Adrian Năstase la Târgul de carte Gaudeamus: scurt studiu de praxeologie aplicată
Make no mistake: nu-i deloc vreo scenă de amiciţie; încercam doar să mă lămuresc, de fapt, cu cât mai mare precizie, cam care-i agenda reală a lui Adrian Năstase. Concluziile le găseşti, prietene, în textul meu de-aici. Sunt îngrijorătoare, pe bune, pentru noi toţi!
Prezenţa ex-premierului şi ex-preşedintelui PSD Adrian Năstase la Târgul internaţional de carte şi cultură Gaudeamus, în ziua de 24 noiembrie a.c., a trezit deja un puhoi de reacţii din cele mai diverse (predominant ostile şi foarte ostile). Mălin Bot, aflat de o bună bucată de vreme într-un fel de cruciadă personală împotriva exceselor de tot soiul ale liderilor PSD şi ale aliaţilor acestora, s-a aflat din nou, pentru câteva minute, în prim-planul protestelor (pentru dialogul său – foarte semnificativ, de altfel – cu Dan Voiculescu, vezi, de exemplu, imaginile de la adresa de internet https://www.facebook.com/malin.bot/videos/1568100673259434/). Şi mai semnificativă – cel puţin pentru o anumită categorie de cetăţeni cu ştiinţă de carte, dar şi cu drept de vot – a fost reacţia tranşantă a doamnei Lidia Bodea, Directorul general al Editurii Humanitas; domnia sa şi-a dat demisia din „calitatea de membru al Comitetului Director al Asociaţiei Editorilor din România, în semn de protest faţă de lansarea la Târgul de carte Gaudeamus a cărţii ‘Lupta politică’, scrisă de Dan Voiculescu” (pentru textul integral al scrisorii de demisie, vezi informaţia de presă de la adresa de internet http://www.epochtimes-romania.com/news/demisie-de-onoare-la-gaudeamus-in-semn-de-protest-fata-de-lansarea-cartii-lui-dan-voiculescu—268174). Şi alte edituri au protestat împotriva prezenţei lui Adrian Năstase şi a lui Dan Voiculescu la Gaudeamus – pe un afiş de mari dimensiuni, care apare în numeroase fotografii postate pe Facebook sau publicate de presă, apare un text clar: „Stand închis pe durata lansării cărţilor puşcăriaşilor” (vezi fotografie într-un articol publicat la adresa de internet http://adevarul.ro/cultura/carti/scandal-gaudeamus-urma-lansarilor-carti-semnate-dan-voiculescu-adrian-nastase-1_5a181f155ab6550cb87c88ae/index.html).
În două chei distincte: cu creierul sau cu ficatul
Dincolo de toate acestea, pot face însă următoarele constatări (strict profesionale şi vădit reci; presupun că, pentru oricine-a citit măcar cu minimă atenţie blogul meu, de-a lungul ultimilor doi ani, e clar că în niciun caz nu-s nici votant al PSD şi nici vreun fan al domnului Năstase; dar e la fel de clar, presupun, şi că nu mă raportez la politica românească într-un fel care să fie plin doar de umori clocotinde): ne putem uita la cele mai recente apariţii publice ale fostului şef al PSD în două chei distincte (şi aflate, într-un fel, în clară coliziune): pe de o parte într-un chip dominat doar de emoţii (pozitive sau intens negative – respectiv de clară adulare sau de netă respingere); şi, pe de altă parte, într-un chip dominat de dorinţa şi de necesitatea de a înţelege politicul cu creierul în deplină stare de funcţionare (adică în termenii preocupării raţionale pentru a înţelege temeinic şi nuanţat viaţa publică), nu doar cu inima şi ficatul. Optând pentru un demers strict raţional, aş vrea să îţi propun, prietene, o citire a apariţiei lui Adrian Năstase la Gaudeamus făcută, pe cât mă ţin curelele, în cheia ştiinţei care se numeşte praxeologie (sau praxiologie, cum îi spun unii) şi care studiază, în diverse contexte, logica eficienţei acţiunii.
