Dragnea şi cu legea sa: să râdem niţel de ea, că doar nu ne-o-nspăimânta!
Gata, am scăpat, cu legea cea nouă, de toţi nenorociţii ăia din presă. Să ne răsucim mustaţa şi să ne veselim, deci!
Acum două zile, zice presa, plenul Senatului a adoptat „proiectul legislativ privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup”, Acest proiect de lege este iniţiat „de preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea”. Legea în cauză e una „care prevede ca defăimarea socială să fie sancţionată cu amenda de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 lei dacă vizează un grup social”. Mass media pune în evidenţă, în mod special, faptul că „parcursul legislativ al acestei iniţiative a fost extrem de rapid – Senatul, prima cameră sesizată, a adoptat-o în doar două săptămâni, în condiţiile în care există proiecte de legi care ajung la termenul de adoptare tacită sau sunt amânate de pe o sesiune pe alta”.
Traducere tare utilă: din română în română
Ca să fie mai clar, pentru toată lumea, lucrurile se vor petrece, în curând (mai precis, atunci când legea va trece şi de Camera Deputaţilor) cam aşa: dacă eu scriu, de exemplu, că PSD e condus de un grup închis, dominat în mod constant de numeroşi infractori (ceea ce, din păcate pentru ţara guvernată de acest partid, e chiar adevărat – ceea ce se vede, de altfel, la tot pasul), atunci vreun PSD-ist care se consideră afectat şi „vizat de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create…, în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei, … arată iniţiativa legislativă” adoptată atât de iute de Senat (Wow! Iată! Când şi dacă vor, instituţiile statului pot lucra, după cum se vede, cu maximă celeritate!). Foarte drăguţ, nu-i aşa? „Statul de drept” nu te umflă din casă, nu te cafteşte, nu-ţi bagă pumnul în gură, nuuuu, nimic din toate astea, Doamne fereşte! Ci îţi bagă doar, adânc, mâna-n buzunar. Cum ai zis ceva care deranjează, măcar cât negru sub unghie, pe unul sau altul dintre politicieni, cum te-alegi, de la instanţă, cu o notă de plată de câteva zeci de mii de lei. Şi-atunci te potoleşti, mai devreme sau mai târziu, că n-ai încotro, după ce ţi-ai vândut toată mobila din casă ca să poţi plăti amenda. Cam ăsta-i, în realitate, planul din spatele proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea.
Nu-i nimic: există, totuşi, manualul de supravieţuire al SAS
La ceas de mare primejdie pentru libertatea de expresie, măsurile trebuie să fie unele direct proporţionale cu stimulul care le provoacă. În acest caz avem de-a face, desigur, cu o ameninţare de o gravitate cu totul excepţională. Prin urmare, mă gândesc că am putea răspunde cu măsuri care, inevitabil, nu pot fi altfel decât la fel de excepţionale.
Aşa…. să mă uit, deci, cât mai iute, cu speranţa că găsesc ceva util, în manualul de supravieţuire al trupelor speciale britanice SAS, cel publicat, recent, şi în româneşte (John ‘Lofty’ Wiseman, SAS, ghidul supraviţuitorului: cum să supraviţuieşti oricând şi oriunde, Editura Nemira, Bucureşti, 2014, 730 pagini)
Cum zdravănul ‘Lofty’ Wiseman a lucrat nu mai puţin de 26 de ani în SAS, e imposibil – cred eu – să nu găsesc ceva care să mă ajute. Pagina 101: „crestele sunt expuse vânturilor puternice şi sunt adesea acoperite de zăpadă”. Nu, nu-i ceva care să se potrivească la ceea ce mă macină pe mine, acum. Pagina 246: „frunzele tinere de goa, cu gust de spanac, se pot consuma crude”. Of, nici asta nu m-ajută cu nimic pentru a para sau pentru a neutraliza, cumva, Legea Dragnea. Pagina 395: „metoda obişnuită prin care poţi să-ţi dai seama dacă saramura este bună pentru conservarea alimentelor este adăugarea de sare până când un cartof pluteşte la suprafaţă”. Clar, nici asta nu m-ajută.
Dar stai! Ce-i cu zgomotul ăsta sacadat? Îl auzi şi tu? Nu? Numai niţel, atunci, să mă uit pe geam, ca să mă lămuresc ce se întâmplă. Wow! Nu-i posibil aşa ceva! Mă frec la ochi. Ba, iată, e posibil: mii de iepuri ţopăie, încolonaţi şi în cadenţă, înspre şcoala de lângă piaţă. Sunt flancaţi de nişte iepuroi ceva mai mari, nu foarte mulţi, dar cu mutre serioase şi cu mustaţă tunsă scurt, îmbrăcaţi cu canadiene roşii. Iepurii cei fără canadiene şmechere duc cu ei – îmi pare că n-au încotro – şi o sumedenie de alţi iepuri, răposaţi. Unul din iepurii din coloană (unul sfrijit rău, aşa cum sunt cei mai mulţi, de altfel) se uită spre mine, în sus (eu stau la etajul 1) şi-mi zice: „păi, ce crezi, şi ăştia de-au crăpat trebuie să voteze, şi-abia apoi, ţuşti, îndărăt, în ceaunul de fiert tocana de vânat!”. Îmi arată, mândru, o găleată mică de plastic, două kile de mălai de la UE şi o fotografie boţită cu un iepuroi bătrân, dar tare zâmbăreţ. Nu cred că l-am mai văzut vreodată şi nici nu înţeleg noima cuvintelor de sub fotografie: „dintre noi, pentru noi!” şi ceva despre „valorile perene ale…”. Şi, of, interlocutorul meu cel urecheat a ieşit din raza mea vizuală, aşa că n-am mai apucat să citesc inscripţia până la capăt. Iepurii vorbesc, între ei, despre cineva care nu trebuie deloc votat, fiindcă n-a mâncat „morcovi cu soia”. Ei strigă, în cor, la fiece minut: „ronţăim, nu gândim!” şi „Iepurescu-apare, soarele răsare!”. Îi întreb de unde vin. „Din pădurea nebună!”, îmi răspund câţiva care au încă, se vede, şi ceva vlagă, şi ceva chef de vorbă. „Unde-i asta?” – întreb eu. „Cum, bre, eşti om bătrân, cu barba albă şi nu ştii? N-ai auzit până acum de Deli Orman, pădurea nebună? E chiar în locul acela pe care voi, oamenii, îl numiţi Teleorman. Da’ tu nu vii la vot, cu noi, sau la tine vine urna suplimentară?” – îmi zice un iepure din cei cu canadiană roşie, ceva mai în vârstă decât restul, şi cu ceas Rolex la încheietură. Mai zbiară ceva către iepurii ceilalţi, care-şi duc şi morţii către secţia de vot, îmi face cu mâna şi-apoi îşi vede de drum, în timp ce-ncepe să fredoneze, cam fals – dar cu mare şi copleşitor entuziasm – primele măsuri din Internaţionala. Sau, poate, ptiu, drace, o fi, totuşi, doar o melodie de-a lui Liviu Vasilică?
Povestea asta cu iepurii m-a descumpănit – sincer vă spun – cu totul. Dar lasă, e bine şi aşa, până la urmă! Noroc că nu-i deloc , dar chiar deloc, despre PSD, ca nu cumva să se supere domnul Dragnea, cu legea lui cu tot. Bravo mie! Cel puţin azi, am scăpat de amendă. Dar am o problemă, totuşi. Poate m-ajuţi tu: ce-nseamnă, până la urmă, „morcovi cu soia”?
