O rebelă care, când urcă pe scenă, te izbeşte în plin, ca un tren de mare viteză
Şi să ştii, prietene: faptul că Simona Măicănescu chiar “te izbeşte ca un tren”, atunci când e pe scenă, merită trăit măcar o dată, if you want – and if you are able to enjoy – some very real & major cultural thrills.
„Fără să-mi dau seama, la început, iar apoi în mod cât se poate de conştient, am devenit o rebelă”, spunea Simona Măicănescu într-un interviu publicat, spre sfârşitul primei jumătăţi a lui ianuarie 2013, în The Mantle (dacă te interesează textul întreg, îl găseşti la http://www.mantlethought.org/other/fever-interview-simona-maicanescu). O să insist puţin asupra acestei chestiuni: actriţa în cauză – stabilită în Franţa, de peste 20 de ani – chiar ESTE o rebelă, pe bune, nu doar se dă mare. Şi înţelegi, până la un punct, că actriţa aceasta chiar este ALTFEL chiar şi fără s-o cunoşti în mod direct; dacă ajungi să citeşti, de exemplu, cum spune ea că „nu cred în fiţe, ifose şi atitudine de vedetă” (vezi întreg interviul, realizat tot în 2013, la adresa de internet http://www.ziarulmetropolis.ro/simona-maicanescu-nu-cred-in-fite-ifose-si-atitudine-de-vedeta/). Sau, la fel, dacă citeşti, tot în textul publicat în The Mantle, din care am citat deja, cum Simona Măicănescu zice, cui poate înţelege, că „nu sunt tipul de actriţă care să fie interesată să-şi exhibe uneltele sale artistice. Nu-s deloc interesată de aşa ceva”. Tot despre ce-nseamnă să fi rebel-pe-bune poţi afla şi dacă te uiţi măcar cu niţică atenţie la o postare pe Facebook, făcută de Măicănescu la 22 februarie: textul ales de ea spune, cât se poate de clar: „some people will only love you if you fit into their box… Don’t be afraid to disappoint”!
Absolut întâmplător, ştiu suficient de bine The Fever: cu ceva vreme în urmă, un prieten mi-a trimis o grămadă de fişiere în format .pdf, inclusiv un puhoi texte de artă sau despre artă, printre care şi această piesă de teatru – de fapt un monolog care, chiar şi dacă-ncerci să te fereşti de conţinutul şi nuanţele lui, tot te izbeşte în plin, cam la fel ca ca un tren de mare viteză. O parte mare din stereotipiile ce compun comoditatea călduţă a omului contemporan (acela cu bani destui în portofel) sunt în mod direct şi premeditat – dar şi în chip tare dibaci, ceea ce merită subliniat – sfărâmate de acest text scris, cu ani în urmă, de Shawn. În mod clar, chiar şi dacă nu-ţi convine asta, tot înveţi, sub presiunea conjugată a interpretării pe care ţi-o propune Simona Măicănescu şi a textului, că nu poţi gândi, la nesfârşit, că „hainele n-au nicio istorie, ci doar cad din cer, având la interior etichete pe care-i inscripţionat preţul”.
Şi mai e un motiv pentru care chiar merită, dear friend, cred eu, să te duci să vezi The Fever: credinţa cumva clocotindă, încă mai tare ca apa din gheizerele islandeze, a Simonei Măicănescu – credinţă perfect utopică, e drept, dar de fapt nu contează asta, deloc, atât de mare-i forţa ideilor autoportante, atunci când ele există – că specia umană chiar ar fi capabilă să biruie cumva răul din lume. În acelaşi interviu din The Mantlet din care am citat deja şi mai sus, actriţa spunea, acum ceva mai mult de 1.000 de zile: „chiar sper că se va întâmpla ceva în următorii zece ani şi că textul ar putea, trag nădejde, să pară ca fiind unul deja învechit. Chiar cred în faptul că fiinţa umană are capacitatea de a învinge” decisiv în lupta cu răul. Eu, unul, nu cred deloc asta. Dar, repet, nu contează pesimismul meu profesional, atât de solid structurat de o paradigmă teoretică în care se află din plin, putere, interese şi nesfârşite războaie sau dure hegemonii. Contează, în sistemul de referinţă pe care ţi-l propun acum, doar cât de zdravăn poate avaria, şi anume cu vădită intenţie, tandemul alcătuit din interpretarea rebelă a Simonei Măicănescu, precum şi textul deranjant de sincer şi emoţionant al lui Shawn, convingerea mea şi-a ta (demult stabilizată) că lumea în care trăim nu poate fi nicicum schimbată. Sau, cum ar fi zis paşoptiştii, sub presiunea optimismului iluminist, îmbunătăţită.
Biografie în fix 1.071 de semne, with spaces
Născută spre sfârşitul verii, în august, Simona Măicănescu a făcut liceul la Caragiale, în Dorobanţi, şi a absolvit apoi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”. A jucat, cum spune chiar ea, “14 ani la Bucureşti înainte de a pleca din ţară prin tot felul de teatre… unul mai onorabil ca altul”. A fost, între altele, membră a trupei de la Teatrul ”Podul” – Casa de Cultură a Studenților, apoi a lucrat, cum spune pe pagina ei de Facebook, la Teatrul Mic, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti -Tnb Ro, Teatrul L.S. Bulandra. După ce s-a mutat în Franţa (locuieşte acum la Paris, pe cât înţeleg), a lucrat la Teatrul Odeon, la Théâtre de Vidy, la Théatre des Amandiers Nanterre, Athénée Théâtre Louis-Jouvet, iar peste ocean, la New York, la La MaMa Experimental Theatre Club. A făcut şi mai multe filme. Pe cele româneşti, ca şi pe cele în care a jucat după plecarea în Franţa le găseşti listate (sunt vreo 16, dacă am socotit eu bine, cu totul – lung-metraje şi seriale) la adresa de internet http://aarc.ro/personalitate/view/simona-maicanescu#filmografie.
Piesa de teatru The Fever a fost scrisă de Wallace Shawn, iar regia spectacolului îi apaţine lui Lars Norén, considerat de unii teatrologi ca fiind şi „cel mai important dramaturg suedez după Strindberg”. Spectacolul „va fi programat la ARCUB Gabroveni în datele de 10 și 11 martie 2017, de la orele 20.00” şi „se va juca în limba engleză și va avea supratitrare în română”, aflăm din textul de prezentare publicat la http://arcub.ro/eveniment/the-fever/.
Dacă tot nu eşti convins….
După mintea mea, acum ar trebui să cam fii deja cu telefonul la ureche, încercând să-ţi cumperi bilet. Dar poate nu-i aşa: te pomeneşti că am îmbătrânit de tot şi că nu mai sunt aşa de convingător ca înainte 🙂 Nu-i bai, prietene. Ca să te poţi lămuri şi singur ce şi cum îi cu The Fever, în intrepretarea Simonei Măicănescu, poţi deschide tu YouTube. Găseşti acolo, cu uşurinţă, un teaser de doar două minute şi 17 secunde (la adresa de internet https://www.youtube.com/watch?v=5kqVxAVFnAY) care, slavă Domnului, te poate lămuri, cred eu, îndeajuns. Poate ne vedem, deci, pe 10 şi/sau pe 11 martie a.c., de la 8 seara! See you soon, my friend!
Afişul spectacolului. Te las acum, prietene: n-am apucat încă să-mi iau bilet!
