Ce faci cu refugiaţii musulmani? Simplu: îi îndopi de Crăciun şi-i pui apoi să cânte colinde
Structuri instituţionale româneşti rezolvă, mintenaş, cu “robusteţe sufletească”, toate problemele legate de orice diferențe culturale și religioase: după vreo patru porții de cârnați sau de sarmale, chiar și Allah trebuie să priceapă, nu-i așa, că Crăciunu-i bun, par să gândească cei de la IGI.
A fost odată ca niciodată o ţară numită România, şi-n ea sălăşluia şi o mândră instituţie numită IGI, adică Inspectoratul General pentru Imigrări. Acesta ţine de Ministerul de Interne şi are-n grijă, între altele, şase centre de primire a refugiaţilor de diverse tipuri, religii şi origini (acestea se numesc, în mod oficial, Centre regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil): unul la Bucureşti, iar celelalte la Galaţi, Timişoara, Rădăuţi, precum şi alte două în Maramureş (la Şomcuta Mare) şi Giurgiu. Conform datelor oferite de IGI, şi UNCHR, ne spune HotNews într-un material publicat la 7 septembrie 2015, „913 persoane au solicitat azil doar în primele şapte luni ale anului 2015”, iar „acestora li se adaugă 3.373 de solicitanţi de azil pentru 2013-2014”, precun şi că numărul solicitărilor de azil a crescut cu 12 % faţă de 2014, iar „potrivit IGI, cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria, Afganistan şi Irak”. În centrele IGI, multe dintre persoanele ce beneficiază de cazare şi alte servicii – câte şi cum sunt acestea – vin tot din Orientul Mijlociu. O armeancă din centrul de la Bucureşti spune, de exemplu, că în clădirea în care locuieşte „sunt din Ucraina doar o familie, armean doar eu, un domn bătrân din Georgia şi în rest sunt africani, afgani şi nu ştiu, arabi, nu ştiu de unde, şi una familie din Siria şi una familie Irak”.
Comunicat năucitor, în a doua zi de Crăciun
La 26 decembrie a.c., IGI a publicat, pe pagina sa web, un comunicat absolut halucinant, intitulat Bucuria Crăciunului împărtăşită refugiaţilor şi solicitanţilor de azil în Centrele Regionale ale I.G.I. Textul ne informează, între altele, că „refugiaţii şi solicitanţii de azil l-au întâmpinat pe Moş Crăciun în Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări”, precum şi că „în scopul de a-i familiariza cu tradiţiile şi cu bucatele pe care românii le pregătesc cu ocazia Crăciunului şi Anului Nou, azilanţii şi persoanele cu o formă de protecţie, cazaţi în Centrele Regionale din Giurgiu, Rădăuţi, Timişoara, au participat la o masă organizată de personalul I.G.I. Organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor Centre precum şi elevii de la şcolile din judeţele respective au contribuit la reuşita acţiunii”. Mai mult, ni se spune, „cadourile au fost înmânate cu urările tradiţionale în limba română, străinii au interpretat colinde româneşti şi cei mai mulţi au recunoscut că a fost prima dată când au mâncat bucate pregătite cu specific românesc”.
Să rezumăm, deci: avem o instituţie de stat care ştie că majoritatea persoanelor de care are grijă, conform atribuţiilor sale, vin din ţări non-europene şi nu sunt – decât cu destul de rare excepţii – de religie creştină. Dacă vorbim despre sirieni, afgani şi irakieni, ei sunt, desigur, musulmani. Nu prea cred, eu unul, că oamenii ăştia, ajunşi de nevoie în România, chiar îşi doresc în vreun fel să sărbătorească Naşterea Domnului, din simplul motiv că, repet, ei nu sunt creştini, ci – subliniez asta – cât se poate de musulmani.
Nu-i bai că-s musulmani, ce atâta problemă? Şi ce dacă-s de-ai lui Allah? Le-organizăm, de-ndată – par să gândească cei de la IGI – o
No comment: e foarte-foarte clar şi aşa
petrecere de-a noastră, aşezată, creştinească, de Crăciun, cu tot ce trebuie. Colinde, bucate pregătite cu specific românesc, precum şi doi brazi: „unul în interior şi celălalt afară, în curte” (asta în centrul de la Rădăuţi). Pentru-această nebunie, în care iei nişte musulmani, îi îndopi zdravăn, de Crăciun, cu bucate tradiţionale româneşti şi-i pui să cânte şi colinde, ca să fie atmosfera mai veselă, IGI are chiar şi o justificare. Pe care ne-o prezintă, cu mare mândrie, tot în comunicatul la care ne referim: „Activitatea a reprezentat o nouă lecţie de ‚acomodare culturală’ în contextul în care Inspectoratului General pentru Imigrări are şi atribuţia de a oferi, prin structurile sale regionale, servicii specifice în vederea facilitării integrării în societatea românească diferitelor categorii de străini”.
Întrebările sunt inutile: IGI are soluţii, oricând
Inutil, desigur, să ne întrebăm, în situaţia în care marii oameni de la IGI trăiesc acum cu sentimentul confortabil al datoriei pe de-a-ntregul împlinite, dacă instituţia în cauză chiar înţelege ce-s acelea diferenţe culturale sau identităţi religioase distincte. Inutil, cred, să ne întrebăm dacă oamenii aceştia – plătiţi din bani publici, să nu uităm – chiar înţeleg că numitele diferenţe, inclusiv religioase, nu trebuie eliminate prin îndopare a purtătorilor lor cu sarmale, cârnaţi şi colinde, ci menţinute, ocrotite şi respectate.
Probabil că, de fapt, respectivii angajaţi publici chiar nu înţeleg nimic, dar chiar nimic din toate astea. O astfel interpretare – care, să fie că, clar, nu-i deloc ironică, ci mai degrabă expresia şocului şi groazei în faţa unei atât de mari monstruozităţi (şi nerozii) instituţionale – e întemeiată pe chiar textul editorialului din numărul 24/2015 al publicaţiei Migraţia şi azilul, cum se numeşte Buletinul editat de Inspectoratul General pentru Imigrări: „Occidentul a fost luat prin surprindere de apariţia exotică la uşa lui a unei populaţii venite dintr-o lume rigidă, cu norme morale şi cu legi de convieţuire aspre, ancestrale şi de neînţeles pentru spiritele democratice. Noi românii am avut în istorie multe perioade de bejenie. De aceea înţelegerea pe care o manifestăm faţă de omul aflat în suferinţa pribegiei are blândeţea şi empatia venite din istorie. Avem şi griji şi spaime şi nelinişti. Dar robusteţea noastră sufletească va naşte soluţii în care mila şi dragostea pentru aproape se vor îngemăna cu înţelepciunea neamului păţit şi călit prin vremuri”.
For the time being, robusteţea sufletească a celor de la IGI chiar a găsit „soluţia ideală” pentru a rezolva, mintenaş, noianul de probleme ale musulmanilor cei prăpădiţi, fugiţi de-acasă din cauza necazurilor de tot felul. Soluţia, te-ai prins, e şi simplă, şi foarte săţioasă: măcar o porţie zdravănă de cârnaţi, sarmale şi colinde, că doar o dată-n an îi Crăciunul, chiar şi pentru Allah, Al-Rahman, Al-Rahim, Al-Malik, Al-Quddus, Al-Salaam. Hai, să vină-acum şi caltaboşii; şi jumările cele de porc, aburinde; şi-apoi palincile, plus înc-un rând de colinde!
