Regimentul de Voluntari şi statul-român-cel-cu-totul-lovit-de-dambla: #schimbalegea39delei!

Cam aşa arăta o parte din Regiment, pe 24 octombrie, într-un moment în care ploaia s-a mai domolit niţel, chiar dacă numai pentru câteva minute. Cei trei domni mai tineri sunt, cu toţii, studenţii mei, la FSPUB. Le mulţumesc din nou, şi aici, lor şi tuturor colegilor lor care au sprijinit acest proiect, pentru solidaritate. #schimbalegea39delei (foto: Dan Anicescu).

Prima acţiune a iniţiativei civice pe care am numit-o Regimentul de Voluntari din Bucureşti (aceea care a avut loc pe 24 octombrie şi în cadrul căreia s-au strâns peste 2.000 de lei pentru prietena noastră Ioana Laura Florescu, cea căreia statul i-a tăiat pensia pentru că ea a publicat o carte de poezii) merită, cred, comentată niţel. Aşa încât să putem decide, împreună, ce-i de făcut mai departe. Am, deci, a vă spune următoarele:

1. Respectiva strângere de fonduri probează, foarte clar, cât de mult contează, în astfel de situaţii, relaţiile interumane care sunt deja consolidate. Pot face o numărătoare exactă, desigur, dar nu aceasta contează. Ci faptul că, până la urmă, o bună parte (cel puţin o treime) din cei care au sprijinit direct acest proiect sunt de multă vreme prietenii mei. Crenguţa Roşu, Dan Roşu şi Dan Anicescu, de exemplu, sunt oameni pe care îi ştiu de mulţi ani, în viaţa reală. Dar prieteniile în spaţiul virtual contează, şi ele: vezi, de exemplu, cazul lui Mircea Căruceru, pe care îl ştiam doar de pe Facebook. Tot doar de pe Facebook o ştiu şi pe Lavinia Cotarcea, care trăieşte şi lucrează în Franţa şi care mi-a spus că luni, negreşit, trimite şi ea nişte bani, direct în contul Ioanei Laura.
2. Au venit, prin ploaia aceea absolut îngrozitoare (ca să pună bani în borcanul despre care ştiţi deja), şi oameni despre care chiar nu ştiam nimic (şi nici ei nu ştiau, de fapt, aproape nimic despre această iniţiativă). Acest lucru s-a întâmplat dintr-un motiv foarte simplu: dintre toate textele pe care le-am publicat până acum pe blogul meu, cel prin care anunţam strângerea de fonduri a avut parte de cele mai multe share-uri: acum ele sunt, cu totul, doar pe postarea mea principală, din 21 octombrie, 409 (şi erau deja, marţi dimineaţa, peste 370); textul a mai fost share-uit intens şi de pe pagina Melaniei Cincea (mă refer la proiectul ei editorial, intitulat Puterea a Cincea – putereaacincea.ro): în total, 202 shares astăzi; şi peste 180, cu totul, marţi dimineaţa. Aceste multe sute de oameni care au dat share textului care prezenta iniţiativa au avut in rol decisiv în a o face cunoscută, în medii şi grupuri în care eu, de unul singur, n-aş fi putut ajunge niciodată. Le mulţumesc MULT, tuturor; şi îi rog să dea share şi altă dată (desigur, nu în orice condiţii, ci doar DACĂ şi NUMAI DACĂ voi reuşi să îi conving, din nou, că merită să sprijine ceea ce le propun). Îi mulţumesc mult şi Iolandei Stăniloiu, care a dat share şi a comentat, a distribuit şi a susţinut foarte intens acţiunea Regimentului de Voluntari; nu pot măsura exact – n-am instrumente pentru a face aşa ceva – impactul muncii de PR pe care a făcut-o pentru noi, dar aş fi realmente fericit să o avem, şi în viitor, alături de noi.
3. Există „în piaţă”, ca să zic aşa, o enormă cantitate de neîncredere în asemenea iniţiative. Mai mulţi dintre oamenii care au ajuns, marţi, în preajma IBR ne-au şi spus, direct, mie şi prietenilor mei, că „nici nu credeam, de fapt, că vă (mai) găsim”. Acum, presupun că măcar oamenii aceia ştiu că, în mod foarte clar, cu siguranţă ne găsesc, atunci când spunem că vom fi în cutare loc, la cutare oră. Pentru orice proiecte viitoare, dizolvarea acestui tip de neîncredere în iniţiativele civice are a fi, desigur, un ţel major.
4. Dacă vă uitaţi pe listele de donatori (le-am pus deja pe Facebook, încă de marţi seara, fotografiate imediat ce am ajuns acasă şi-am apucat să le şterg niţel de apă, fiindcă plouase şi pe ele), o să găsiţi pe pagina 1, la poziţia nr. 10, numele lui Dragoş Pîslaru. Pentru o scurtă biografie a sa, ceva mai veche, uitaţi-vă, de exemplu, la http://forumulcaesar.ro/staff/dragos-paslaru/. A fost şi ministru al Muncii, vreme de câteva luni, în vremea guvernului Cioloş (vezi articol de presă, la numirea sa în funcţie, la adresa de internet https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/04/18/dragos-pislaru-noul-ministru-al-muncii-fisa-biografica–12-43-24). Este important, desigur, când persoane publice participă direct la proiecte cum a fost al nostru. Persoanele publice cu notorietate deja stabilizată sunt buni multiplicatori de imagine şi „împrumută” proiectului ceva din încrederea pe care diverse categorii de oameni le-o acordă deja. Îi mulţumesc lui Dragoş Pîslaru pentru că ne-a sprijinit în mod direct; şi sper – pe bune! – să ne mai vedem şi în alte ocazii.
