.00 şi până la orele 20.00, te aştept PE TINE, prietene, pe trotuar (care-i spaţiu public, unde circulaţia nu poate fi interzisă sau restricţionată), chiar în faţa sediului temporar al Facultăţii de Ştiinţe Politice a UB (care e, acum, în clădirea Institutului Bancar Român din strada Negru Vodă nr. 3 – adică între latura dinspre Dâmboviţa a Magazinului Unirea şi Tribunalul Municipiului Bucureşti, chiar în spatele blocurilor aliniate pe Bulevardul Unirii). Precizez că instituţiile în cauză n-au nicio legătură cu propunerea mea; şi că nu le pomenesc aici decât exclusiv ca repere de orientare în spaţiul urban al Bucureştilor. Precizez şi că nu doresc să organizez un miting (ci, după cum o să te lămureşti imediat, doar o degustare colectivă de sandwich-uri, cu oameni care vin, stau o vreme şi apoi pleacă, dar vin apoi alţii, şi tot aşa) şi, deci, nu am de ce să cer autorizaţie. Voi sta în locul respectiv, însoţit permanent de câţiva dintre studenţii mei (nu ştiu încă, exact, nici câţi, nici cine) şi voi avea la mine un borcan mare, cu capac, precum şi un număr suficient de foi de hârtie A4, pentru a face liste cu oamenii care vor să contribuie, concret, la proiectul propus aici.
Ceea ce îţi propun ŞI ŢIE, prietene, e ca TU să faci, exact ca şi mine, următoarele: adu-ţi de acasă unul sau mai multe sandwich-uri, precum şi un suc sau o apă minerală (nu adu în niciun caz bere, vin sau vodcă, ori vreo altă tărie, ca să nu zică cine ştie ce autoritate imbecilă că organizăm paranghelii şi consumăm alcool în spaţiul public). Calculează, cât poţi tu de exact, cât costă, pe bune, sandwich-urile şi sticla ta de suc acidulat sau cu apă plată. Calculează, apoi, cât ai fi cheltuit dacă ai fi consumat, una peste alta, exact acelaşi meniu, în pub-ul tău preferat (să zicem că, făcut în casă, cu ingrediente cumpărate de la market-ul din cartier, un sandwich cum trebuie, dar nu foarte mare, te costă vreo 4 lei; plus vreo 3 lei, pentru o Cola; şi că acelaşi sandwich şi aceeaşi Cola te-ar fi costat, în pub, măcar 15 lei; între ceea ce ai cheltuit, efectiv, şi ceea ai fi putut cheltui, fără probleme şi fără vreun fel de excese, e, deci, în cazul exemplului de aici, o diferenţă de fix 8 lei). Ceea ce îţi propun e să donezi diferenţa în cauză Ioanei Laura Florescu, după ce ne mâncăm împreună sandwich-urile noastre (putem face şi schimb între noi, exact ca în reclame ?). Donaţia ta va fi depusă, chiar de tine, în borcanul cu capac. Iar suma donată va fi înscrisă, clar, pe o listă. Banii îi vom depune, chiar a doua zi dimineaţă (miercuri, 25 octombrie), studenţii mei şi cu mine, la bancă, în contul în lei al Ioanei Laura Florescu. Vom scana listele finale cu toate contribuţiile, ca şi chitanţa de depunere bancară şi le vom afişa pe Facebook, ca să nu existe nicio discuţie (aşa mi se pare corect şi util, pentru noi toţi). Banii aceştia, Ioana Laura Florescu îi va putea folosi ca să poată continua a scrie poezii (ceea ce mi se pare foarte important, chiar dacă statul cel nemernic nu e de aceeaşi părere); şi pentru a se putea judeca cu statul care-şi bate – iată! – joc de ea; şi pentru a cere, eventual, contraexpertize medicale serioase, care să precizeze în ce fel trecerea ei de la invaliditate de gradul II la invaliditate doar de gradul III nu e cumva doar un alt abuz, încă şi mai înfiorător.
Ce îţi cer, acum, ca şi în perspectivă
Acestea fiind zise, îţi cer ŢIE, prietene, următoarele: 1. Să vii ŞI TU marţi, 24 octombrie, în locul pe care ţi l-am indicat deja, între orele precizate cu câteva rânduri mai sus. 2. Să nu-mi spui cumva că nu poţi, că n-ai vreme, că nu-ţi poţi rupe doi sau cinci sau opt lei din buget, fără probleme, chiar dacă bugetul tău zilnic nu-i grozav de mare. 3. Să nu-mi spui că, orice-am face, oricum nu contează, nici măcar de data asta. 4. Să nu dai, dacă eşti de acord cu acest text, doar like. De data asta îţi cer – nu te rog, ci chiar îţi cer, repet, să dai (reiau, asta însă doar dacă şi numai dacă eşti pe de-a-ntregul de acord cu propunerea mea) şi share. Cu cât află mai mulţi dintre prietenii TĂI despre acest caz de comportament absolut revoltător al statului, cu atât ne-am putea aduna mai mulţi, cu mai multe sandwich-uri, dar mai ales cu mai mulţi bani care să ajungă, în final, la Ioana Laura Florescu!
