Breaking News: Ofensivă militară majoră împotriva Irakului; obiective importante din Bagdad, complet distruse
Avion american F-117A, în misiune de luptă, având la bord bombe ghidate prin laser, de câte 900 de kilograme fiecare.
Conform tuturor datelor pe care le avem – majoritatea provenind din surse deschise, dar nu neapărat de presă – 16 ianuarie este ziua în care mai mulţi actori politici importanţi ai scenei internaţionale (mulţi dintre ei din Occident, dar şi destui din alte regiuni ale lumii, inclusiv din Orientul Mijlociu) au decis să rezolve, definitiv, cu mijloace militare masive, problema atât de spinoasă constituită de Irak.
Pregătiri serioase, încă din toamna anului anterior
Ofensiva militară de mari proporţii declanşată împotriva Irakului – catalizată de acţiunile (să le spunem bizare, ca să folosim epitetul ornant cel mai puţin „contondent” ce poate fi imaginat într-o astfel de situaţie) pe care regimul de la Bagdad le desfăşoară pe scena internaţională, unde s-a tot manifestat ca sursă importantă de ameninţări şi riscuri – poate fi considerată, de unii, ca fiind o surpriză. Dar, în realitate, nu e deloc aşa. Pregătirile au început încă din toamna anului anterior. Pe cât ştim, saudiţii, de exemplu, au acceptat să participe la o mare coaliţie antiirakiană încă din data de 6 august, când la Riyadh a avut o întâlnire la care au participat personalităţi foarte importante de la vârful administraţiei SUA, iar de partea saudită au participat însuşi regele, ca şi mai mulţi prinţi (dintre care doi, subliniez asta, cu studii făcute la Universitatea Princeton). Printre primele unităţi pe care americanii le-au trimis spre Golf, chiar din acea zi, au fost, pe cât ştim, un regiment de aviaţie (1st Tactical fighter Wing), precum şi foarte puternica şi experimentate Divizie 82 Aeropurtată, cu baza la Fort Bragg, în Carolina de Nord. Apoi, dacă vă aduceţi aminte, la 7 august, preşedintele SUA, premierul britanic şi secretarul general al NATO „au făcut declaraţii dure” cu privire la Irak, spun multe surse deschise. La 25 august, poate pe nebăgate în seamă pentru mulţi dintre noi, un general american cu patru stele (dar unul „pe bune”, nu ca Oprea al nostru, hipermareşalul UNPR-ist al izmenelor) pleca de la Tampa, în Florida, spre Arabia Saudită, ca să coordoneze viitoarea ofensivă. Pe cât ştim acum, el i-a spus din capul locului preşedintelui SUA că are nevoie de „cel puţin 40.000 de oameni” pentru a putea duce la îndeplinire misiunea primită.
Elementul central: distrugerea mai multor radare irakiene mari
Pe cât ştim, după mai multe întâlniri la Casa Albă, pe parcursul dimineţii, (prima dintre ele la ora 7, la care au participat înalţi funcţionari de stat şi meai mulţi membri au guvernului, iar apoi, la ora 8, o a doua, la care a participat însuşi preşedintele) America a decis să meargă la război. Tot pe cât ştim, odată decizia luată, Secretarul de Stat a sunat de îndată la Moscova, la Berlin, la NATO şi la Roma (poate ordinea ţi se pare surprinzătoare, dar asta e!), pentru a le spune interlocutorilor săi, foarte clar, ce urmează să se întâmple chiar în orele următoare.
Pe cât ştim, ofensiva împotriva Irakului a început printr-un atac aerian lansat de pe aerodromul Khamis Mushayt, aflat în sud-vestul Arabiei Saudite. De aici au decolat, pe întuneric, pe 16 ianuarie, 10 avioane „invizibile” de tip F-117A. După ce au zburat 170 de mile spre nord, ele au fost reaprovizionate, în plin zbor, cu combustibil, de avioane grele de tip KC-135, nişte cisterne aeriene imense. Apoi, avioanele F-117 Nighthawk au intrat în spaţiul aerian irakian şi s-au îndreptat spre ţintele ce au şi fost distruse, rapid. Printre acestea se numără, pe cât ştim: un centru de control al radelor de avertizare aeriană, aflat la 160 de kilometri depărtare de Bagdad, chiar lângă localitatea Nukhayb, lovit de cel puţin o bombă ghidată prin laser, de 2.000 de livre (peste 900 de kilograme); un alt centru de control, de acelaşi tip, aflat la 30 de mile depărtare de graniţa cu Iordania; centru internaţional pentru comunicaţii telefonice şi telegrafice de la Bagdad (lovit de trei bombe: prima a făcut un găuroi imens în acoperişul gros, din beton armat, iar celelalte două au distrus complet etajele superioare ale clădirii); un alt centru de comunicaţii, inclusiv pentru telefonia fără fir; ministerul Apărării de la Bagdad; centrele puternic fortificate ale apărării antiaeriene de la al-Taji şi al-Taqaddum (ambele la vest de Bagdad) şi, în sfârşit, două centre mari de coordonare a apărării antiaeriene şi a aviaţiei de vânătoare (unul la Bagdad, altual la marea bază aeriană Talil, aflată aproape de graniţa cu Kuweitul. Atât, deocamdată.
P.S.: Tot ce am relatat aici e cât se poate de real. Deşi nu apare în nici un fel (dar presupun că asta ştii deja) pe fluxurile de ştiri de astăzi ale agenţiilor de presă. Nu te nelinişti şi nu te enerva, există o explicaţie simplă: toate aceste evenimente sunt reale şi s-au întâmplat, într-adevăr, la 16 ianuarie. Dar nu în 2016, ci în 1991, atunci când a început Primul Război din Golf, acela pe care noi îl cunoaştem sub denumirea de Desert Storm. Toate episoadele descrise aici rezumă, pe cât m-au ţinut pe mine curelele, textul absolut impecabil din U.S. News & World Report, Triumph Without Victory: The History of the Persian Gulf War, Times Books, Random House, New York, 1992, 1993, pp. 82, 87, 88, 91, 109, 213-214, 215-218
