Valentine’s Day FOARTE aprins, la Dresda: imensa sa dogoare se simte, încă, şi acum
O zi pe care nimeni din cei care-au trăit-o n-o s-o poată uita vreodată: exact ca şi la Hamburg, în vara lui 1943, furtuna de foc, o pălălaie imensă ce a mistuit complet cam 40 de kilometri pătraţi de oraş, s-a ridicat până la mai bine de 3.000 de metri înălţime, punând la pământ clădiri şi smulgând copacii din pământ.
„Cu adevărat aprins” sau „FOARTE aprins” nu-s deloc formulări care să conţină vreo exagerare, oricât de mică, în cazul despre care-i vorba aici: nu mai puţin de 15 mile pătrate (vorbim despre mila terestră, de 1.609 metri, deci despre o suprafaţă totală de 38,83 kilometri pătraţi) din oraş au fost complet mistuite de foc, chiar de Valentine’s Day. În 1945, în Germania, iar oraşul despre care scriu era supranumit, în mod tradiţional, Florenţa Nordului, cea de pe fluviul nemţesc Elba. Aşa-i spusese, încă de la 1802, Johann Gottfried Herder: „Blühe, deutsches Florenz, mit Deinen Schätzen der Kunstwelt!” (adică „înfloreşte, tu, Florenţă Germană, cu comorile tale din arta lumii!”). Dresda – căci despre ea vorbim – era, în februarie 1945, „al şaptelea oraş german ca mărime”, după cum ne spune un fragment de raport oficial britanic (citat în Frederick Taylor, Dresda – Marţi, 13 februarie 1945, traducere de Alin Matei, RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2007, p. 23).
Patru valuri succesive de bombardiere grele
La 13 şi 14 februarie 1945, Dresda a fost practic ştearsă de pe faţa pământului de patru raiduri masive de bombardament aerian, care s-au succedat în mai puţin de 24 de ore. Primele două, cele din noaptea de 13 spre 14 februarie, au fost întreprinse de britanici, cu un număr total de 796 de avioane Lancaster, care (ne spune Richard Overy, în The Bombing War: Europe 1939-1945, Penguin Books, 2014, p. 394) au lansat asupra oraşului 2.646 de tone de bombe (din care 1,181 tone de dispozitive incendiare de diverse mărimi). Fiecare Avro Lancaster (acesta era un bombardier britanic greu, cvadrimotor, care conţinea nu mai puţin de 55.000 de piese şi repere distincte; primul aparat a zburat în 1941) al Grupului 5 din Bomber Command a zburat, până la ţintă şi înapoi, la aeroporturile din Marea Britanie, cam 2.700 de kilometri şi transporta „şapte tone de bombe”, ne spune Taylor (p. 23). Primul val, alcătuit din 244 de aparate de acest tip, n-a fost „prea eficace” (Overy, p. 395), dar al doilea a reuşit să realizeze „un nivel excepţional de concentrare” (Overy, p. 395) a loviturilor, declanşând şi ceea ce se cheamă furtună de foc: mii de incendii mici s-au unit, rapid, într-o singură pălălaie gigantică; flăcările, exact ca şi la Hamburg, bombardat la sfârşitul lui iulie 1943 (Overy, p. 334) s-au ridicat până la mai bine de trei kilometri, antrenând spre înalturi şi cantităţi enorme de materiale solide mai uşoare, de praf şi de cenuşă. Dar un foc atât de mare, de zeci de kilometri pătraţi, consumă foarte mult oxigen: aşa că furtuna de foc s-a comportat exact ca un aspirator de dimensiuni colosale, trăgând înspre ea, cu viteze de sute de kilometri pe oră, „aerul rece din regiunile înconjurătoare cu atâta forţă” încât uraganul provocat de om „a dărâmat clădiri, a smuls copaci din rădăcini şi a aspirat înlăuntrul său, luându-i pe sus, oameni” care-au ars, cu totul. 75.000 din cele
Fotografie germană făcută chiar în noaptea de 13 spre 14 februarie 1945: furtuna de foc mistuie 75.000 de locuinţe din Dresda.
220.000 de locuinţe din oraş, ne spune Overy (p. 395), au fost complet distruse. Au murit, pe loc, cam 25.000 de oameni. Încă pe puţin 1.858 de persoane ucise au fost identificate ulterior, atunci când a început reconstrucţia oraşului (care era în toi în 1946, după cum dovedeşte o fotografie de presă deja celebră).
În ziua de 14 februarie 1945, atunci când furtuna de foc ce atinsese, spun specialiştii, temperaturi de peste 800 de grade Celsius consumase deja tot ceea ce putea arde – adică totul, în sensul plin al cuvântului, cu excepţia pietrelor şi cărămizilor, desigur – au urmat alte două raiduri de bombardament, întreprinse de americanii din Eighth Air Force: primul dintre ele nu şi-a putut nimeri ţinta ordonată (aflată în zona gării de triaj) din cauza fumului îngrozitor de dens, aşa că a lansat nu mai puţin de 700 de tone de bombe deasupra cartierelor deja masiv devastate; şi în timpul după-amiezii, alte 210 bombardiere americane B-17, neputând găsi, nici ele, ţinta lor primară – o uzină petrolieră – au mai lansat încă 461 de tone de bombe asupra oraşului deja schilodit.
Lista absolut năucitoare a distrugerilor
Poliţia germană a făcut imediat un prim bilanţ al pagubelor cauzate de cele patru raiduri aeriene succesive. Acesta arată astfel: dincolo de zecile de mii de locuinţe despre care am vorbit deja, au fost complet distruse „24 de bănci, 26 de clădiri ale societăţilor de asigurări, 31 de depozite şi case comerciale, 647 de magazine, 64 de spaţii de depozitare şi de antrepozite, 2 hale comerciale, 31 de hoteluri mari, 26 de clădiri publice mari, 63 de clădiri administrative, 3 teatre, 18 cinematografe, 11 biserici, 6 capele, 5 clădiri cultural-istorice, 19 spitale…, 39 de şcoli, 5 consulate, 1 grădină zoologică, 1 uzină de apă, 1 instalaţie feroviară, 19 clădiri poştale, 4 depouri de tramvai, 19 vase şi barje” fluviale (Taylor, op. cit., p. 436).
Sigur, ulterior au urmat şi alte bombardamente năprasnice anglo-americane, cu rol major în a frânge definitiv capacitatea şi voinţa de luptă a Germaniei naziste (doar în martie 1945, de exemplu, ne spune Frederick Taylor la pagina 456, Bomber Command a lansat mai mult de 67.000 de tone de bombe deasupra Germaniei – adică „nu numai cel mai mare tonaj lansat într-o singură lună din intervalul 1939-1945”, ci şi o cantitate „doar cu puţin mai mică decât întregul tonaj lansat pe parcursul primilor trei ani de război”) . Dar, într-un fel, Dresda rămâne, până astăzi, un fel de ‘metru-etalon’ al bombardamentului aerian strategic, întreprins cu maximă eficacitate şi cu rezultate cu adevărat devastatoare. În plus, să nu uităm că 13 februarie 1945 a picat într-o zi de marţi: marţi 13, zi întotdeauna cu MARE ghinion, se zice.
