Coincidenţe, punct. Nu, sincronicitate! – zic alţii
După unele calcule, data de început a calendarului mayaş a fost la 11, sau poate la 13 august 3114 î.Hr
Zilele de 11, 12 şi 13 august au, pentru partea de nord a Americii Latine, semnificaţia unui segment calendaristic extrem de îngust, dar în care s-au înghesuit, cine ştie cum, mai multe dintre evenimentele cu adevărat majore din întreaga istorie a regiunii. Simplă coincidenţă, fără absolut nici o semnificaţie specială, pentru unul ca mine. Am însă şi destui cunoscuţi care, atunci când le-am atras atenţia asupra plasării în timp a episoadelor care urmează, au făcut brusc ochii mari şi au început de îndată să-mi turuie inclusiv despre sincronicitate (acel tip de situaţie pe care Jung o descria, cum ne spune o pagină web destul de la modă acum, despre psihanaliză, drept fiind o „înlănţuire a-cauzală a două sau mai multe fenomene” sau, altfel spus, „o coincidenţă semnificativă de fenomene fizice şi psihice care sînt înlănţuite a-cauzal”).
Iată faptele; şi voi singuri decideţi
11 august, susţine unul dintre autorii realmente interesanţi care au scris despre istoria îndepărtată a startului civilizaţiei în America Centrală, ar fi chiar ziua de început a calendarului mayaş (acela despre care am aflat, cu toţii, până la saturaţie, o grămadă de lucruri reale, dar şi multe bayaconii, în timpul marii isterii mediatice şi cinematografice din 2012, legată de tema „iminenţei” sfîrşitului lumii). Există însă şi destule surse deschise – şi intens accesate de un public larg – care pretind (complet aiurea, de altfel) că respectivul autor, matematicianul şi antropologul american Floyd Glenn Lounsbury (om cu viaţă interesantă, a fost inclusiv meteorolog într-o unitate de aviaţie, dar a predat şi la Yale), ar fi plasat începutul calendarului Maya nu pe 11, ci pe 13 august, cu exact 3.114 de ani înainte de Hristos.
Tot pe 13 august, dar mulţi ani mai târziu, în 1521, conquistadorii spanioli reuşeau să îl captureze, după un asediu tare îndelungat şi absolut crâncen, pe ultimul împărat aztec, marele războinic Cuauhtemoc, în ruinele oraşului-capitală Tenochtitlan. Bernal Diaz del Castillo, contemporan cu evenimentele, ne istoriseşte cum împăratul aztec a fost adus în faţa lui Cortes „la ceasul amurgului”, precum şi că „a fost o furtună grozavă în noaptea aceea, cu fulgere şi trăznete, până după miezul nopţii”. Capturarea lui Cuauhtemoc a însemnat, de fapt, dispariţia oricărei speranţe de succes a rezistenţei organizate, de tip statal, împotriva cuceririi spaniole (rău dureros pentru cei din Mexicul epocii; şi bun pentru noi, europenii, cel puţin pe termen lung, căci exact din America Centrală au fost aduse în Lumea Veche tomatele, porumbul, cartoful şi fasolea (şi mai târziu nachos, fajitas şi tequila, cum mă tot bate la cap să scriu, „da’ neapărat acum, că altfel uităm şi e păcat”, un amic sosit în vizită, pe neaşteptate, chiar acum câteva minute).
Între 11 şi 13 ale lunii mai e o zi
La data din calendar imediat anterioară, 12 august, dar în 1992 (adică la fix 471 de ani după căderea Tenochtitlanului şi a Imperiului Aztec), SUA, Canada şi Mexicul au finalizat, după tratative laborioase, forma textului acordului de liber schimb pe care îl numim azi NAFTA (North American Free Trade Agreement) şi care a fost încheiat, oficial, abia câteva luni mai târziu.
Şi tot pe 12 august, dar în 1958, deci cu peste trei decenii înainte de naşterea NAFTA, Fidel Castro, cel care a oferit ulterior URSS şansa de a instala rachete balistice la doar o aruncătură de băţ de teritoriul SUA, reuşea să obţină prima sa victorie militară importantă, alungându-i pe soldaţii guvernamentali din zona Sierra Maestre şi capturând câteva sute de prizonieri. Această victorie l-a şi transformat pe Castro dintr-un fel de haiduc modern fără prea mare importanţă într-un lider cu potenţial politic realmente serios, care a şi pus mâna pe putere în ţara sa, câţiva ani mai târziu.
Şi – altă coincidenţă – tot la 12 august (sau poate pe 13, cum afirmă alte surse deschise), dar în 1926 (adică la fix 405 ani după capturarea lui Cuauhtemoc de către oamenii lui Cortés), deja amintitul Fidel Alejandro Castro Ruz se năştea într-un sat din zona Mayari, în provincia Holguin din Cuba
Puţină importanţă are, de fapt, dacă vorbim aici despre simple coincidenţe (aşa cum cred eu) sau, eventual, despre cine ştie ce manifestare a unei chestiuni care aduce aminte de conţinutul sincronicităţii despre care vorbea Jung. Mie, această scurtă (dar foarte intensă) plimbare prin istorie mi-a făcut chiar bine; cam la fel de bine – deşi niţel în alt registru, ca să zic aşa – cum săritul repetat din piatră în piatră, atunci când tot traversezi râuri repezi de munte, îţi pune la treabă şi îţi întăreşte zdravăn muşchii gambei.
