Cazul ISU: Tii, ce bine se vede-acum statul, statul-ploşniţă!
Cam aşa arată, de fapt, statul: nimic altceva decât un parazit imens; imi pare rău doar ca, nepricepându-mă prea bine să lucrez cu programele de prelucrare a imaginii, nu pot să-i pun acestei ploşniţe gigantice vreo şapcă; una de şef de la ISU, de exemplu.
La 31 octombrie a.c., atunci când era deja clar cât de mari sunt dimensiunile tragediei de la Colectiv (zeci de morţi şi sute de răniţi), iar presa începuse deja să pună multe întrebări (ceea e just fine, acesta şi e rolul ei: să întrebe, să informeze, iar nu să pupe-n fund pe unii şi pe alţii), unul din şefii de la Inspectatoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, locotenent-colonelul Giani Aldoiu, declara, răţoindu-se la jurnalişti: „Când spuneţi că ştiţi, înseamnă că ştiţi ce ştiu eu. Eu nu ştiu să spun ceea ce ştiti dumneavoastră. Dumneavoastră bănuiţi că ştim şi presupuneţi că ştim, dar eu vă spun că nu ştiam. Dacă ştiam vă garantez că luam măsurile prevăzute de lege. Nu vorbim de ‘presupunem’ şi cred că ar fi bine din respect pentru cei care… să nu vorbim de presupuneri”. Acum lucrurile sunt deja foarte clare: atunci când presa presupunea că şefii de la ISU ştiau, de fapt, de existenţa clubului Colectiv, ei nu se înşelau. Ca să citez din Ştirile ProTV, „Cătălin Tolontan, pe blogul său… a prezentat un document prin care organizatorul de evenimente, Emagic, a informat Inspectoratul general pentru situaţii de urgenţă despre organizarea unui spectacol în data de 25 septembrie, la Colectiv. IGSU a transmis la ISU Bucureşti solicitarea, iar aceştia nu au verificat în teren situatia şi nu au luat nicio măsura împotriva clubului care funcţiona practic, ilegal”.
Dincolo de stratul duhnitor al minciunii
În aceste condiţii, toţi cei trei şefi ai ISU Bucureşti-Ilfov (respectiv colonelul Mihai Mirel Guţă, inspector şef; locotenent-colonelul Giani Aldoiu, adjunct pentru Prevenire şi Control; şi locotenent-colonelul Orlando Şchiopu, prim ajunct pentru Intervenţie) au fost deja destituiţi. Mai mult, premierul Dacian Cioloş i-a spus în mod direct ministrului de Interne, Petre Tobă, la începutul şedinţei de guvern: „Vă rog să confirmaţi că cei de la conducerea ISU Bucureşti au fost demişi şi că nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare… Am înţeles că a fost suspendată conducerea, vreau să mă asigur că este demisă şi că niciodată cei care au fost la conducerea ISU Bucureşti nu se mai pot întoarce. Ştiu că sunt nişte reguli la militari, dar vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU nu mai au ce căuta în sistem”.