5. În timp ce noi strângeam bani, Corina Băcanu – pe care o invidiez constant, recunosc fără ezitare, pentru câtă energie şi câtă determinare are, în multe ocazii – mergea în Parlament, unde a obţinut un sprijin consistent, concretizat inclusiv în faptul că un deputat (respectiv Tudor Pop, parlamentar de Bucureşti, ales pe listele USR) a depus un proiect de lege, iar Comisia de Sănătate a discutat cu o anume atenţie cazul Ioanei Florescu. Presupun că astfel de acţiuni, derulate concomitent pe mai multe „fronturi”, sunt semnificativ mai eficiente decât acelea care ţintesc un singur rezultat, încercând să influenţeze un singur grup-ţintă. Îi mulţumesc, deci, Corinei Băcanu (pentru ce a reuşit ea să facă, vezi textul de la adresa de internet http://corinabacanu.ro/cum-trei-ore-in-parlament-mi-au-mancat-trei-ani-din-viata) pentru cooperarea strategică (nu ştiu cum s-o numesc altfel) dintre noi. M-aş bucura, desigur, să cooperăm şi în alte ocazii. The more, the better!
6. Nu am cum să închei această discuţie, fără să vorbesc – măcar niţel – despre statul-român-cel-cu totul-lovit-de-dambla. Cum am ajuns, marţi, în faţă la IBR (eram fix cinci oameni acolo: trei studenţi ai mei, un prieten al meu şi cu mine), au şi apărut jandarmii. În final, cam 12, cu totul. Aceia cu care am discutat s-au comportat, subliniez asta, absolut civilizat. Acesta este însă doar unul dintre straturile discuţiei. Ore în şir am fost filmaţi şi de doi inşi în civil. Despre unul ştiu deja că e tot de la Jandarmerie (ştiu şi cum îl cheamă, precum şi ce cred proprii lui colegi despre el); pe celălat nu l-am idenficat (încă). Deci 12 inşi în uniformă, plus doi în civil, ca să stea cu ochii ca pe butelie pe un grup micuţ, în mod evident paşnic, care doar strângea bani pentru un concetăţean batjocorit în chip sistematic de către stat. Cât de tâmpit trebuie să fie, în realitate, înaltul funcţionar civil sau militar care a trimis 14 oameni să se asigure „că nu iese cu deranj”, în situaţia pe care o descriu, nu-i nevoie (sper) să comentez. Cred doar că, în cine ştie ce cartier, cine ştie câţi borfaşi au fost tare fericiţi, ore în şir, că nu-i bate nimeni la cap în timp ce ei sparg case, fiindcă numiţii jandarmi mă studiau intens pe mine, ca şi pe borcanul de sticlă în care se tot adunau bani pentru Ioana Laura. Cam acesta e, prieteni, nivelul real de eficienţă al instituţiilor statului. La Braşov, a fost – pe cât mi-au povestit doamnele de acolo (cele din al doilea Regiment de voluntari) – cumva altfel. Jandarmii de acolo le-au somat, pe cât mi s-a spus, „să intre rapid în legalitate, că altfel….”, acuzându-le, în chip explicit (din nou, presupun că nu din proprie iniţativă, ci din ordinul cine ştie cărui imbecil în civil sau în uniformă) că ar strânge bani în chip fraudulos, pe domeniul public (cam cum fac, de exemplu, borfaşii care se îmbracă în straie de călugăr şi pretind că strâng fonduri pentru cine ştie ce aşezământ monastic). Prea bine, deci: doamnele de la Braşov, eu, precum şi borcanul meu suntem, nu-i aşa, exact ca-n anii 50, un fel de „duşmani ai poporului”. Cu tot respectul pentru jandarmii în uniformă (care, repet, s-au comportat, în linii mari, absolut civilizat), doresc să le comunic şefilor lor politici (repet, ca să nu fie nicio confuzie: şefilor lor politici) următoarele: Sunteţi şi complet cretini, şi absolut penibili, şi lipsiţi, de fapt, de orice autoritate reală. N-aţi vrut să faceţi altceva decât să ne intimidaţi. Nu v-a ieşit asta! M-aş bucura ca doamna ministru Carmen Dan să afle, între altele, că pe puţin trei dintre jandarmii cu care am discutat mi-au spus, în chip foarte direct, că dacă ei nu ar fi în timpul serviciului (şi în uniformă), am putea discuta, „ehe, şi cu ce detalii”, în legătură cu ceea cred dânşii despre „ăia care ne conduc acum”. Aşa că….
7. Concluziile finale pe care le-am tras din ziua de 24 octombrie 2017, atunci când s-a desfăşurat prima acţiune a Regimentului de Voluntari din Bucureşti sunt următoarele: a. îmi trebuie, cred, o pelerină de ploaie mai bună (LOL şi LOL). B. trecând acum la lucruri FOARTE serioase, ANUNŢ ŞI PE ACEASTĂ CALE CĂ ÎMI DORESC SĂ TRANFORMĂM REGIMENTUL DE VOLUNTARI DIN BUCUREŞTI ÎNTR-UN GRUP CARE SĂ FUNCŢIONEZE CU REGULARITATE. Aştept, prin urmare, să-mi spuneţi, foarte clar, cine a alături de mine într-o astfel de iniţiativă.
8. Vă mulţumesc tuturor (inclusiv jandarmilor în uniformă, dar nu şi şefilor lor politici – care, repet, sunt infinit de imbecili şi grozav de aroganţi) pentru că aţi fost alături de noi şi ne vedem, curând, la următoarea acţiune a Regimentului de Voluntari din Bucureşti! 🙂
9. Şi, în final, din nou: #schimbalegea39delei!

Comentează acest articol:

comentarii