Spiritul Crăciunului: accelerează, prietene; şi ieşi, ACUM, din groapa plină cu necazuri şi griji!
Steaua Viflaimului, special pusă aici la vedere, pentru tine, prietene, să îţi călăuzească paşii şi să-ţi ocrotească gândul cel bun! Accelerează, dară; şi Crăciun fericit!
De două zile-ncoace, în pauza de prânz, la IDR, tot caut fotografii cu teme de Crăciun. Am găsit câteva zeci (pe internet, evident), le-am pus într-un folder special şi, grăbindu-mă ieri spre casă, unde mai sunt treburi de făcut, am uitat, of, să copiez folder-ul în cauză pe un memory stick. Aşa că aseară, după ce-am dat cu aspiratorul în jumătate de casă (cealaltă jumătate-i pentru azi), am deschis iar calculatorul şi-am început să caut, din nou, fotografii cu teme de Crăciun. Aşa, ca să pot ilustra, totuşi, decent scrisoarea cu urări pe care ţi-o scriu chiar acum. Am avut şi de data asta noroc: am găsit, de pe la 8 până înspre 12 noaptea, exact 36 de fotografii de-ţi taie răsuflarea; plus, accidental, una la fel de frumoasă, dar cu o barcă zveltă, trasă pe o plajă de undeva, din Pacific.
Pe la 6 dimineaţa, cum m-am trezit şi m-am pus să sorb prima cafea a zilei, am purces să mă uit, iar, la fotografiile salvate aseară pe desktop, ca să fac o selecţie finală. Şi-am ales. O cu totul altă fotografie, cu-n tâlc pe care ţi-l desluşesc imediat, dacă nu cumva înţelegi tu şi fără niciun fel de explicaţii suplimentare. La IDR există, în holul de la intrarea principală, un pom de Crăciun, aşezat sub portretul unul mare revoluţionar sud-american din secolul al XIX-lea. Bradul în cauză are două trăsături: e aşezat într-un ghiveci, ceea ce-i OK, căci după sărbători poate fi pus în pământ, să crească mare; şi, în al doilea rând, are o culoare care te deprimă: ai senzaţia că poate are hepatită sau aşa ceva. Am cumpărat câteva podoabe pentru pom, am prins de crengi globurile, dar efectul n-a fost senzaţional: bietul brad, pe care mai mulţi dintre noi l-au împodobit, cât şi cum au putut, tot ca lovit de hepatită arată. Aşa că, în această situaţie, Steaua Viflaimului n-am mai pus-o în brăduţ, ci am luat-o cu mine jos, la demisol, unde am biroul. Voiam să propun celor câţiva prieteni din birourile alăturate să ne luăm şi noi un brad. Unul oricât de mic, dar de o culoare mai puţin îngrijorătoare decât a celui de la intrarea principală. Până la urmă, însă, am renunţat. Am atârnat Steaua care i-a călăuzit pe Cei Trei Magi de o inscripţie aşezată pe un perete. Asta-i bine, într-un fel: am economisit astfel mult spaţiu, fiindcă tare-s înguste culoarele de trecere din demisolul IDR şi, dacă-am fi luat un brad al nostru, chiar micuţ, probabil că ar fi trebuit să mergem, în dreptul lui, pe tavan, ceea ce, recunosc, e mai dificil (LOL şi LOL). În plus, fondul inscripţiei e, cum vezi, verde. Nu-i neapărat cel mai grozav verde din lume dar, comparat cu al pomului de iarnă deja descris, merită nu unul, ci cinci premii Nobel. Şi-n plus, pe fondul verde-i o inscripţie. Care chiar mă interesează. Şi care te priveşte şi pe tine.
Urarea, deci: mai citeşte-o dată, cu atenţie, titlul….
„Ieşire” are-un meaning, zic eu: îţi urez, deci, prietene, indiferent cine şi unde eşti, ca exact acum, de Crăciun, ca şi cum ai fi pe-un Harley mare şi foarte puternic, să accelerezi cât te ţin curelele. Şi să ieşi, astfel, definitiv, din groapa plină cu necazuri, cu probleme şi cu griji, lăsându-le pe toate-acestea, ca şi pe toţi nemernicii care-ţi tot fac viaţa amară, la spate. Accelează apoi în continuare, călăuzit de Steaua Viflaimului – de asta am şi pus-o aici, la vedere! – şi-ndreaptă-te-n goană spre zări senine. Iară pe drum, ca şi la destinaţie, dacă o fi să şi ajungi acolo unde îţi doreşti, să ai parte doar de prieteni buni, de sănătate, de putere de muncă, precum şi de şansa de-a face ceva care să dăinuie. Toate acestea, la un loc, sunt, zic eu, ceea ce în mod uzual numim fericire şi belşug. Aşa, deci: ai băgat deja cheia-n contact? Simţi cum vibrează, sub tine, motorul? Lasă, prietene, să te-nvăluie-acum spiritul Crăciunului şi accelează spre ieşire. A, să nu uit: n-ar strica să ai la tine, tot timpul, şi măcar niţică tămâie sau smirnă, căci cine ştie cu ce prunc proaspăt născut te poţi întâlni pe drum. Ai mare grijă de el, prietene, chiar dacă-l găseşti nu în vreun palat, ci într-o biată iesle dintr-un tare mic şi modest sălaş; şi all my best!
Şi îngeru-acesta să fie permanent cu tine, prietene!
