Arde Parisul! Zeppelinele germane atacă: 29 ianuarie 1916
Ca şi Londra, Parisul a fost lovit în mai multe rânduri, în anii Primului Război Mondial, de zeppelinele germane, nişte maşinării zburătoare mai uşoare decât aerul şi extrem de sofisticate, chiar dacă nu foarte eficiente.
Acum exact 100 de ani, nave aeriene de luptă germane mai uşoare decât aerul bombardau capitala Franţei. O clădire din Rue du Borrégo a fost aproape complet distrusă şi 54 de oameni au fost omorâţi de cele 19 bombe lansate de zeppelinele ce au participat la raid (unele surse vorbesc despre un singur astfel de aparat de zbor). Ulterior, o ceremonie funerară a fost organizată la Notre-Dame-de-la-Croix; a fost tipărită şi o carte poştală celebră, înfăţişând clădirea distrusă şi având textul „Zeppelinele deasupra Parisului. Crimele odioase ale piraţilor germani”. Una dintre bombe a căzut într-o fabrică din Rue de Ménilmontant (undeva în al XX-lea arondisment) şi n-a explodat. O altă fotografie bine cunoscută înfăţişează bomba aceasta, de dimensiunea unui pepene foarte mare, în mijlocul unui grup de bărbaţi în uniformă sau în civil, care au figurile mulţumite ale vânătorilor ce tocmai l-au răpus pe mistreţul cel mai mare din pădure.
Hobby de lungă durată a unui conte
Astfel de baloane fusiforme umplute cu hidrogen, ce putea fi folosite în misiuni de observare sau de luptă, erau propulsate de motoare destul de puternice şi s-au dovedit capabile de manevre complicate; ele se numeau zeppeline, după numele inventatorului lor, contele Ferdinand von Zeppelin. Interesul acestuia faţă de navigaţia aeriană data, pe cât ştim, de prin 1874. La 1890, contele von Zeppelin încetează să fie ofiţer activ şi, având acum mai mult timp liber, se dedică pe de-a-ntregul hobby-ului său: începând din 1981 lucrează la diverse proiecte; la 1893 are câteva desene mari, cu toate detaliile necesare şi, la 31 august 1895, primeşte un brevet (patentă) pentru invenţia sa, ceea ce îi dă dreptul exclusiv să producă şi să pună în vânzare nave zburătoare, mai uşoare decât aerul şi puse în mişcare de motoare cu ardere internă. Proiectul iniţial al contelui Zeppelin era al unei structuri semirigide, cu o lungime totală de peste 100 de metri lungime, menţinută în aer de rezervoare umplute cu hidrogen (mult mai uşor decât aerul), cu un volum total de 9.514 metri cubi. Primul aparat de zbor, numit LZ 1 (iniţialele de la 1 Luftschiff Zeppelin 1) avea 128 de metri şi conţinea un volum de 11.000 de metri cubi de hidrogen; el a zburat, propulsat de două motoare Daimler de câte 15 cai-putere fiecare la 2 iulie 1900.
Primul Război Mondial
Când a izbucnit Primul Război Mondial (ne spun Ian Sumner şi Graham Sumner în German Air Forces 1914-18, lucrare apărută la Osprey Publishing Ltd., în 2005 – volumul nr. 135 din colecţia Elite), Germania avea, în cadrul Armatei (forţele terestre), 18 dirijabile operaţionale. Fiecare dintre ele era deservit, la sol, de o unitate alcătuită din trei ofiţeri, 146 de gradaţi şi soldaţi, un automobil, două camioane şi cinci cai. Echipajul fiecărui dirijabil era compus dintr-un comandant, un inginer de zbor, un navigator, un radiotelegrafist, un ofiţer responsabil cu armamentul, doi oameni care manevrau sistemul de cârme, precum şi 4 până la 8 mecanici. În mod normal, raza de acţiune era de peste 300 de mile (cam 480 de kilometri), iar viteza de croazieră era de cam 40 de mile (peste 60 de kilometri) pe oră. În cazul tipului Zeppelin M, cu o lungime totală de 158 de metri, volumul de
Contele von Zeppelin: ce l-ar mai fi prăjit francezii, de viu, într-o tigaie mare…
hidrogen era de 22.500 metri cubi, iar greutatea totală ce putea fi transportată (echipaj, plus combustibil, plus bombe) putea atinge chiar 9.100 de kilograme. Dotate cu câte 3 motoare Maybach C-X, de câte 630 de cai-putere fiecare, dirijabilele din această clasă putea atinge o viteză maximă de 84 de kilometri pe oră. Echipajele nu erau dotate cu paraşute, greutatea acestora fiind considerată prea mare.
Între 7 şi 22 august 1914, dirijabilele Armatei germane bombardează fortificaţiile de la Liege şi participă la operaţiunile militare din Alsacia, precum şi la misiuni de observare pe Frontul de Est, în momentul în care ruşii năvălesc în Prusia Orientală. Patru dirijabile sunt doborâte în această perioadă, iar ulterior ele vor zbura în misiuni de luptă doar noaptea.
La 19 ianuarie 1915, două dirijabile aparţinând Marinei de război germane întreprind primul raid împotriva Marii Britanii, bombardând zona Yarmouth de pe coasta Norfolkului. Londra e şi ea bombardată, începând cu noaptea de 31 mai-1 iunie 1915; aceste raiduri împotriva capitalei britanice continuă, cu intermitenţe, până la 19 octombrie 1917.
La 21-22 martie 1915 are loc şi primul raid al dirijabilelor germane contra Parisului (cele două aeronave veneau tocmai de la Metz, care era la peste 300 de kilometri depărtare; raidul lor a ucis 23 de oameni şi a rănit alţi 30). La începutul lui iunie, deasupra oraşului Ghent din Belgia, un dirijabil german (LZ 37) e doborât în luptă aeriană de un avion britanic; e prima aeronavă germană de acest tip doborâtă de o altă aeronavă. La 22 februarie 1916, dirijabilele germane bombardează oraşul Nancy, încercând să-i împiedice pe francezi să aducă întăriri pe front, la Verdun. Atunci când România a intrat în război, LZ 101 – decolat din Bulgaria – a bombardat Bucureştii la 28 august, 4 septembrie şi 25 septembrie 1916. La 4 septembrie 1916, LZ 86 a bombardat, pe cât ştim, şi oraşul Ploieşti.
Începând din 1917, Armata germană renunţă la dirijabile, pe care le cedează, integral, Marinei de război. Până la sfârşitul războiului, aeronavele germane mai uşoare decât aerul vor ataca de 53 de ori Marea Britanie, lansând 5.751 de bombe. În total, Germania a trimis în luptă 73 de dirijabile, dintre care 59 de tip Zeppelin. 17 au fost pierdute în timpul misiunilor de diverse tipuri, iar alte 5 într-un mare incendiu, la baza aeronavală Alhorn, la 5 ianuarie 1918.
