Scenă din biroul meu de la IDR , bogată-n vitamine naturale
Cartea despre războiul dintre Irak și Iran nu-i rea deloc. Iar merele, crede-mă, sunt absolut minunate! Așa că…
Inițial, am vrut să scriu azi un text extrem de acid, despre un om cu destulă carte și, aparent, cu destul ștaif, care caută de zor, pe Facebook, „două fete elegante care să ne ajute la un eveniment de la Palatul Regal”. Mai scrie apoi domnia sa și că e vorba despre un eveniment cu „mulți invitați de vază”, precum și că „avem nevoie de cineva care să ne ajute la primirea invitaților, la intrarea în sală, începând cu ora 18:30”, iar „după 19:15h pot intra în sală ca să ia parte la eveniment și apoi la concert”. Atunci când altcineva de pe Facebook l-a întrebat, în chip absolut normal, „care-i remunerația?”, spunându-i omului despre care vorbesc aici că „peste tot în lume în anunț se precizează și banii primiți…..hai să intrăm în rândul țărilor civilizate și să facem și noi la fel!”, personajul ce caută insistent „două fete elegante” s-a supărat brusc pe interlocutorii cei pricinoși de pe Facebook și și-a dat nițel arama pe față (unul din driver-ii care a lucrat, ani în șir, pentru tata avea, îmi aduc aminte, o expresie mult mai dură, dar foarte precisă și perfect potrivită în cazul de față: și-uite, și-a lăsat toți mucii pă piept, să vază toată lumea că-i are și să ni se facă de tot greață), spunând că, desigur, nu-i nevoie de nicio plată pentru serviciul de hostess, fiindcă, oricum, oricare dintre cele două fete elegante va fi în situația în care „primește mai multe decât dă în schimb”. Cum n-are însă prea mult sens să îți stric și ție seara cu acest caz de cruntă ………………. (las pentru tine aici, în mod deliberat, loc liber destul, pe care-l poți umple, dacă vrei, cu ce cuvânt găsești tu că se potrivește pentru a descrie atitudinea căutătorului de fete elegante, care trebuie să muncească destul, dar nu trebuie să fie plătite deloc, că știe el că nu-i cazul), m-am gândit la un subiect ceva mai ușurel și mai vesel, așa, ca de weekend.
Și mi-am adus aminte, brusc, de unul din ‘depozitele’ mele de fructe de pe rafturile cu cărți și reviste din biroul meu de la Institutul Diplomatic Român (IDR), aflat în Bulevardul Primăverii nr. 17. Proviziile de biscuiți suedezi cu ghimbir, de eugenii (de trei soiuri diferite!) și de bomboane cu fructe de pădure nu ți le arăt, deocamdată. Și nici borcanul cu capac metalic în care prietenul și colegul meu Ovidiu Bozgan ține, cred, cel puțin jumătate de kilogram de miez de nucă, tare ademenitor. Mere, banane, nuci – cu-atâtea arome, gusturi, vitamine și oligoelemente naturale, mai că uiți că lumea-i plină de tot soiul de …………….. (iarăși spațiu liber, umple-l tu!). Ah, am uitat! Mai am, tot acolo, în biroul meu de la IDR, și un baton uriaș de ciocolată. Dacă-mi faci o vizită, în zilele următoare, primești și tu o bucată zdravănă. OK?
