Christmas party la Ştiinţe Politice: cozonac cu cântec, plus doi brazi împodobiţi, plus….
V-am spus eu: luminile albastre-s exact ca ale unor din OZN-urile din Encounters of the third kind, dacă mai ţineţi minte filmul
La Universitatea din Bucureşti, habar n-am cum, vacanţa a venit cu câteva zile mai devreme decât în alte unităţi de învăţământ (nu-i bai, oricum numărul studenţilor se subţiase deja vizibil, începând încă de săptămâna trecută; cred eu că, pe la casele lor, obiceiul de iarnă e, poate, să te pui la frământat cozonacii şi la fiert sarmalele încă de pe la Moş Nicolae – asta ar fi, să zicem, o explicaţie, LOL). Şi-atunci am organizat a fine Christmas party. N-a fost deloc neinteresantă petrecerea asta. Am vorbit, de exemplu (dar numai niţel, ca să nu ne dăuneze cumva), chiar şi cu oameni – dintre colegii mei de ştat de plată – cu care nu schimb nici măcar două cuvinte peste an, fiindcă nu prea avem ce ne spune. Pomii de iarnă au fost frumoşi (în special cel de la parter, învelit în nişte lumini albastre, mişcătoare, de ziceai că-i un OZN fugit din Encounters of the third kind). Fiind groaznic răcit, am constat că pateurile şi prăjiturile – ca şi o plăcintă rotundă, cu brânză şi şuncă, absolut minunată – aveau gust OK, chiar şi amestecate cu picăturile de apă de mare pe care mi le-am turnat în nas mai des decât mi-aş fi dorit. Am făcut şi o grămadă de fotografii. Cum mulţi dintre colegi şi prieteni (alţii decât mai sus-numiţii colegi care-s doar de ştat de plată) m-au rugat să „nu cumva să le pun pozele pe Facebook”, am decis să fac în special fotografii cu grupuri de picioare, ca şi cu pantofi sau alte încălţări. Unele mi-au ieşit, zic eu, suficient de bine. Şi, dacă sunteţi realmente pricepuţi, vă lămuriţi voi ale cui sunt, privindu-le atent (sper că aşa toată lumea-i mulţumită – privacy-ul e bine apărat!).
Unul dintre noi – nu spun cine, că e highly classified – a descoperit că maşinăria de uz domestic numită cafetieră e tocmai bună şi pentru făcut vin fiert. Îi mulţumesc pentru această descoperire, ca şi pentru scorţişoara pe care-a adus-o, în buzunar, tocmai de acasă. Ca şi pentru faptul că n-a turnat în vin prea mult zahăr, aşa încât totul n-avea gust de siropel, ci chiar se simţea, din plin, parfumul foştilor struguri.
Un soi de vedete ale serii
Dar cea mai tare şi neaşteptată prezenţă a serii a fost – cel puţin pentru mine – una a unui cozonac cu care ne-ar fi cadorisit, zic unele voci, cei de la SIE. În chip de semn de mare recunoştinţă, zic tot vocile în cauză (n-am verificat, dar mi se pare tare amuzant), pentru studenţii noştri care pleacă, după absolvire, să lucreze la ei. Cozonacul era de la Chocolat, firmă ai cărei patroni au fost luaţi pe sus, pentru evaziune fiscală (una destul de dibaci făcută, cu un soft care ţinea contabilitate dublă în casele de marcat, zice presa), acum câteva săptămâni. În cele două felii pe care le-am mâncat eu nu am găsit nici microfoane, nici bucăţi de antenă (LOL again). Şi tot cei de la SIE, cică, ne-ar fi trimis – cumpărat tot de la penalii de la Chocolat – şi un bulgăre de bezea. Apare şi el într-una din fotografii, cam de de dimensiunile şi consistenţa unei brânze zdravene de burduf. Dar, altfel, „bună, dar chiar bună la gust, într-adevăr”, aşa cum zice colegul şi prietenul meu Şerban Cioculescu, care s-a luptat, o vreme, cu o porţie zdravănă din numita bezea (ştiaţi că ea clivează, aproape ca mica?).
Aici şi-nchei, fiindcă la un moment dat mi s-au terminat picăturile de nas şi am plecat spre casă, by taxi, făcând conversaţie cu un şofer despre care am aflat, pe loc, că-i mare amator de anticipaţie. Aşa că am discutat cu el, o vreme, despre ce s-a tradus până acum, în româneşte, din Ursula K. Le Guin (dacă n-aţi citit până acum, de exemplu, Lumea lui Rocannon, e chiar păcat, căci cartea-i realmente minunată; dar aveţi destulă vreme, zic eu, în vacanţa asta, până după sărbători).
Bezeaua cea uriaşă, cât o brânză de burduf.
Scenă de la petrecerea de Crăciun a profesorilor de la FSPUB: o perspectivă ceva mai puţin convenţională 🙂
Cozonacul cel cu cântec: bun, de altfel, plus că n-am găsit în el nici măcar un microfon 🙂
Aceeaşi petrecere, altă scenă de grup.
Bradul de la etaj, văzut din apropierea celui de la parter. Şi gata!
