Administrarea adevărului în România: cazul „studentelor cu hijab date afară de la curs”
Rămâne să decizi chiar tu, prietene, dacă presa a minţit, în masă, despre mine, pe 2 noiembrie a.c., când multe publicaţii şi televiziuni m-au acuzat, fără niciun fel de temei, că aş fi făcut lucruri pe care chiar NU le-am făcut niciodată.
Din două motive distincte am folosit în titlul acestui text un cuvânt direct derivat din verbul „a administra”: verbul în cauză are, pe de o parte, ne spune DEX-ul (vezi la adresa de internet https://dexonline.ro/definitie/administra), sensul de „a conduce, a cârmui; a gospodări o întreprindere, o instituție etc.”; şi, pe de altă parte, are, atunci când vorbeşti despre „a adminstra o probă” şi sensul de „a folosi o dovadă într-un proces”. Ambele sensuri pomenite aici îşi au, aşa cum o să vezi, locul lor în rândurile ce urmează.
„Adevărul” lor: cinci neadevăruri clare, legate unul de altul
La 2 noiembrie a.c., încă de dimineaţă, o parte importantă a presei din Bucureşti (dar nu numai, aşa cum m-au informat mai mulţi prieteni ai mei ce locuiesc în provincie) – în egală măsură televiziuni, site-uri de ştiri şi presa scrisă – a început să difuzeze produse editoriale (îmi pare rău, dar nu pot să le numesc ştiri) care mă acuzau, chiar dacă fără niciun fel de probe sau martori, pe diferite tonuri şi cu amănunte şi nuanţe diferite, că aş fi dat afară de la un curs al meu mai multe studente musulmane purtătoare de hijab, precum şi că le-aş fi ameninţat pe acestea şi că vor pica examenul de sfârşit de semestru. Antena 3, de exemplu, transmitea următoarele, la ora 09.32: „Scandal la Universitatea București! Studente cu văl islamic, date afară de la curs” (vezi text plus fişier video, la adresa de internet https://www.antena3.ro/actualitate/scandal-la-universitatea-bucuresti-studente-cu-val-islamic-date-afara-de-la-curs-440543.html). La rândul său, Libertatea afirma că vorbim despre „studente musulmane, date afară de la curs”, ca şi despre faptul că „profesorul Florin Diaconu a dat afară de la curs studente musulmane” (textul publicat a fost ulterior „updatat”, respectiv modificat, dar cum internetul ţine minte, urmele textului iniţial sunt vizibile încă, vezi ştirea updatată la https://www.libertatea.ro/stiri/studente-musulmane-date-afara-de-la-curs-eu-nu-pun-icoane-si-cadelnite-pe-catedra-2025378; pe cea ne-updatată o păstrez, pentru un tip de reacţie legitimă, despre care vorbesc la finalul textului). Realitatea TV spunea, la rândul său, că „două studente de religie musulmană au fost date afară…” (vezi la adresa de internet https://www.realitatea.net/scandal-la-ub_2119150.html). TVR nu se lăsa deloc mai prejos, afirmând că „o studentă de religie musulmană, care a venit cu capul acoperit, a fost dată afară de la curs. Fata provine dintr-o familie de refugiați din Siria și ar fi fost amenințată că nu va lua examenele dacă mai vine cu vălul pe cap” (vezi la adresa de internet http://stiri.tvr.ro/acuza–ii-de-discriminare-la-universitatea-bucure–ti–un-profesor-i-a-cerut-unei-studente-musulmane-sa-renun–e-la-valul-islamic_824261_video.html#view). La rândul lor, cei de la Active News afirmau că aş fi „dat afară de la curs studente care purtau văl islamic” (vezi la adresa de internet https://www.activenews.ro/stiri/Profesor-universitar-acuzat-de-discriminare-pentru-ca-a-dat-afara-de-la-curs-studente-care-purtau-val-islamic.-Florin-Diaconu-%E2%80%9E-Nici-eu-nu-i-deranjez-pe-ei-cu-credinta-mea-indiferent-care-si-cata-e-ea.-Nici-eu-nu-afisez-pe-catedra-icoane-si-lumanari-147198?utm_referrer=https%3A%2F%2Fzen.yandex.com#.WfueqCNHCg4.facebook). Şi tot aşa, ziar după ziar, televiziune după televiziune. Interesantă administrare, nu-i aşa, a redacţiilor care ar fi trebuit, toate, să verifice ce transmit către public, nu-i aşa? Şi interesantă administrare a adevărului, nu-i aşa?