Să folosim niţel şi grila pe care ne-o propune generalul Beaufre
Pentru a înţelege mai bine ce face acum, sub ochii noştri, Adrian Năstase (precum şi de ce face el ceea ce noi vedem, cu proprii noştri ochi, fie pe viu, fie la televizor) îţi propun, prietene, să folosim, vreme de câteva minute, maniera de analiză a tipurilor de acţiune pe care o propune, în lucrarea sa intitulată, generalul francez A. Beaufre (absolvent de Saint-Cyr; şi om care a fost, succesiv, şef al secţiei de operaţii în statul major al Armatei 1 franceze; apoi comandant-şef al trupelor franceze din Indochina şi al celor care au participat în campania Suezului, din 1956; la apogeul carierei sale, Beaufre a fost cel mai înalt reprezentant francez în structurile de comandă ale NATO, iar apoi a fost director al Institutului francez de studii strategice). Beaufre listează şi explică, într-o lucrare a sa numită Introducere în strategie. Strategia acţiunii (apărută şi în limba română, în 1974, la Editura Militară, într-o traducere, cu prefaţă şi note de general-maior dr. Corneliu Soare), 14 tipuri distincte de acţiuni cu relevanţă strategică, înţelese şi explicate prin analogie cu scrima. În marea lor majoritate, aceste tipuri de acţiune sunt compatibile cu o logică generală dominată de preferinţa clară pentru ofensiva strategică, întreprinsă adesea cu mijloacele caracteristice ofensivei tactice. Exact într-o astfel de situaţie se află acum, cred eu (şi subliniez iar: fac asta cu mijloace strict profesionale), ex-premierul Adrian Năstase. 1. Ieşirea sa în public, la 24 noiembrie a.c., este, să fie clar, o nouă demonstraţie de forţă, atât în raport cu prietenii şi aliaţii politici, cât şi în raport cu cei care îi sunt inamici sau competitori în viaţa publică. 2. Dar dincolo de această constatare generală, să revenim acum la ceea ce ne zice Beaufre despre logica acţiunii strategice într-adevăr eficiente: în primul rând, Năstase pare să fie acum în plin atac. Pentru Beaufre, a ataca înseamnă – şi citez, spre o mai bună şi mai completă înţelegere – „a urmări lovirea unei părţi slabe a adversarului” (vezi tabelul nr. 1 din lucrarea deja indicată, p. 22). Adrian Năstase are acum mai mulţi adversari, pe care îi atacă concomitent. Cel mai important dintre aceştia este, din punctul meu de vedere, chiar conducerea actuală a PSD. Alcătuită, toată, din oameni pe care chiar Năstase i-a pus în funcţii (şi care l-au lăsat, cu toţii, cu fundu-n baltă, atunci când i-a fost greu). Dragnea şi apropiaţii săi nici măcar nu mai îndrăznesc să iasă în public, iar legitimitatea prezenţei lor în fruntea celui mai mare partid al ţării este tot mai fragilă, tot mai erodată, tot mai inconsistentă. Să ne amintim, aici, că Năstase a fost condamnat, în ianuarie 2014, nu doar la închisoare cu executare, ci şi la „cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii” (pentru ştirea completă din care citez aici vezi textul de la adresa de internet http://www.mediafax.ro/social/adrian-nastase-condamnat-definitiv-la-4-ani-de-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-zambaccian-dana-nastase-3-ani-cu-suspendare-11855245). Dacă am calculat însă corect, cei cinci ani de interzicere a drepturilor politice se termină în 2022. La momentul acela, Năstase va fi, practic, fully reloaded. Dar el ar putea avea din nou relevanţă majoră în viaţa publică românească doar dacă ar putea ajunge, iar, la cârma unui mare partid (care, desigur, nu poate fi decât PSD, în mod normal – cred că nu-şi imaginează nimeni că Năstase ar putea intra cumva în PNL, sau în ALDE, sau în UDMR, sau în USR). Ipoteza de lucru ce-l prezintă pe Năstase în plin atac strategic este confirmată, între altele, şi de ritmul tot mai înteţit al activităţilor desfăşurate de FET (Fundaţia Europeană Titulescu), pe care Năstase o conduce într-un vădit stil de monarh absolut, chiar dacă luminat. În noiembrie a.c, de exemplu, FET are, pe pagina sa web (http://www.titulescu.eu/), anunţuri care indică, foarte clar, cam o duzină de acţiuni diverse, practic toate desfăşurate cu participarea, în rol principal, a lui Adrian Năstase. În octombrie, FET a avut, în total, conform anunţurilor publicate pe pagina centrală a aceluiaşi site, doar 3 acţiuni majore (ceea ce înseamnă că în noiembrie au loc de patru ori mai multe acţiuni decât în luna anterioară, beneficiarul principal, în termenii vizibilităţii publice crescute, fiind chiar Adrian Năstase).
