10 decembrie: o zi cu tare mare ghinion pentru Royal Navy
Maarten Harpertszoon Tromp, amiralul olandez care i-a bătut zdravăn pe englezi, la Dungeness, în decembrie 1652. El avea să cadă în luptă în august 1653, nimerit în plin de un trăgător de elită aflat la bordul unei nave britanice, în timpul bătăliei de la Scheveningen.
La 10 decembrie 1652, flota britanică dădea, la Dungeness (un cap aflat la vreo 25 de mile depărare de Dover, spre sud-vest), nas în nas cu cea olandeză. Amiralul Marteen Tromp conducea – ne spune Helmut Pemsel într-o lucrare a sa numită Von Salamis bis Okinawa – o flotă alcătuită din 70 de bastimente (alte volume de specialitate vorbesc despre 73 de nave), majoritatea acestora fiind nave de linie cu 50 până la 60 de tunuri fiecare. Britanicii, conduşi de amiralul Blake, aveau la dispoziţie, în acel moment, doar 37 de nave, dar mult mai mari şi mai bine înarmate (navele olandeze din epocă trebuiau să fie mai mici, fiindcă ele erau obligate să intre şi să iasă din porturi cu şenalul navigabil foarte puţin adânc; prin urmare, ele aveau pescajul mult mai mic decât navele britanice – iar deplasamentul lor total nu putea fi, desigur, decât de asemenea semnificativ mai mic). Tromp trebuia să escorteze un mare convoi până la La Rochelle, în Franţa, şi să preia de acolo un alt convoi, cu aproape 150 de nave comerciale, pentru a-l duce apoi, în siguranţă, până în porturile olandeze. Nava-amiral a lui Tromp, Brederode (cu 54 de tunuri), a atacat, în după-amiaza zilei de 10 decembrie, nava lui Blake, Triumph (cu 60 de tunuri). În sprijinul lui Blake au venit imediat Garland (44 de tunuri) şi apoi nava de comerţ înarmată Anthony Bonaventure (36 de tunuri). În lupta straşnică ce a urmat, Bonaventure şi Garland au fost capturate, iar Triumph a fost grav avariată, pierzând şi unul din catarge. Bătălia a fost pierdută de britanici, deşi în sprijinul lui Blake au intrat în luptă şi Victory (60 de tunuri), precum şi Vanguard (58 de tunuri). „O victorie cu adevărat uriaşă a olandezilor a fost împiedicată doar de lăsarea întunericului”, ne spune o lucrare de istorie militară. O povestioară care circulă cu oarece intensitate ne spune că, imediat după această bătălie, Tromp a ridicat pe catargul principal al lui Brederode o mătură, ca „semn că i-a alungat complet de pe mare pe inamicii săi”. Ca urmare a bătăliei, pentru o vreme convoaiele de nave comerciale olandeze au putut naviga fără probleme prin Canalul Mânecii.
În decembrie 1941, în largul Peninsulei Malaya
A doua ocazie când ziua de 10 decembrie s-a dovedit a fi cu mare ghinion pentru britanici a fos în 1941. Exact în ziua aceea, două nave mari de război englezeşti – HMS Prince of Wales, o uriaşă navă de linie şi HMS Repulse, un puternic crucişător de bătălie – au fost atacate, pe când încercau să intercepteze convoaiele japoneze ce debarcau trupele ce aveau să cucerească, în curând, forţăreaţa Singapore, de avioane nipone decolate de la bazele aflate pe teritoriul actualului Vietnam. Cele 86 de avioane japoneze s-au dovedit a fi, în final, cu mult mai puternice decât apărarea antiaeriană a navelor britanice, şi atât Prince of Wales cât şi Repulse au fost scufundate iute, fiind lovite de multe bombe şi torpile. Povestind momentul în care a aflat de soarta ambelor nave, Winston Churchill, la vremea aceea premier al Marii Britanii, spune: „în tot războiul, nu am încasat vreun şoc mai direct”. E lesne de înţeles, fiindcă la ora aceea „nu mai existau nici un fel nave mari de luptă, britanice sau americane, în Oceanul Indian sau Pacific”, iar „peste toată întinderea vastă de ape, Japonia avea supremaţia”. Episodul a fost, împreună cu atacul de la Pearl Harbor, petrecut cu doar trei zile mai înainte, încă o probă clară că, pe mare, epoca marilor nave de luptă purtătoare de artilerie apusese definitiv, precum şi că Oceanul Mondial urma să fie dominat, în viitor, mai degrabă de avioane, fie ele lansate de pe uscat sau decolate de pe punţile de zbor ale portavioanelor.
