Purcica-i moartă şi pute rău, acolo în coteţ: reforma PSD
În mintea celor care au votat la Congresul PSD, robinetul de apă proaspătă, numai bună pentru primenirea şi reformarea reală a acestui partid, a rămas închis. Complet închis, de fapt.
Ca să fie clar, din capul locului, eu NU sunt PSD-ist. Dar nici cu vreun alt partid din România de azi n-am vreo legătură de idei prea strânsă, de fapt. Poate că, dacă aş trăi în SUA, aş vota cu aripa de dreapta a Republicanilor. Ceea ce nu înseamnă că-s neapărat de dreapta (dacă aş trăi, de exemplu, în Franţa din vremea Revoluţiei, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cred că aş fi iacobin, iar aceştia nu prea erau de dreapta, nu-i aşa?).
Motive serioase
Dar, deşi nu-s deloc PSD-ist, chiar mă interesează ce se întâmplă în (şi cu) partidul acesta. Motivele acestui interes sunt, cred, simplu de înţeles. PSD, cum o fi el, bun sau rău, se află acum la guvernare. E, dacă vreţi, şoferul care conduce un autobuz mare de tot, numit România. Iar eu mă aflu, împreună cu tine (ca şi cu multe alte milioane de oameni), exact în acest autobuz. Aşa cum, dacă ne urcăm în 133, de exemplu, mă interesează ca şoferul să fie în stare de funcţionare, fiindcă altfel n-ajungem niciodată la destinaţie, cam la fel mă interesază pe mine (şi, presupun, te interesează, de fapt, şi pe tine) ca partidele aflate la guvernare, oricare ar fi ele, să-şi facă job-ul cât mai bine.
Peştele de la cap se-mpute
Nu mai pot, la vârsta mea (fac în curând 57 de ani) şi cu meseria mea (predau mai multe discipline din domeniul ştiinţelor politice de aproape 20 de ani, la Universitatea din Bucureşti) să mai am vreun fel de iluzii legate de politică şi de politicieni. Nu îmi mai ajung discursurile, ca să mă lămuresc ce se întâmplă. Nu mai pun botul, cum se zice la mine, la piaţă, chiar la orice. Aşa că am ascultat, dar numai cu jumătate din ureche, ce au zis la recentul Congres diverşii lideri ai PSD, în cap cu Liviu Dragnea. Dar m-am uitat cu mare atenţie la lista finală a vicepreşedinţilor. Atâta vreme cât până şi PSD-iştii recunoasc că-i mare nevoie de reformă în partidul lor, mi-am zis, ia să vedem cine o s-o facă şi o s-o conducă.
Lista aceasta arată încât, vorba cronicarului, „se sparie gândul”, de tot. Să ne uităm un pic la ea, ca să sparie – măcar niţeluş – nu numai gândul meu, ci şi gândul tău. Preşedinte executiv al acestui partid va fi Valeriu Zgonea, care e şi Preşedintele Camerei Deputaţilor. Cum va reuşi una bucată om să ducă în spinare, concomitent, două joburi grele şi extrem de intens consumatoare de timp, nimeni cu capul pe umeri nu poate înţelege. Dar, mă rog, n-are decât să se ostenească omul, dacă doreşte!
Dinspre o parte a listei de vicepreşedinţi vine însă, oricât mi-aş astupa nasul, un damf absolut imposibil de suportat. Ex-ministrul Ecaterina Andronescu e vârâtă, până-n gât, în scandaluri şi şmenuri fără număr. Nu pot crede, despre domnia sa, că poate fi capabilă să construiască un partid nou, cu oameni noi şi cu idei noi. Gabriela Firea şi Olguţa Vasilescu sunt, amândouă, în multe ocazii, de-o aroganţă şi de-o mârlănie care ar putea complexa, oricând, orice dormitor de companie, din orice cazarmă, plin de militari care se întrec în râgâieli, atunci când nu spun bancuri porcoase. Le-am văzut şi le-am auzit, pe amîndouă, în destule ocazii, mai ales la televizor. Cu una dintre ele am fost şi coleg, în presă, nişte anişori. Concluzia mea e una singură: dacă vorbim despre viziune politică, decenţă în exprimare, coerenţă, respect elementar pentru interlocutor, lipsă de obrăznicie, cultură, inteligenţă reală, un Ion Iliescu este, chiar şi-n zilele sale cele mai rele, un personaj cu multe sute de ture de stadion mai aproape de normalitate decât cele două încă relativ tinere doamne ce-s acum vicepreşedinţi ai PSD.
Ca urmare, îmi pare rău: cu asfel de oameni, chiar dacă lui Liviu Dragnea i-a venit mintea la cap (ceea ce e relativ puţin probabil, dar şi perfect posibil!) şi chiar vrea el să mişte, măcar niţel, lucrurile în PSD, nu poţi construi decât două lucruri: fie o puşcărie (uită-te şi tu pe lista celor 14 vicepreşedinţi, ca să vezi câţi dintre ei au fost implicaţi, direct sau indirect, în afaceri care put urât de tot), fie o cocină (care pute şi ea, de-ţi mută nasul cu totul). Cam asta-i reforma în PSD, din păcate pentru noi toţi.
Revin acum la comparaţia cu autobuzul: cu Androneasca, Firea şi Vasileasca la cîrma PSD, şoferul nostru – acela care ar trebui să ne ducă înspre un viitor locuibil, măcar niţel mai bun decât prezentul deloc grozav – face exact ce şi cât poate: ne duce, şi încă repejor, pe noi toţi, către o destinaţie inconfortabilă chiar şi pentru PSD-iştii fundamentalişti. Nici lor n-o să le placă (pun pariu!) să ajungem, ca ţară, în locul unde se golesc vidanjele.