În condiţiile în care valul de neadevăruri despre mine se acentua continuu, înainte de a ajunge la a doua activitate concretă a iniţiativei civice pe care am numit-o Regimentul de Voluntari din Bucureşti (acţiune care a constat în strângerea de bani pentru a putea cumpăra manuale de istorie destinate senatorului PSD Şerban Nicolae; ea s-a desfăşurat în faţa Facultăţii de Istorie a UB, între orele 12.45 şi 16.45 şi motivele ce au condus la ea sunt înfăţişate în textul de la adresa de internet https://florindiaconu.com/sa-gandim-pozitiv-manuale-de-istorie-de-clasele-iv-viii-pentru-senatorul-psd-serban-nicolae/) am trecut, prietene, aşa cum poate ştii, pe la facultatea în care lucrez, pentru a depune la secretariat o cerere explicit formulată, privitoare tocmai la lămurirea situaţiei la care se referea presa. Cererea în cauză o poţi vedea, fotografiată cu tot cu numărul de înregistrare, în textul aflat la adresa de internet https://florindiaconu.com/cateva-precizari-atat-pentru-prieteni-cat-si-pentru-neprieteni/. După aceea m-am dus la acţiunea de strângere de fonduri organizată de Regiment. ADEVĂRUL GOL-GOLUŢ e că, în cele patru ore pe care le-am petrecut în faţă la Universitate, am fost contactat efectiv de o singură televiziune – ProTV, care m-a şi intervievat. A şi folosit ce-am declarat într-o ştire difuzată pe post, pe la 7 seara. E o ştire esenţialmente onestă, subliniez asta. ADEVĂRUL GOL-GOLUŢ e că nicio altă entitate de presă nu m-a contactat efectiv (adică nu a trimis pe nimeni care să stea de vorbă în mod direct cu mine, dacă tot era vorba despre mine în ceea ce difuzau sau scriau, de zor, atât de multe redacţii), până dincolo de orele 17.00. ADEVĂRUL GOL-GOLUŢ e că la mine s-a referit, în ziua de 2 noiembrie, rostind neadevăruri evidente, şi un cetăţean care e chiar Muftiul Cultului Musulman din România (un om care nu mă cunoaşte şi care nu m-a întrebat şi pe mine ce opinie am despre subiectul în legătură cu care domnia sa e, iată, atât de sigur). Dovada cât se poată clară a faptului că şi Muftiul Iusuf Murat a rostit neadevăruri despre mine o găsiţi în fişierul video de aici (http://observator.tv/social/plangere-la-consiliul-pentru-combaterea-discriminarii-pentru-profesorul-care-ia-cerut-unei-studente-musulmane-sa-renunte-la-valul-islamic-230237.html), începând cu minutul 1:53. Stau şi mă întreb: pentru un cleric (şi încă unul cu rang înalt), indiferent cine-i acesta şi indiferent de religia sa, rostirea de neadevăruri e chiar îngăduită? Sau, poate, nu e doar îngăduită, ci chiar recomandată? În fine, ne vom lămuri, curând, şi în legătură cu acest aspect.
