Burlăciţa: de ce merită să privim cu MARE atenţie bătaia dintre Suhaib şi Yanis
UNPR-ul lui Gabriel Oprea e singurul care câştigă în show-ul politic de pe Dâmboviţa, atunci când PSD şi PNL se tot lovesc sub centură, fără oprire; aşa cum numai Cruduţa câştigă în Burlăciţa, atunci când pretendenţii se caftesc în grădină, doar ca să arate că “au muşchi”.
Cafteală zdravănă, acum câteva zile, la Burlăciţa: doi dintre pretendenţii Danielei Crudu, iordanianul Suhaib şi românul Yanis, s-au bătut, ca-n filme, după ce s-au enervat „de la un simplu joc” (cum ne zic unele tabloide), în timp ce stăteau, împreună cu toţi ceilalţi concurenţi, la o masă, în grădină. „Culmea, mărul discordiei nu a fost vedeta – concluzionează Libertatea – ci câteva jigniri” pe care cei doi protagonişti „şi le-au aruncat reciproc”. În final, Daniela Crudu (792.000 de intrări, pe Google; asta în timp ce Victor Ponta – care, bun sau rău, e încă premier în exerciţiu, are doar 96.700, tot pe Google; iar Alexandru Ioan Cuza, încă atât de intens prezent în mentalul colectiv, are 118.000 de intrări – e drept, cu tot cu Universitatea din Iaşi care îi poartă numele) l-a eliminat pe Suhaib; la scurtă vreme după aceea a fost eliminat – temporar – şi Yanis (pe care-l cheamă, în realitate, Daniel Movileanu: un ins care zice despre el însuşi că e „ambiţios” şi „orgolios”, dar şi că se teme rău de tot de curbele de pe şosea – o traumă cu care a rămas după un accident de circulaţie petrecut mai demult).
Show TV la mare modă, sezon după sezon
La mare modă în diverse medii (cele în mod clar majoritare; să nu uităm cât de puţină lume poate intra, de exemplu, în sala de la Ateneu, la Festivalul Enescu!), show-ul intitulat Burlăciţa conţine un mix de ingrediente de ţi se ridică, pur şi simplu, păru-n cap: o fostă asistentă a lui Capatos, acuzată, între altele, că ar fi fost prostituată; şi câţiva tineri care se întrec pentru a-i câştiga „inima” Cruduţei (uitaţi-vă cu atenţie la ei, dacă vă ţin curelele: prima dată când le-am văzut figurile, pe ecran, am privit, instinctiv, direct spre bâta masivă de oină pe care o ţin după uşa de la sufragerie, lângă una dintre biblioteci – nu mai joc de ani de zile oină, dar bâta am păstrat-o, ca s-o am la îndemână, in case of any urgent need; iar grupul pretendenţilor Cruduţei, privit cu atenţie, confirmă cu tărie că-i tare bine, de fapt, să ai prin casă obiecte ce pot fi, la nevoie, utilizate în scopuri defensive).
Show-ul în cauză – pentru care (ştim asta încă de pe la sfârşitul lui mai) Daniela Crudu va primi cam 20.000 de euro (adică de două ori şi jumătate mai puţin decât predecesoarele sale, Andreea Mantea şi Bianca Drăguşanu) – poate fi citit (sau înţeles) în cele mai diferite chei. Am, de dexemplu, un amic care zice, la tot pasul, că „nu-i nimic în lume mai frumos” ca nurii Cruduţei (aberantă afirmaţie; dar, ce să-i faci, fiecare cu gusturile sale, atunci când vorbim despre frumuseţe); am auzit, acum câteva zile, într-un magazin mare, două angajate care aranjau marfă, la raft, cum se confesau una alteia, în legătură cu „bărbatul cel mai ideal” (interesantă formulare, nu-i aşa?), discutând tocmai despre modelele masculine oferite, gratis, de Burlăciţa. Şi asociaţiile de tir sportiv pot privi, cred eu, la rândul lor, în grup, la acest show, ca să studieze cum poţi arunca, la distanţă, cu bricheta, astfel încât să-ţi nimereşti cu precizie ţinta – aşa a şi început să escaladeze conflictul dintre Suhaib şi Yanis: cu ceva înjurături, urmate apoi de aruncatul-cu-bricheta, după care a urmat şi bătaia cdea ca-n filme.