Te mai chem să facem astfel de întâlniri, cu sandwich-uri şi apă sau suc, ca şi cu donaţii benevole, mici dar multe, măcar câte una în fiecare lună. Pentru a rezolva, pe cât ne ţin curelele, măcar un caz de acest tip (sau de un tip asemănător) cu ocazia fiecărei astfel de întâlniri. Asta înseamnă, nu-i aşa, că vom putea ajuta, în fiecare an, cel puţin 12 semeni de-ai noştri în lupta lor contra nemernicilor şi nemerniciilor statului. Ceea ce, pe termen mediu şi lung, sunt sigur că va conta.
Cred că, dacă avem măcar puţin noroc, ne-am putea strânge, marţi (nu neapărat toţi în acelaşi timp, ceea ce am precizat deja) măcar vreo mie de oameni care să vrem s-o ajutăm, cât putem, pe Ioana Laura Florescu, cea pe care o cunoaştem, pe Facebook, sub numele de Marcica Belearta Mononoke. Dar 1.000 de oameni înseamnă, însă, nu uita asta, exact efectivul unui regiment din armatele moderne de astăzi. De-aia mi-am şi permis, în titlu, să folosesc sintagma „regiment de voluntari”. M-ar bucura – serios îţi spun – ca, în curând, măcar unii dintre nemernicii care tot colcăie prin toate instituţiile statului (şi-şi bat joc DE TINE, ca şi de mine, la fiecare pas) să afle, pe propria lor piele, de exemplu în procese câştigate, împotriva nemernicilor în cauză, de către avocaţi plătiţi chiar cu banii pe care îi putem strânge noi, începând chiar de acum, că un „regiment de voluntari”, ca noi, poate muta, de fapt, şi munţii din loc, chiar şi numai ronţăindu-şi, cât se poate de paşnic, sandwich-urile. Ce zici, prietene (şi fellow volunteer)?
Un fel de post scriptum
Precizez că, având în vedere natura mizei acţiunii pe care o propun, invit şi aştept (aproape) pe oricine să vină marţi, 24 octombrie, în locul indicat, respectiv în faţă la Institutul Bancar Român, dacă – dotat sau nu cu sandwich – vrea şi poate să facă o donaţie cât de mică, astfel încât Ioana Laura Florescu (respectiv Marcica Belearta Mononoke, pe Facebook) să poată continua a scrie poezii; şi astfel încât ea să poată să-şi permită costurile unor procese menite să-i pună cu botul pe labe pe nemernicii care-şi bat joc de ea. Aştept, cu o anume nădejde, chiar şi funcţionari de stat: cu convingerea că nu toţi sunt nemernici, ci doar unii dintre ei (pe care nu-i aştept, desigur). Şi mai aştept, dacă or avea „balls big enough”, şi persoane publice. Sunt curios, de exemplu, să văd dacă apare, să zicem, vreun parlamentar. Sau vreun şef de partid. Sau vreum ministru. Sau chiar preşedintele Iohannis (bănuiesc – cu temei, presupun – că va fi având şi domnia sa, de fapt, câţiva lei în buzunar, la care poate renunţa, într-un caz ca acesta), sau măcar unii dintre consilierii care-l înconjoară şi-l sfătuiesc. Când am scris că aştept aproape pe oricine, am sugerat – acum nu mai sugerez, ci spun, mult mai explicit – că NU doresc, de exemplu, să accept nici măcar un leu de la politicieni corupţi şi/sau cu probleme în justiţie. Refuz, în această situaţie, orice ajutor de la unul ca Liviu Dragnea, de exemplu. Ca şi de la unul ca Vasile Blaga (şi nu în mod întâmplător am dat două exemple din zone complet opuse ale spectrului politic: eu cred că între borfaşii şi/sau penalii de la Putere şi aceia aflaţi în Opoziţie nu-i, de fapt, nicio diferenţă). În fine: aştept, deci, orice om normal, care mai are-n el măcar o fărâmă de preocupare pentru aproapele său, ca şi măcar o fărâmă de încredere că, de fapt, în România cea atât de năpădită de nemernici şi de nemernicii se mai poate, totuşi, schimba ceva: şi anume nu la iniţiativa politicienilor (în care eu, unul, NU mai am prea mare încredere), ci pentru că aşa vrem noi doi – TU şi cu mine!
P.S. Din nou, #schimbalegea39delei. Pentru cine chiar nu poate sau nu vrea să ajungă marţi, dar crede, totuşi, că o poate ajuta pe Ioana Laura Florescu să se lupte cu mărşăviile statului, pun aici conturile ei, exact aşa cum le-am preluat pe pe postarea Corinei Băcanu:
„Cont RON RO60RZBR0000060018720895
Cont EURO RO49RZBR0000060018720899
Cod swift RZBRROBU
Numele titularului de cont: Florescu Ioana Laura
Cont deschis la Raiffeisen Bank, Adresa: Strada Timotei Cipariu bloc T6, Blaj 515400
cont PayPal lauraioanal@yahoo.com”.