Adevărul meu, pe care-l pot proba, deja, în termeni foarte clari
La momentul în care scriu aceste rânduri (de fapt, încă din data de 8 noiembrie a.c.) mă aflu în posesia mai multor declaraţii olografe ale unor persoane care au asistat la episodul pe care îl descriu, de altfel, în mod amănunţit, în textul de la adresa de internet https://florindiaconu.com/fara-burka-niqab-sau-hijab-in-institutiile-de-stat-din-romania/ (text pe care l-am publicat pe blog şi pe care l-am postat apoi şi pe Facebook, la data de 12 octombrie 2017). Aceste declaraţii spun, foarte clar, următoarele: 1. NU am dat afară pe nimeni de la cursul în cauză (nici n-aş fi avut cum, de altfel: întrebarea referitoare la hijab am pus-o DUPĂ terminarea cursului); 2. NU am ameninţat pe nimeni cu vreun fel de consecinţe la examenul final de semestru; 3. NU au fost mai multe studente implicate în acest dialog, ci doar una singură; 4. Schimbul de replici NU a avut loc LA curs, ci DUPĂ curs (şi deci ÎN AFARA activităţii mele didactice); şi 5. În sfârşit, NU am forţat pe nimeni să facă nimic, ci doar am formulat o simplă întrebare. Exact aceleaşi 5 elemente sunt prezente, pe cât am înţeles de la mai mulţi dintre studenţii mei, şi în toate declaraţiile pe care aceştia le-au făcut, invitaţi fiind în faţa Consiliului Facultăţii mele, tot în ziua de 8 noiembrie a.c. Aşa că, iată, „adevărul” lor, al celor care-au rostit neadevăruri în cascadă despre mine, nu seamănă DELOC cu ceea ce s-a întâmplat, ÎN REALITATE (realitate descrisă şi probată, subliniez, prin declaraţii foarte clare ale unor martori oculari), după terminarea cursului la care m-am referit deja.
Ce urmează, în această situaţie concretă
Păi e simplu, prietene. Când o să mă întorc acasă, adică diseară, după cursuri, voi continua, şi azi, munca meticuloasă de depistare a unui număr cât mai mare de articole de presă, ca şi de fişiere video difuzate de televiziuni care, toate, au un numitor comun clar: conţin neadevăruri referitoare la mine, în contextul întrebării adresate, după curs, studentei în cauză. Mă refer, aici, la toate neadevărurile difuzate începând cu 2 noiembrie şi pe care le-am numit prin sintagma „adevărul” lor. Săptămâna viitoare, cel tâziu, voi începe să trimit tuturor redacţiilor care au difuzat neadevăruri referitoare la mine mesaje scrise foarte clare, prin care voi solicita, în chip perfect firesc: 1. Scuze publice, inclusiv în formă scrisă, din partea tuturor celor direct vinovaţi, ca şi a şefilor redacţiilor în cauză (care-s la fel de vinovaţi, de fapt, întrucât nu au verificat deloc ce difuzează); şi 2. Drept la replică, pe un spaţiu (sau într-un interval de timp) perfect egal cu cel folosit pentru a transmite către public minciunile despre mine. În condiţiile în care voi primi scuze şi drept la replică, poate că lucrurile se vor opri aici. Repet, poate. Dacă nu, să fie clar: am intenţia şi determinarea, ca şi toate motivele (ceea ce nu e greu de înţeles) de a-i chema în instanţă (unde voi adminstra toate probele pe care le am deja la dispoziţie, plus altele despre care cred că ar putea ajunge la mine chiar în zilele următoare), pentru a da socoteală în faţa legii, pe TOŢI cei care au difuzat tot soiul de neadevăruri despre mine, aducând grave prejudicii imaginii mele publice şi statutului meu profesional. Aceşti „toţi” sunt deja în jur de 15-20, după socoteala mea, dacă mă refer doar la entităţile de presă. Acesta-i, de fapt, ADEVĂRUL ADEVĂRAT, prietene: cine inventează şi difuzează neadevăruri, să şi plătească! Cu vârf şi îndesat, c-aşa-i legea!
P.S.: Urmează, prietene, în zilele viitoare, un text despre administrarea dreptăţii în România de azi: o să-ţi povestesc în el, fără pretenţia de a generaliza pripit, despre instituţii ale statului care ba fac, ba nu fac “anchete”, ca şi despre modul absolut incalificabil în care o anumită instituţie a încercat, practic, să mă împiedice să mă apăr de neadevăruri.