Acţiunea strategică de tipul nr. 4: a înşela
Dar prezenţa lui Adrian Năstase, în 24 noiembrie a.c., la Târgul Gaudeamus mai este compatibilă, de fapt, şi cu semnificaţia generală a acţiunii nr. 4 din lista lui Beaufre, respectiv cu a înşela (pentru Beaufre, a înşela înseamnă, în sensul general a acestui concept, „a adopta o atitudine aparentă, diferită de cea reală” – vezi acelaşi tabel indicat şi mai sus, din lucrea deja citată, p. 22). Aparent, Năstase a venit la Gaudeamus ca să vorbească despre nişte cărţi (una a lui, una a lui Dan Voiculescu). În realitate, însă, Năstase a venit la Gaudeamus ca să facă politică, precum şi ca să testeze „la cald” opinia publică. În plus, avem de-a face şi cu un al doilea strat al acţiunii sale, de asemenea compatibil cu logica lui „a înşela”, aşa cu o defineşte Beaufre. Aparent, Năstase s-a prezentat ca aliat şi partener al lui Voiculescu. În realitate, Voiculescu, Sorin Roşca Stănescu, ca şi alţii dintre cei prezenţi acolo sunt, pentru Năstase, cu maximă probabilitate, nimic altceva decât nişte simple instrumente (şi nicidecum nişte parteneri). Unele vitale, e drept, pentru planurile pe termen lung ale fostului premier. Asta şi explică, de fapt, secvenţe din comportamentul public al lui Adrian Năstase. Există mai multe fotografii care-l înfăţişează, stând la coadă, cuminte, ca să primească un autograf de la Dan Voiculescu. Asta e însă doar aparenţa: Năstase nu e realmente deferent cu Voiculescu, ci doar are mare grijă de propriile sale interese. Ca să fiu şi mai clar, revenirea lui Năstase în primul plan al vieţii publice depinde, în chip decisiv, de accesul cvasi-permanent la o televiziune mare. Şi dacă preţul pe care trebuie să-l plătească pentru a căpăta timp destul pe Antene e să fie extrem de deferent cu Voiculescu, Năstase pare gata să-l plătească, fără nicio ezitare.
În loc de concluzii
Acest scurt exerciţiu de citire în cheie praxeologică a unor acţiuni ale ex-premierului şi ex-preşedintelui PSD Adrian Năstase ar putea continua. Cum însă-i sâmbătă, plec acum spre Obor, ca să caut nişte gutui: unele mari şi gustoase, dacă s-o putea. Te las, deci, prietene, să găseşti şi singur textul integral al lui Beaufre, dacă te-amuză şi te interesează thinking pattern-ul pe care ţi l-am propus aici. Acesta e, cred eu, un exerciţiu intelectual util: unul care are, ca rezultat, o concluzie care-i chiar îngrijorătoare: Dragnea şi ai lui sunt extrem de toxici pentru ţară, dar sunt, adesea, ridicoli şi groteşti, precum şi cam nătărăi (în sens politic, mai ales, ca şi în acela ce indică o capacitate de comunicare jalnică). Năstase, din păcate pentru noi toţi, e dintr-un cu totul alt aluat: şi, dacă revine cumva, după 2022, în politica mare, ar putea fi vai de capul nostru. Şi aceasta fiindcă el este, ca animal politic, cu totul altceva decât prăpăditul baronaş de Teleorman, cel cu idei puţine şi-nconjurat de o ceată de credincioşi de tot râsul. Nu uita, prietene: cu sau fără condamnare penală-n cârcă, Năstase rămâne o prezenţă publică redutabilă, cu mult mai toxică şi cu mult mai primejdioasă pentru România decât 1.000 de-alde Dragnea, de-alde Carmen Dan, de-alde Grindeanu, de-alde Tudose şi de-alde Codrin Ştefănescu. Tocmai pentru că nu e deloc un troglodit, ci un om cu multă carte, ca şi cu multă experienţă, ca şi cu o capacitate de planificare şi de joc (politic) absolut remarcabilă. În fine… Plec acum după gutui; dar simt c-o să mai vorbim, din păcate-n multe ocazii, despre Adrian Năstase, ca şi despre maniera năprasnic de eficientă – şi foarte atent şi inteligent planificată – în care el se mişcă prin spaţiul vieţii publice. Să dea bunul Dumnezeu să mă înşel, în tot ce-am scris aici (dar nu cred asta; şi, fac pariu, nici tu nu crezi)!