Scurtă lecţie de praxeologie: capitolul „aşa nu!”
Eu prefer să mă raportez la show-ul în cauză – din care mai văd, din când în când, mai degrabă accidental, secvenţe de câteva minute, asta în timp ce caut filme sau emisiuni documentare – într-o cheie care are legătură nu cu showbiz-ul, ci cu unul dintre cursurile pe care le predau, de ani de zile, la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti: cel de praxeologie a relaţiilor internaţionale (curs care este, într-un sens mai larg, şi unul de praxeologie politică generală). Mai interesează, la acest curs – ca şi atunci când am decis să vorbim astăzi despre Burlăciţa (care, să fie clar, nu e subiect, ci doar pretext de discuţie) – o singură chestiune: eficienţa acţiunii umane. Cu o miză simplă: aceea de a înţelege, mai bine, care sunt elementele, limitele şi costurile eficienţei înalte; precum şi care-s riscurile asociate unor anumite tipuri de acţiune.
Cafteala din grădină e, dacă vreţi, un foarte bun termen de comparaţie pentru a înţelege, mai bine, ce se petrece în viaţa noastră politică (ca şi în anumite episoade din relaţiile internaţionale).
Pentru politica dâmboviţeană, de exemplu, Cruduţa ar fi, inevitabil, chiar UNPR-ul lui Gabriel Oprea, în timp ce protagoniştii caftelii din grădină – despre care tocmai am vorbit – sunt, în mod evident, PSD şi PNL. Ca să-şi păstreze alături, veşnic, atractivi „nuri” ai lui Oprea (ce deşartă iluzie!), PSD-ul ar face – după cum se vede – orice. Cam la fel şi PNL-ul (pentru cine se îndoieşte de validitatea şi adevărul unei astfel de aserţiuni, recomand o scurtă lecţie aplicată de aritmetică elementară: număraţi, vă rog, câte sunt textele de pe pagina web a PNL, în care Gabriel Oprea e luat în colimator; şi veţi vedea că, de fapt, PNL aproape că îl menajează pe şeful UNPR, în timp ce-şi concentrează tot tirul contra lui Ponta – deşi, politiceşte vorbind, acesta a răposat deja). Din prelungirea conflictului cronic – dar şi tot mai acut – între PNL şi PSD, doar UNPR poate câştiga (la fel cum, în Burlăciţa, doar Cruduţa are de câştigat când doi fraieri ca Yanis şi Suhaib se iau la bătaie, pe „terenul de joc” înconjurat de plante ornamentale de grădină). În mod normal, dacă ar fi avut toate minţile în cap, cei doi pretendenţi la nurii Cruduţei ar fi lăsat-o în plata Domnului pe burlăciţa cea deja fanată şi-ar fi plecat, împreună, să bea bere şi să joace table. La fel cum PSD şi PNL ar putea forma, dacă ar dori, un guvern de mare coaliţie (sau ar putea, măcar, ajunge la armistiţii şi cooperări consistente, pe probleme mari – şi într-adevăr importante nu doar pentru şefii de partid, ci pentru ţară).
Dar, din păcate, nici tinerii cei mult prea plini de hormoni din Burlăciţa şi nici principalele partide din spectrul politic românesc nu par deloc a gîndi, a-şi folosi cu adevărat creierul: dimpotrivă, caftangii din grădina show-ului televizat, ca şi PNL şi PSD par a fi mai degrabă entităţi pe de-a-ntregul dominate de instincte primare, orgolii şi muşchi. Creierul e, şi el, desigur, o piesă de inventar tare importantă. Dar – şi-aici e tragedia – una, cel puţin pentru politica românească, din cu totul alt film!