Dincolo de toate acestea, ceea ce tot aflăm despre pompieri (care sunt parte a ISU) este absolut revoltător. Aseară, Cătălin Tolontan afirma, în direct, că e deja bine documentată o anumită practică a celor de la ISU: merg în control şi „sugerează” agenţilor economici să facă „donaţii” către anumite „asociaţii profesionale”, acestea fiind conduse de nişte „domni colonei”. E un circuit foarte simplu: voi daţi nişte bani, iar noi, în schimb, nu vă batem la cap şi mai închidem ochii la nereguli. Tolontan zice că, dincolo de ceea ce întâmplă în Bucureşti (un oraş foarte mare, cu mult mai multe firme şi obiective de controlat decât în orice altă localitate), în fiecare din judeţele ţării se cer – şi au loc, efectiv – cam 100 de donaţii, în medie, în fiecare an. Adică peste 4.000 de donaţii „benevole”, la nivel de ţară, plus cele din Bucureşti. La fel s-a întâmplat, ştim asta, şi la Colectiv. Unul din patronii clubului a declarat deja în faţa procurorilor că pompierii veniţi în control, încă de prin 2014, „ne-au spus că ei reprezintă şi ISU, şi o societate specializată pe protecţie la incendii. Nu-mi aduc aminte dacă o societate, un PFA, o Asociaţie” (pentru mai multe amănunte, vezi textul complet din care am preluat acest citat, la adresa de internet http://www.tolo.ro/2015/11/20/pentru-ce-firma-le-cerusera-pompierii-bani-patronilor-de-la-colectiv/
Iar aici, să fie clar, nu mai vorbim despre cazuri izolate, despre câte un funcţionar al statului care e corupt. Vorbim, din păcate, despre instituţii care-s putrede cu totul. Marea majoritate a celor de la ISU fac parte, din datele pe care le ştim, din aceste asociaţii profesionale ale pompierilor. Deci marea majoritate a celor de la ISU iau – chiar dacă lor li se pare că ar avea mâinile nemânjite – şpagă, practic fără oprire. Instituţia ia şpagă, cu acte-n regulă (în sensul în care asociaţiile profesionale despre care vorbesc funcţionează chiar legal).
Această practică nu mă miră, de fapt, prea tare. Prin şcolile din toată ţara, profesorii îţi recomandă, în general, să cumperi, pentru copilul tău, manualele cele mai scumpe, dar nu oricare, ci doar de la anumite edituri, şi tot felul de materiale ajutătoare (caiete speciale cu aplicaţii şi exerciţii, de exemplu), tot numai de la anumite edituri. Să nu-mi spui că tu crezi, într-un asemenea caz, că frenezia cu care dascălii te tot îndeamnă să scoţi bani din buzunar e aşa, for free, doar expresia entuziasmului complet dezinteresat al dăscălimii faţă de marea şi pura lumină a ştiinţei de carte. Nu, nu e: e doar expresia preocupării pentru comision.
Colecţia tuturor instituţiilor unde ţi se cere şpagă-i chiar statul: statul-parazit
Aşa deci: instituţia numită ISU cere şi primeşte şpăgi. Şcoala ca instituţie, cere şi ea – şi primeşte, că n-ai încotro – alte şpăgi. Sistemul medical, la fel, în situaţii practic fără număr. Pân’ la urmă, tot ce înţeleg e faptul că, dincolo de taxele şi impozitele pe care le plătim – multe, mari, iar unele din ele fără nici un fel de noimă – statul ne mai vâră, prin multe dintre instituţiile sale centrale sau locale, încă o dată mâna-n buzunar, cerându-ne donaţii (ca-n cazul pompierilor), sau să cumpărăm anumite produse din care instituţii întregi cîştigă comision (cazul manualelor şcolare şi al caietelor speciale), sau să dăm, pur şi simplu, şpagă (cazul unei cote-părţi care-i revoltător de mare din totalul angajaţilor sistemului sanitar).
De fapt, din toate astea se vede, foarte bine, că statul – aşa cum e alcătuit şi funcţionează el, acum, în România, ca ansamblu de instituţii – nu-i nimic altceva decât un parazit de mari dimensiuni: unul care ne tot suge bani din portofele, dar fără să ofere nimic în schimb (aș vrea să fie foarte clar: această observație nu e una anarhistă, nici una în favoarea statului minimal; ci una care spune, răspicat, că aș vrea ca statul român să fie iute reparat; și pus la treabă, din greu). Într-o vreme, cu ani în urmă, se afla prin magazine un lichid tare toxic, numit Plotox, taman bun ca să scapi, definitiv, de ploşniţele vârâte prin mobilă sau cărţi. Stau însă şi mă întreb: dar, pân’ la urmă, de statul-parazit, de statul-ploşniţă, cum mama dracului putem scăpa? Tot cu Plotox sau, poate, îi nevoie iar de ieşit în stradă, dar de data asta nu doar cu zecile de mii, ci cu milioanele de oameni care s-au săturat, până-n gît, de atâta jecmăneală?
